Definirea celor mai importanți termeni ai Scripturii

DEFINIȚII

Definiţie suveranitate:

Când afirmăm că Dumnezeul Triunic este suveran înseamnă că El acţionează fără vreun control sau influenţă exterioară şi face tot ce doreşte în conformitate cu voia şi înţelepciunea Sa infinită!

Definiţie providenţă:

Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu.

Definiţia harului:

Graţiere nemeritată selectivă arătată de Dumnezeu oamenilor; graţie; favor nemeritat acordat contrar a ceea ce meritam.

Natura harului pretinde ca acesta nu poate fi meritat – aceasta înseamnă ca nu se poate face nimic pentru a se obtine har, a mentine harul sau a ramane intr-o stare de har.

Definiţie : evanghelie = veste bună .

Ea spune că : ,,V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” (1Cor. 15.3-5).

Definiţie predestinare:

Predestinarea este decretul special al lui Dumnezeu, hotărât înainte de a crea lumea, prin care El a decis sfârşitul fiecărei făpturi raţionale şi mijloacele prin care se va ajunge la acest sfârşit, pentru Gloria Lui.

Acest termen este de origine latină, unde înseamnă a decide dinainte şi a hotărî cursul unei acţiuni, scopul şi mijloacele de realizare ale acesteia. În greacă, cuvântul proorizo înseamnă a decide, a hotărî mai dinainte un anumit lucru pentru o anumită utilizare.

Definiţie respingere:

Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, după înţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitor anumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru El, spre gloria Lui.

Respingerea vizează persoanele lăsate fără har.

Definirea voii lui Dumnezeu:

Yahweh are o voie revelată a Sa şi o voie ascunsă.

Voia Sa revelată este cea care o găsim pe paginile Scripturii, ne învață datoria noastră față de Dumnezeu și este standardul responsabilității noastre. Este datoria noastră față de El.

Voia Sa ascunsă este scopul tainic neschimbabil și trebuie să se întâmple în ciuda neascultării creaturilor Sale. Este scopul neschimbător și veșnic privitor la toate lucrurile pe care El le-a făcut, pentru ca ele să fie aduse la îndeplinire prin anumite mijloace, în vederea unui sfârșit stabilit, conform Isaia 46.10,b:

Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”

Definiţie chemare:

Chemarea este mesajul prin care omul este îndemnat să înceteze rebeliunea faţă de Dumnezeu şi să se predea necondiţionat (să capituleze) ascultării de Cristos Domnul. Evanghelia îndeamnă la întoarcere către Dumnezeu. La această lucrare omul se împotriveşte eficient până în momentul când îl cheamă Duhul. Atunci omul ascultă chemarea supunându-se.

Există 2 feluri de chemare: generală şi particulară.


Chemarea generală o adresează predicatorul urechii externe. Chemarea externă întotdeauna este respinsă de omul natural, din cauza morții spirituale în care se află. Doar predicarea evangheliei nu este suficientă pentru a aduce omul natural la pocăinţă şi credinţă. Omul trebuie capacitat de Dumnezeu în direcţia întoarcerii de la păcat şi a încrederii în Hristos.

Chemarea particulară o adresează Duhul lui Dumnezeu. Din acest motiv ea este cea mai eficientă. Fără această lucrare divină nici un om nu poate răspunde evangheliei. Cuvântul trebuie să vină în puterea Duhului Sfânt pentru ca omul să creadă. Prin această chemare interioară aleşii ies în evidenţă şi sunt mântuiţi. Aceasta explică de ce unii cred iar alţii nu. Credinţa este rezultatul aplicării harului prin Duhul Sfânt la cei aleşi, capacitându-i să răspundă evangheliei. Chemarea eficace nu poate întâmpina rezistenţă, deoarece este o chemare a puterii Divine prin Duhul Sfânt.

Definiţia naşterii din nou:

Învierea duhului mort dintr-un om de către Duhul Sfânt se numeşte naştere din nou. Această naştere din nou în Vechiul Testament este numită ,,tăierea împrejur a inimii”.

