Capul Adunării – Cristos Domnul

Capul Adunării – Cristos Domnul

Azi o să începem o serie de 10 semne, caracteristici esenţiale, avute de Adunările Domnului de-a lungul secolelor. Primul dintre aceste 10 semne:

1. Capul şi Fondatorul Adunărilor Nou Testamentare este CRISTOS.

Ce înseamnă că Domnul Isus este Cap? Înseamnă două lucruri:

1. Domnul Isus a fondat Adunarea Sa în timpul lucrării Sale pământeşti

2. că Biblia, Cuvântul Lui, să reprezinte autoritatea finală în tot ce înseamnă credinţă şi practică.

Dacă Îl urmăm pe Domnul Isus Cristos, nu putem omite nicio parte din instrucţiunile Domnului pentru noi, şi nici nu putem adăuga ceva la ele.

A. Există două erori în care oamenii cad atunci când vorbim despre Cristos ca şi Cap al fiecărei Adunări:

1. Unii Îl substituie pe Domnul Isus cu un papă. Poate nu îl numesc papă. Îl pot numi păstor, învăţător sau profet. Nu contează titlul pe care îl poartă, dacă oamenii urmează ideile unui om în loc de instrucţiunile lui Cristos, acesta este papă. Multe biserici astăzi urmează învăţăturile vreunui „papă” mort demult şi sunt mai loiali interpretărilor pe care acesta le-a dat Bibliei sau „descoperirilor” sale care trebuie luate ca inspirate. Ei dau mai mare importanţă acestor descoperiri, decât cuvintelor simple ale Scripturii.

Exemple: din Biblie cel mai cunoscut este cazul lui Diotref care devenise capul Adunării deoarece membrii ascultau de el şi nu de Cuvântul Domnului; descoperirile profetesei Ellen White; ale lui W.M. Branham, etc.

2. Alţii înlocuiesc pe Domnul Cristos cu tradiţia. Tradiţiile indiferent de sursă, toate au ca rezultat o închinare falsă. Acestea sunt poruncile oamenilor şi intră în conflict cu adevărul. Orice biserică care urmează tradiţii, nu mai este ascultătoare de Cristos, deoarece Cuvântul Său nu mai este autoritatea finală în ceea ce priveşte credinţa şi practica.

Exemple de câteva tradiţii pocăieşti:

Cea mai importantă dintre ele este aşa numita naştere a Domnului Isus serbată pe 25 decembrie, cinstită cu brad, colinde, scenete şi programe artistice. În realitate nu este altceva decât naşterea zeului Mithras numit şi Sol Invictus (Soarele Neînvins).

Mai sunt şi alte sărbători nescripturale preluate din tradiţie: botezul Domnului (Boboteaza), Paştele (Easter – Astarteea), duminica Tomii, Rusaliile (moşii de vară – sărbătoare dedicată pomenirii mortilor), Înălţarea (Ispasul), etc. Acestea sunt vechi sărbători păgâne cărora le-au fost date nume creştine atunci când păgânii au fost „creştinaţi” în masă pentru ca trecerea la noua religie să nu fie aşa de abruptă.

Mulţi însă, conştienţi că nu au bază biblică pentru aceste sărbători, întreabă „Dar ce este rău în a le ţine?” Este rău pentru că înseamnă adăugare la ceea ce este scris. În Noul Testament, care conţine tot ce avem nevoie să ştim pentru învăţătura şi practica adunărilor noastre, nu găsim nici poruncă, nici exemplu care să ne permită să ţinem astfel de sărbători. Domnul nu ne-a ascuns nimic din ceea ce ne era bun şi folositor, deci, dacă El nu ne-a poruncit aceste sărbători, avem încredinţarea că nu sunt bune sau folositoare. Pentru oricine afirmă că susţine principiul „Sola Scriptura” („Numai Scriptura”), acest motiv trebuie să fie suficient pentru separarea de astfel de sărbători păgâne.

O biserică ce este condusă de altcineva sau altceva în afară de Cristos şi Cuvântul Său nu este felul Nou Testamentar de Adunare. Este altceva. Indiferent dacă este papă sau tradiţie, oricine sau orice este urmat în afară de Cristos, acela devine capul Adunării. O asemenea înlocuire înseamnă că Adunarea a devenit de alt tip decât cel iniţial. Aceasta înseamnă că Adunările autentice nu au un fondator uman. Adunarea a fost zidită de Cristos, nu de vreun om, în Palestina, nu la Roma, etc., acum 2000 de ani, nu 1,700 sau 500 sau 400 sau 100. Sau, să îl citez pe Joseph Hooke, un baptist englez care scria în 1701, „Religia care nu este la fel de veche precum Cristos și apostolii Săi este prea nouă pentru mine.”

