Adunarea se autofinanţează

Adunarea se autofinanţează

AL NOUĂLEA SEMN AL UNEI ADUNĂRI ADEVĂRATE:

Planul său financiar – Domnul a rânduit ca cei ce predică Evanghelia, să trăiască din Evanghelie (zeciuieli şi daruri de bună voie)

Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.” (1 Corinteni, 9:14)

O Adunare nou testamentară trebuie să fie autonomă (să se auto-conducă). Acesta este modelul Noului Testament. De asemenea, trebuie să se întreţină singură financiar în măsura în care acest lucru este posibil. Se întâmplă uneori ca Adunările să se confrunte cu dificultăţi financiare şi să aibă nevoie de ajutor. Probabil au câteodată nevoie de ajutor în lucrare. O Adunare poate avea nevoie de ajutor special în vremuri critice ale existenţei ei. Aceasta este o altă situaţie. Dar a depinde în mod continuu de banii altor Adunări nu este calea lui Dumnezeu de finanţare a lucrării Lui.

Păstorii şi evangheliştii trebuie plătiţi de Adunarea pe care o slujesc.1 Aceasta este drept şi biblic. Totuşi, uneori este necesar ca ei să aibă o slujbă seculară. Pavel a lucrat uneori făcând corturi pentru a acoperi nevoile lui şi ale altora. Membrii Adunării, indiferent de sărăcia sau bogăţia lor, trebuie învăţaţi responsabilitatea financiară faţă de Adunarea din care fac parte. Zeciuiala reprezintă o răspundere egală a membrilor. Adunările nu trebuie să fie jefuitoare. Nu trebuie să ceară membrilor să contribuie cu mai mult decât este drept. Adunările nu trebuie să se angajeze în programe de afaceri, bazaruri, carnavaluri sau alte mijloace de a face bani. Nici nu trebuie să ceară lumii ajutor pentru a-şi plăti cheltuielile.2 Cu siguranţă că dacă Dumnezeu este într-o Adunare şi în ceea ce face ea, El poate, prin zeciuielile şi darurile de bunăvoie ale membrilor, să ridice fondurile necesare pentru a susţine lucrarea. Adunările, la fel ca familiile, nu trebuie să încerce să trăiască peste limitele venitului lor. Aşa ceva înseamnă a face o lucrare proastă, iar în final, cei care merg pe această cale vor ajunge la ruină.

O Adunare ce nu îşi poate plăti facturile trebuie să îşi diminueze cheltuielile până când pot face faţă propriilor obligaţii. Păstorii şi evangheliştii nu trebuie să devină cerşetori nici în faţa lumii nici în faţa altor Adunări. Aceasta Îl dezonorează pe Cristos! El este Capul şi Mirele fiecărei Adunări. El este responsabil să împlinească nevoile miresei Sale fecioare. O Adunare a lui Cristos nu trebuie să adopte atitudinea lumii sau a bisericilor lumeşti cu privire la etalarea vizibilă a bogăţiilor. Bisericile lumii îşi expun bogăţiile în clădiri somptuoase, haine scumpe, bijuterii, mobiliere fine, echipament costisitor şi alte lucruri ce impresionează pe cei lumeşti. Trebuie să nu se uite niciodată că membrii, nu obiectele alcătuiesc Adunarea. O Adunare nu este clădirea, echipamentul, mobila, automobilele sau alte lucruri considerate ca importante de lume şi de bisericile ei.

Orice adunare ce recurge la căile lumii sau ale bisericilor lumeşti pentru nevoile sale financiare nu este tipul de Adunare al Noului Testament. Adunările nou testamentare se străduiesc să se auto-susţină financiar.

1 Calea Scripturii este ca lucrătorii unei Adunări să fie plătiţi de Adunarea în care slujesc, nu de alte instituţii supra-bisericeşti. Este natural ca omul să fie loial acelei instituţii care îl plăteşte pentru eforturile sale. Păstorii şi evangheliştii plătiţi de o comunitate sau o uniune de biserici vor fi întotdeauna mult mai loiali acelei organizaţii omeneşti decât Adunării locale, care este singura instituţie întemeiată de Cristos.

2 Acceptarea de sprijin financiar din partea Statului este un semn clar al apostaziei şi al încetării unei Adunări de a mai aparţine lui Cristos, căci înseamnă că Mireasa lui Cristos a comis adulter spiritual cu Statul, cerându-i acestuia sprijin, ajutor sau protecţie.

La fel cum Israelul vechi testamentar a fost lepădat de Iehova ca soţie pentru că a apelat la ajutorul altor împăraţi, în loc de a depinde de El, fiind acuzată de adulter pentru aceasta, orice Adunare a lui Cristos care acceptă sprijinul financiar al Statului se face vinovată de adulter spiritual. Marea prostituată din Apocalipsa 17 şi 18, care reprezintă creştinismul apostat, este descrisă ca având relaţii adultere cu „împăraţii pământului”.

Cheltuielile unei Adunări nu sunt cheltuieli publice! Este de neconceput pentru orice creştin adevărat să accepte ca Adunarea din care face parte să primească sprijin financiar de la autorităţi sau ca slujitorii Adunării să fie salariaţi ai Statului!

Mai mult, „bugetul de stat reprezintă contribuţia bănească atât a credincioşilor cât şi a necredincioşilor [a ateilor, agnosticilor, cât şi a celor de alte religii]. Nu este etic faţă de societate să acceptăm bani care vin de la persoane ce nu doresc susţinerea financiară a Adunării noastre sau care ni se împotrivesc.” (Semnele apostaziei, de Raul Enyedi)