Definiție pocăinţă:

Pocăința este o schimbare a minții în sensul concepțiilor și atitudinilor fundamentale .

gr. = metanoia , metanoeo .

Noeo = gândire , înțelegere sau a fi pătruns de o idee

meta = după și totdeauna indică o schimbare

Definiţia credinţei:

Iar credinţa este siguranţa celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.(Evrei 11.1).

Definiţia mântuirii:

Scăparea de păcat şi de consecinţele lui. Este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu.

Mantuire : – ebr. : yesa

-gr. : soteria

– salvare; a elibera de factori ce constrâng pe cineva și-l îngrădesc; a duce la loc larg; libertate fără limite.

Definiţia faptelor bune:

Sunt faptele bune ce ne-au fost predestinate înainte de veci să mergem prin ele pentru ca Dumnezeu să Îşi câştige gloria. Tot datorită scestor fapte bune predestinate mai dinainte o să primim răsplătiri şi cununi în ceruri.

Definiţie sfinţenie:

Sfânt înseamnă pus deoparte ; dedicat ; consacrat ; tăiat ; separat ; separare în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau obiect.

În ebr. : qados ; gr. : hagios

Definiţia îndreptăţirii sau justificării :

Este o hotărâre juridică, un act juridic care are mai mult de a face cu justiţia lui Yahweh .

Înseamnă că El de la tronul Său te declară drept faţă de El şi te tratează ca şi când ai fi fost drept înaintea Lui .

Este un act prin care Dumnezeu transferă păcatul credinciosului asupra lui Cristos Isus cand a murit ca jertfă de ispăşire şi tot El transferă asupra credinciosului ascultarea perfectă a lui Cristos de Dumnezeu .

Acesta este actul prin care credinciosul este socotit îndreptăţit (neprihanit cum zice Cornilescu) .

Dumitru Cornilescu cam rateaza termenul traducându-l cu neprihanire . In DEX 2009 acesta este definit în felul următor:

NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te , Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; cast. – ne- +prihănit ( „păcătos, vinovat” < prihană).

Greşala lui Cornilescu a constat în înlocuirea termenului îndreptăţire care este un termen juridic, cu un cuvânt de natură morală – fără vină, fără pată. Cuvântul îndreptăţire vorbeşte de hotărârea lui Dumnezeu de a ne socoti drepţi în baza meritelor lui Cristos. El arată gloria jertfei. Însă cuvântul neprihănire are în vedere unul din efectele jertfei, şi anume spălarea sau curăţirea. Astfel acest termen trunchiază măreţia jertfei şi a hotărârii lui Dumnezeu cu privire la aleşi.

Definiţie depravare totală:

Depravarea totală nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat: intelectul, sentimentele, conştiinţa şi voinţa.

Depravarea totală este cea care dezvaluie incapacitatea totală a omului de a se salva pe
sine însuşi şi aceasta din cauza efectului pe care l-a avut şi încă îl are păcatul asupra duhului şi sufletului.

Definiţia alegerii necondiţionate:

Alegerea înseamnă selectarea de către Dumnezeu, în veşnicie, a anumitor oameni pentru a-şi manifesta în ei bogăţiile harului, iubirii şi îndurării, spre gloria Lui şi fericirea veşnică a acestora.

Definiţie ispăşire:

Ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.

În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat.

Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:
1. În evreieşte: kafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).
a. Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)

2. În greceşte, hilasmos ( + hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10


a. În Evr. 9:5, cuvântul
hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.

Definiţie propiţiere:

Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).

Definiţie expiere:


Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.

Definiţie răscumpărare:

Răscumpărarea ste actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.


A) În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19:14; 107:2, etc.


B) Cuvinte greceşti:
1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a
plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14

2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12

3. lutron, antilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6

4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6:5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)

Definiţie împăcare:


În greceşte termenul
katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23

Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.

Definiţie chemare eficientă a Duhului:

Este răspunsul pozitiv inevitabil produs de puterea lui Dumnezeu în cei
aleşi la chemarea interioară a Duhului Sfânt în momentul în care ei aud chemarea
exterioara a Evangheliei.