B. Cristos a dat Adunărilor Sale anumite drepturi sau autorităţi. Nu le-a dat autoritate nelimitată, ci o autoritate specifică. Această autoritate priveşte slujba pe care a dat-o Adunărilor să o facă în timp ce El este plecat.

1. Primul tip de autoritate pe care Cristos l-a dat adunărilor este autoritatea judecătorească. Prin aceasta noi înţelegem autoritatea de a lua decizii pe baza principiilor deja date de Domnul Isus.

Exemple de o astfel de autoritate judecătorească:

– excluderea membrilor (curvarul din Corint 1 Cor. 5:12-13); restaurarea celor excluşi (Matei, 18:17; 2 Corinteni, 2:7) sau primirea membrilor.

– judecarea comportamentală a anumitor membrii ce se nedreptăţesc (1Cor. 6.5)

– alegerea după criteriile lăsate de Domnul a prezbiterilor şi diaconilor ( 1 Tim. 3)

Adunările au autoritatea de a judeca predica vreunui om dacă este sau nu adevărată (1 Corinteni, 14:29; 1 Ioan, 4:1).

Vedeţi, deci, că o adunare are putere judecătorească, dar limitată.

2. Al doilea fel de autoritate pe care Cristos l-a dat Adunărilor Sale este puterea executivă. Prin aceasta noi înţelegem că sunt responsabile să ducă la îndeplinire instrucţiunile lui Cristos, Cel ce trebuie să fie Capul fiecărei Adunări (Luca, 6:46). Această putere executivă este aşa de largă încât putem spune că Adunările adevărate sunt executive în natura lor. Nu există limite în această situaţie, şi nici scuză acceptabilă pentru o Adunare ce nu duce la îndeplinire poruncile lui Cristos. Adunările sunt datoare să ducă la îndeplinire poruncile Sale şi să Îi urmeze exemplul (Matei, 28:18; 1 Ioan, 2:6). Acesta este motivul pentru care Cristos Şi-a lăsat tipul Său de Adunări pe pământ.

3. Există şi un al treilea fel de putere şi aceea este puterea legislativă. Adunările NU AU putere legislativă ci doar executivă! Cristos nu le-a dat o astfel de putere. Prin aceasta înţelegem că ele nu au autoritatea de a da legi şi a face reguli noi. Cristos este singurul dătător de Lege!

– Adunările nu pot schimba regulile, instrucţiunile şi poruncile date de Cristos, cum s-a făcut la sinoadele ecumenice papale de mai târziu sau în momentul când bisericile şi-au făcut statute organizatorice asemănătoare cu cele ale partidelor politice.

– Ele nu au niciun drept să schimbe rânduielile sau vreo altă învăţătură a Bibliei. Un exemplu în acest sens: ,,nu poţi funcţiona ca biserică dacă nu ai 20 + 1 membri.”

– Nu au dreptul să schimbe practicile scripturale, sau să aducă inovaţii la închinarea înaintea lui Dumnezeu. Ex: înlocuirea azimei şi vinului la Cină cu must şi pâine dospită.

– În evanghelizare, ele trebuie să folosească doar metodele Noului Testament, adică metodele folosite de Cristos şi de apostolii Săi. Nu au dreptul să aducă inovaţii sau să urmeze invenţiile oamenilor. Azi se folosesc manipulări psihologice, trupe de închinare, scenete, metode de marketing pentru a smulge ,,o predare”, ,,o ieşire în faţă” sau ,,o repetare a rugăciunii păcătosului după evanghelist”, după care omul respectiv este asigurat că este mântuit.

– În funcţionarea, organizarea şi închinarea lor Adunările scripturale nu au voie să urmeze poruncile Statului sau ale vreunui regim dictatorial şi nici să facă presiuni asupra Statului politic ca acesta să de-a legi care să oprească pe alţii să îşi exerseze liber credinţa. Ex: statul a impus sub anumite regimuri bisericilor cine să predice, ce să predice şi chiar o durată slujbelor. Nu puteai predica decât dacă colaborai cu statul şi aveai carnet de predicator.

Adunările nu au voie să urmeze asemenea legi pentru că Domnul Isus Cristos este mai mare decât Cezarul oricare ar fi el. Este mai mare şi decât orice instituţie a Statului deoarece El le-a instituit şi le-a îngăduit să guverneze pe pământ.

CONCLUZIE:

O biserică ce nu ascultă de Legile Noul Testament cu siguranţă nu Îl are pe Cristos ca şi Cap. O biserică fără Cristos ca şi Cap nu este tipul Nou Testamentar de Adunare. O biserică ce dă legi sau îmbină legile statului cu ale lui Cristos sau ţine sărbători împrumutate de la idolatrii, nu poate avea Cap pe Domnul Isus.

Cristos este atât Capul cât şi Fondatorul tipului Său Nou Testamentar de Adunări. Acest tip îl găsim în Scriptură şi primul semn că o Adunare este scripturală, ea trebuie să aibe întâi unic Cap pe Cristos.