Definiţia perseverenţei şi păstrării sfinţilor în har:

Perseverenţa sfinţilor este doctrina biblică ce învaţă că cei aleşi, pe care Dumnezeu i-a
pus deoparte şi i-a predestinat pentru mântuire, vor ramâne veşnic sub grija Lui suverană şi niciunul din ei nu va pieri.

Definiţia arminianismului:

Arminianismul este o denumire teologică dat unui set de doctrine care în esenţă afirmă că:

,, Mântuirea este dusă la îndeplinire (realizată) prin efortul combinat al lui Dumnezeu (care are iniţiativa) şi al omului (care trebuie să răspundă) – răspunsul omului fiind factorul determinant. Dumnezeu a făcut mântuirea posibilă pentru toţi, dar aceasta devine eficientă doar pentru acei ce prin propria voinţă liberă, „aleg” să coopereze cu El şi să accepte oferta harului Său. În momentul crucial, voinţa omului joacă rolul decisiv; în acest fel omul, si nu Dumnezeu este cel care hotărăşte cine vor fi destinatarii darului mântuirii. Această doctrină mai afirmă că mântuirea odată câştigată poate fi pierdută.”

Definiţia calvinismului:

Calvinismul este o denumire teologică dat unui set de doctrine care în esenţă afirmă că:

Mântuirea este dusă la îndeplinire (realizată) de atotputernicia Dumnezeului Triunic. Tatăl a ales un popor de oameni scriindu-le numele în Cartea Vieţii Mielului înjunghiat, Fiul a murit pentru ei, Duhul Sfânt face eficientă moartea lui Cristos prin aducerea celor aleşi la pocăinţă şi credinţă, prin aceasta determinându-i să se supună voit Evangheliei. Cel ales este păstrat în har de Dumnezeu şi ajutat până la sfârşitul vieţii sale pământeşti să persevereze pe calea credinţei, fără să îşi piardă mântuirea. Întreg procesul (alegere, răscumpărare, regenerare, chemare, perseverenţă şi păstrare) este lucrarea lui Dumnezeu şi este doar prin har. In acest fel Dumnezeu, nu omul, determină cine vor fi destinatarii darului mântuirii.

Definiţie autoritate:

Autoritate înseamnă dreptul de a fi ascultat sau să acţionezi ca şi când Cristos ar acţiona în locul tău. În limba greacă termenul este exousia. Cornilescu îl traduce totdeauna cu putere.

Definiţie botez:

Cuvântului botez (baptizo – gr), fiecare lexicon grecesc existent oferă numai un singur înţeles primar şi istoric, şi acel înţeles este: a scufunda, a imersa, a afunda sub sau a afunda în.

Din păcate în lumea religioasă acest termen a primit şi conotaţia de stropire sau turnare. Aceste două cuvinde au şi ele corespondent în limba greacă dar niciodată nu sunt folosite pentru afundare. Turnarea (ἐκχέω ,,ekcheo” cuvânt ce apare de 27 de ori în greaca N.T. http://biblehub.com/greek/strongs_1632.htm) şi stropirea (ῥαντίζω ,,rhantizó” cuvânt ce apare de 4 ori în greaca N.T. http://biblehub.com/greek/strongs_4472.htm).

Ce înseamnă expresia ,, în Numele”?

În Sfânta Scriptură am găsit că această expresie are două sensuri:

a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva);

b) invocând puterea, autoritatea (exousia) cuiva sau dreptul de a fi ascultat.

Definiţie ekklesia:

Ekklesia = adunare, congregaţie.

Dicţionar grec-român, Bărnuţ, Hubert, Kovacs „O adunare a unui grup de oameni chemaţi de la casele lor într-un loc public; întrunire a unui grup de oameni [pentru un anumit scop];

Dana’s Eclessiology – „în utilizarea clasică, ekklesia a însemnat o adunare.”

Adunarea Nou Testamentală pe pământ este un corp de credincioşi botezaţi, în mod necesar local, şi nu universal, asociaţi voluntar în credinţă şi părtăşie în jurul Cuvântului lui Dumnezeu; celebrând rânduielile instituite de Cristos; guvernaţi de legile Sale, El fiind singurul Cap; şi exersând darurile, drepturile şi privilegiile investite în ei de Cristos; o asemenea Adunare este trupul lui Cristos, în caracterul Său local, la care ar trebui să se afilieze toţi cei născuţi din nou.

Ekklesia (ἐκκλησία) este corespondentul evreiescului qahal sau edhah, amandouă însemnând adunare sau congregaţie. În nici un caz aceste cuvinte nu înseamnă un număr de oameni care nu s-au adunat niciodată. În traducerea Septuaginta (a V.T. ebraic în greacă), qahal sau edhah, a fost redat prin ekklesia şi nu prin basilike (biserică).

Termenul ekklesia nu este unul nou, ci este folosit și în Septuaginta având acelaș înțeles de strângerea/adunarea lui Israel. Nici unde în Septuaginta cuvantul ekklesia nu este tradus ca în Noul Testament biserică, sens ce produce mare confuzie pentru mulţi creştini.

Cuvântul Biserică, vine din grecescul basilike (în latină basilica) care la rândul lui derivă din termenii basileia, basileo.

basileo = împărat

basilea = împăraţie

basilike = clădire administrativă aparţinând împăratului. Acest termen (basilike) nu apare niciodată folosit în N.T.

În limba română termenul provine din slavonul băsearecă şi este corect identificat cu o clădire de ortodocşi, catolici, protestanţi şi neoprotestanţi.

Totdeauna sensul cuvântului ekklesia accentua nevoia unui convocator, un popor strans într-un punct geografic și anumite caracteristici ale celor stranși.

În V.T. convocatorul ekklesiei era Moise, poporul convocat era cele 12 seminții care îndeplineau condițiile cerute de Dumnezeu, punctul geografic de întalnire era Cortul.

În ekklesia N.T. Convocatorul este Isus, convocatii sunt ucenicii ieșiți din lume ce primiseră evanghelia și botezul. In Luca 6 pe un platou vedem mai tarziu un punct geografic de o astfel de convocare.

Teologii moderni definesc ekklesia doar ca ,, mulțimea celor chemați de Dumnezeu” dar fără să fie stranși într-un anumit loc. Începutul ekklesiei fiind Cincizecimea din F.A. 2 , ekklesie în care intrii prin nașterea din nou și nu prin botezul în apă.

Cuvântul „ekklesia” apare în versiunea Cornilescu de 116 ori. De 108 ori este tradus „Biserică” şi de 8 ori „adunare”. De 36 de ori în Cornilescu cuvantul este folosit la plural (biserici, de 79 de ori la singular excluzând noțiunea de biserică universală vizibilă sau invizibilă.

Cristos a folosit cuvântul „ecclesia”, în N.T. de 22 de ori. De fiecare dată El se referă la o Adunare locală și vizibilă existentă.

Sensul generic al cuvântului Adunare:
O parte din versete vorbesc despre adunare în sens generic.
Ce înseamnă sens generic? Înseamnă că singularul se foloseşte pentru plural. Este ceva obişnuit atunci când vorbim despre definiţii. Spunem „leul este regele animalelor” sau „automobilul nu mai este un lux, ci o necesitate”. Ne gândim la un leu universal, mistic sau la o maşină universală, invizibilă? Bineînţeles că nu. Ne gândim la fiecare leu în parte, la fiecare maşină în parte.

Sensul instituţional al cuvântului Adunare:

La sensul instituţional, accentul cade aici pe membrul original sau părinte şi pe legătura celorlalţi membri cu acesta. În privinţa ecclesiei, ceea ce este valabil pentru prima nu este în mod necesar valabil şi pentru descendentele ei, ca în cazul sensului generic.

Exemplu:

Şcoala românească este întemeiată de Gheorghe Lazăr. Este ridicol să ne gândim că Gh. Lazăr a întemeiat o şcoală universală. De asemenea, este evident că sensul generic, aplicabil tuturor şcolilor româneşti, nu are sens, căci Gheorghe Lazăr nu a întemeiat fiecare şcoală românească în parte. Este adevărat că şcoala generală nr. 1 din Bocşa îi datorează existenţa lui Gheorghe Lazăr, dar el nu a întemeiat-o direct. El a întemeiat şcoala românească ca instituţie, întemeind prima şcoală. Cei educaţi în acea şcoală i-au dus lucrarea mai departe, întemeind alte şcoli româneşti, şi tot aşa până s-a întemeiat şcoala generală nr. 1 din Bocşa. Dar toate şcolile româneşti individuale, privite în sens instituţional au un singur fondator: Gheorghe Lazăr.

La fel este şi cu ecclesia, cu adunarea lui Cristos. Când citim că „Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci, etc.” nu înseamnă că fiecare adunare individuală a avut apostoli. Ştim că adunarea din Filipi nu a avut, căci Pavel li se adresează „către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” (Filipeni, 1:1). Nu toate adunările aveau apostoli, dar prima întemeiată a avut, cu siguranţă.

În sens instituţional, Adunarea stă pe „temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Cristos.” Adunarea noastră nu are apostoli, la fel ca cei 12, nu a fost întemeiată în mod direct de Cristos, dar fiindcă descinde din adunarea întemeiată de El, este aceeaşi instituţie şi se poate spune despre ea, la fel ca despre adunarea din Efes, că stă pe temelia apostolilor. Prima Adunare a fost organizaţia-părinte din care se trag toate celelalte adunări. Toate au aceeaşi origine, şi au fost zidite pe aceeaşi temelie, au fundaţia comună a apostolilor şi profeţilor.

În ce sens spunem că Adunarea este instituţie sau organizaţie? Nu ne referim la o structură ierarhică, la o organizaţie gen corporaţie. Vorbim despre adunare ca instituţie în acelaşi fel în care vorbim despre instituţia familiei. Adunarea este un organism, dar nu poate exista organism fără organizare. Chiar şi cel mai simplă formă de viaţă are nevoie de o formă de organizare.

Forma de organizare a adunării, legile pe care le respectă şi funcţiile pe care le îndeplineşte o fac, o organizaţie. Prezenţa şi conducerea Duhului lui Cristos o fac un organism viu.

Definiţii greşite date bisericii:

A) Definiţia bisericii catolice (universale):

Biserica este comunitatea credincioşilor, uniţi în aceeaşi credinţă, speranţă şi iubire, care se roagă împreună şi participă la aceleaşi sacramente, fiind conduşi de păstorii lor legiuiţi, sub un singur cap vizibil pe pământ, papa. (Berkhof, 562)

B) Definiţii date de ortodocşi:

,,Biserica este viata de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsa in umanitate si comuniunea de iubire si viata a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant.”

,,Biserica este viaţă nouă cu Cristos şi în Cristos. Este întruparea perpetuă a lui Cristos pe pământ, este trupul lui Cristos, umanitatea lui Cristos aflată într-o legăturăvitală cu El. Fiind părtaşă vieţii lui Cristos, Biserica este părtaşă vieţii Sfintei Treimi.”

Biserica este Sfântul Duh trăind în umanitate”.

Biserica există independent de formaţia ei istorică. Ea este în noi, nu atât ca instituţie, ci mai ales ca o evidenţă spirituală (arătându-ni-L pe Cristos), ca o viaţă. Nu poate să existe o definiţie satisfăcătoare şi completă a Bisericii, la fel cum nu se poate defini viaţa. Ea poate fi doar experimentată, trăită.” (Bulgakov, p. 7-9)

C) Definiţia luteranilor dată bisericii:

Mărturisirea de la Augsburg afirmă despre Biserică: „…Biserica este congregaţia sfinţilor (adunarea tuturor credincioşilor), în care Evanghelia este învăţată corect şi Sacramentele sunt administrate corect (conform Evangheliei)”.

(Prin administrarea corectă a sacramentelor, ei înţelegeau botezul pruncilor şi Euharistia ca prezenţă reală a lui Cristos.)

D) Definiţia prezbiterienilor (urmaşii lui Calvin):

Mărturisirea de la Westminster, 1647, articolul despre biserică:

Biserica Catolică sau Universală, care este invizibilă, constă din întregul număr al aleşilor, care au fost, sunt sau vor fi adunaţi într-unul, sub Cristos, Capul; şi este soţia, trupul, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi… Biserica Vizibilă, care este de asemenea Catolică sau Universală sub Evanghelie (nefiind restrânsă la o singură naţiune ca înainte, sub lege) constă din toţi aceia, din întreaga lume, care mărturisesc religia adevărată, şi din copiii lor; şi este Împărăţia Domnului Isus Cristos, casa şi familia lui Dumnezeu, în afara căreia nu există nici o posibilitate obişnuită de mântuire”

(Pentru ei, esenţa Bisericii universale vizibile constă din comuniunea, în jurul Cuvântului, a celor născuţi din nou. Esenţa Bisericii este partea mântuită din membralitatea ei. Totodată, ecclesia este atât Împărăţia cât şi familia lui Dumnezeu. În Biserica Universală se intră prin regenerare, botezul fiind doar sigiliul, pecetea legământului.)

E) Definiţia dispensaţionaliştilor:

„…comunitatea tuturor credincioşilor Noului Legământ care, prin credinţă şi lucrarea naşterii din nou făcută de Duhul Sfânt în inima lor, sunt legaţi şi uniţi în mod vital cu Isus Cristos. Această Biserică spirituală este Trupul tainic al Domnului, al cărui mădular poate cineva să devină numai prin botezul Duhului… Biserica lui Cristos este universală, deoarece este alcătuită din copiii lui Dumnezeu din toate ţările şi din toate categoriile sociale (F.A. 2:47; 9:31) şi include, de asemenea, pe toţi cei răscumpăraţi care sunt deja acasă la Domnul (Evr. 12:22-23); dacă Biserica Domnului este, într-un anumit sens, invizibilă, este, totodată, şi vizibilă, expresia ei pe pământ fiind fiecare mădular viu şi activ… În sfârşit, Biserica este şi locală, căci în NT, comunitatea creştină din fiecare localitate era considerată ca o Biserică, ceea ce ne permite să întrebuinţăm şi termenul Biserici…” – Dicţionar Biblic, Stephanus

(Biserica nu este compusă din toţi aleşii, ci doar din cei mântuiţi de la Cincizecime până la răpire, fie că sunt acasă la Domnul, pe pământ, sau nu s-au născut încă. Esenţa Bisericii este individul mântuit, fiecare persoană mântuită, „fiecare mădular viu şi activ” În Biserica Universală se intră prin regenerare – botezul Duhului.)

Teologii dispensaţionalişti din sec. XIX şi XX (Scofield este unul din cei mai mari) definesc Biserica drept mulţimea tuturor celor mântuiţi din ziua Cincizecimii până la răpire, uniţi prin botezul Duhului. Ei resping noţiunea propusă de Calvin şi de teologii legământului, care definesc Biserica drept totalitatea celor mântuiţi din toate timpurile (Scofield Bible, notă Evr. 12:23).

Mişcarea ecumenică propune o Biserică universală vizibilă, a cărei unitate este dată de o credinţă unică şi o părtăşie euharistică unică, exprimată în închinare şi în experienţa comună a vieţii în Cristos. Fiindcă noţiunea de Biserică universală invizibilă nu a reuşit să producă unitate, se caută reîntoarcerea la o Biserică universală vizibilă, într-o epocă post-denominaţională (vezi http://www.oikoumene.org/en/who-are-we.html ).

Definiţie şi diferenţe între – Familia lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu şi Adunare:

1. Diferenţa evidentă de terminologie şi înţeles:

  1. Familie: în greacă „patria” – patriarhii – descendenţă;

  2. Împărăţie: în greacă „basileia” legea, mediul şi persoana unui rege;

  3. Adunarea: în greacă „ekklesia” „congregaţie”, „adunare”;

2. Diferenţa evidentă în relaţia cu Dumnezeu:

  1. Familia – relaţia este de tip filial;

  2. Împărăţia – relaţia este de tip cetăţenie;

  3. Adunarea – relaţia este de tip membralitate;

3. Diferenţa evidentă în ceea ce priveşte conţinutul/ dimensiunea:

  1. Familia îi include pe toți sfinții din cer, precum şi pe cei care trăiesc acum pe pământ (Efeseni, 3:15);

  1. Împărăţia se referă la guvernarea lui Dumnezeu peste întregul Univers, dar în ceea ce priveşte Împărăţia Lui spirituală pe pământ, îi include pe toţi sfinţii prezenţi pe pământ la un moment dat (Matei, 13 – exemplele pildelor);

  2. Adunarea include credincioşi botezaţi, adunaţi din Împărăţia şi Familia lui Dumnezeu pe pământ (Fapte, 2:41);

4. Diferenţa evidentă în ceea ce priveşte modul de integrare:

a. Familia: în familie intri prin naştere, devenind copil al lui Dumnezeu (1 Ioan, 3:18);

b. Împărăţia: în Împărăţie te integrezi prin puterea strămutării (1 Coloseni, 1:13);

c. Adunarea: în Adunare te integrezi prin afundarea în apă (Fapte, 2:41);

Definiţia succesiunii apostolice:

Această teorie afirmă: ,, Cristos a întemeiat Biserica Sa, care în esenţa ei este una universală ( catolică sau sobornicească ) , ungându-i în fruntea ei pe apostolii Săi. Prin această ungere, Cristos i-a împuternicit să Îi conducă Biserica aşa cum cred ei de cuviinţă. Apostolii, deci, reprezentau autoritatea supremă în materie de credinţă, practică şi conducere a bisericii. Apostolii, la rândul lor, au transmis mai departe această autoritate, prin hirotonire, aşa că autoritatea apostolică s-a transmis mai departe prin această succesiune de hirotoniri “ .

Definiţia reformei :

Această teorie susţinută de protestanţi afirmă : ,,Creştinismul original (Biserica Catolică) s-a pângărit şi murdărit prin compromisuri şi corupţii succesive şi apoi a fost curăţit în marea Reformă protestantă “ .

Definiţia restaurării:

Această teorie susţine : ,,Creştinismul s-a corupt în aşa măsură încât a apostat total, şi apoi a fost restaurat într-un timp ulterior reformei “.

Aceasta este poziţia cultelor numite ,,neo-protestante” doar în România şi a numeroase secte. Timpul restaurării diferă de la grupare la grupare. Fiecare susţinător afirmă că grupul lor a fost cel care a restaurat credinţa originală demult pierdută.

Definiţia succesiunii neîntrerupte de Adunări:

Este conceptul, conform căruia, Adunarea zidită de Cristos Domnul în Galileea, va avea o continuitate în fiecare secol cu aceeași credință , origine și practică până în Ziua Răpirii.

Această teorie susţine că: ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui. Dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunări care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială (sub Constantin), aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial. Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor, ducându-şi succesiunea mai departe prin intermediul Marii Trimiteri. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “.

Susţinătorii acestei teorii înţeleg prin „succesiune neîntreruptă de Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ekklesie.

Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

Acest concept este sustinut de Adunarea noastră (Harul Suveran din Bocşa Română – C.S.) cât și de înaintașii noștrii care au purtat diferite denumiri de-a lungul secolelor precum: Novațieni, Donatiști, Paulucieni, Montaniști , Waldenzi, Catari fiind în general cunoscuți sub denumirea de Anabaptiști .

Definiţie apostazie:

Apostazie provine din grecescul apostasia. La origine este un termen militar ce desemna pe dezărtori ce rupeau rândurile trecând de partea adversă. În sens spiritual desemnează o persoană ce a rupt rândurile credinţei dezărtând de la adevăr; o răzvrătire, o revoltă voită împotriva voii revelate a lui Dumnezeu.

Definiţia legământului:

Un legământ sau testament este o înţelegere formală, solemnă, care impune obligaţii. Pot intra în legământ 2 sau mai multe persoane egale care sunt în acord reciproc cu privire la condiţii sau un legământ poate fi iniţiat de un superior cu condiţii care impun obligativitate asupra persoanelor de rang inferior.