Singura normă de credinţă şi practică – Biblia

Singura normă de

credinţă şi practică – Biblia

Următorul semn al unei Adunări adevărate pe care o să îl tratăm astăzi:

2. Singura normă de credinţă şi practică – Biblia.

A accepta Biblia ca singura normă de credinţă şi practică înseamnă că doar Biblia este sursa şi standardul adevărului.

– în Adunările nou testamentare, „descoperirile” pretinse de unii oameni nu sunt acceptate drept Cuvânt al lui Dumnezeu.

viziunile, visele, „limbile”, şi alte manifestări din vremea noastră nu sunt primite ca mesaje din partea Lui.

– cărţile apocrife (ne inspirate) nu sunt acceptate ca standard de credinţă. (Acestea au fost adăugate Canonului în jurul anilor 1546 după conciliul romano-catolic de la Trent. Ei au afirmat că, apocrife împreună cu tradiția nescrisă sunt de la Dumnezeu și că trebuie să fie primite și venerate ca și Cuvântul Lui Dumnezeu.)

Norma credinţei şi practicii Adunărilor nou testamentare nu este:

– îvăţătura aşa zişilor ,,sfinţi părinţi bisericeşti” (Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Ioan Gură de Aur etc.)

– dogma oficială a vreunei religii (baptiste, penticostale, advente, etc.);

– nu este învăţătura vreunui seminar, institut sau universitate teologică ( I. T. Baptist; I. T. Penticostal; Seminarul Teologic Covington; Alege Viaţa; Kairos; etc.)

– nu este dogma vreunui auto-proclamat „profet” sau „învăţător” (Branham, Ellen White, Russell, etc.);

– nu este dogma nici unei asociaţii, convenţii, uniuni sau a vreunei alte organizaţii nebiblice de biserici omeneşti (Federatia Bisericilor Crestine Autonome din România; Uniunea Baptistă Română; Cultul Penticostal-Biserica lui Dumnezeu Apostolică, etc.)

– nu este o mărturisire de credinţă întocmită de oameni (Mărturisirea de credinţă baptistă de la Londra 1689, de la Westminster 1646, Mărturisirea Belgiană, Mărturisirea de credință de la Philadelphia, etc.) Astfel de mărturisiri pot fi bune, sau parţial bune, dar ele nu pot fi autoritare. Ele nu pot fi standard în determinarea adevărului. Biblia rămâne autoritatea supremă în materie de crez şi practică.

Doar Biblia este autoritară. Ea rămâne standardul determinării adevărului.

O Adunare adevărată nu are voie să:

– selecteze doar anumite pasaje ale Noului Testament pe care să le creadă şi să le asculte. Toată Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi toată este folositoare (2 Timotei, 3:16; 2 Petru, 3:16). Toată trebuie crezută.

– scoată din Scriptură anumite pasaje care nu-i convin;

– interpreteze Cuvântul privind la faţa oamenilor;

– să accentueze exagerat anumite pasaje şi pe altele să le lase într-un con de umbră. Toate doctrinele Scripturii sunt demne de a fi prezentate armonios, deoarece toate puse la un loc alcătuiesc voia revelată a lui Dumnezeu.

Membrii unei Adunări nou testamentare trebuie să:

– creadă la fel;

– să fie în acelaş duh (gând) al unităţii.

-să transmită aceleaşi învăţături;

– să aibă un scop comun (Filipeni, 1:27; 2:2; 3:16; 4:2; 2 Corinteni, 13:11; 1 Petru, 3:8);

Prin această singură voce unificată, adică prin doctrină şi practică, este Cristos glorificat (Romani, 15:6).

O Adunare a cărei membri au doctrine diferite nu poate rezista mult timp (Matei, 12:25). Nu poate exista unitate şi comuniune acolo unde adunarea este dezbinată din cauza diferenţelor de doctrină şi practică. Unitatea în diversitate doctrinară nu există!

Biblia vorbeşte despre „unirea credinţei” (Efeseni, 4:13). Aici sensul este acela de credinţă concretă, adică de lucruri crezute. Fără o unitate a credinţei, nu există unitate adevărată.

Pavel învaţă că o Adunare dezbinată nu se strânge pentru a deveni mai bună, ci mai rea şi că o asemenea adunare nu poate celebra scriptural Cina Domnului (1 Corinteni, 11:17-20). Poate lua cina păstorului, sau a Adunării, sau a denominaţiunii sau cina tradiţiei, dar, fiindcă este dezbinată doctrinar, ea nu poate lua Cina Domnului!

Membrii fiecărei Adunări trebuie să:

– creadă Biblia.

– o cunoască bine astfel încât să aibă o înţelegere matură a învăţăturii sale. Ei nu trebuie să rămână „prunci” spirituali.

– cunoască adevărata doctrină aşa de bine încât să nu fie afectaţi de învăţături noi ce ar putea apărea (Efeseni, 4:14).

Această unitate în doctrină oferă unei Adunări o lăudabilă şi autentică unitate de scop. Responsabilitatea păstorului este să hrănească adunarea din Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât ei să crească pentru a deveni o adunare matură spiritual, cu un scop comun (Efeseni, 4:11-15).

Adunările adevărate, cred că trebuie să ai „capitol şi verset” pentru tot ceea ce crezi, tot ceea ce înveţi, şi tot ceea ce faci într-o Adunare nou testamentară.

Pentru doctrina şi practica lor, ei apelează la Biblie, la întreaga Biblie şi numai la Biblie. O adunare ce urmează Scriptura este mai bună decât una care nu o urmează.

Nu vrem să spunem că oamenii sunt superiori altora, ci că Adunarea este mai bună fiindcă este ascultătoare de Dumnezeu. Dacă o Adunare adevărată descoperă că învaţă sau acţionează contrar Cuvântului lui Dumnezeu, ea este constrânsă de principiile ei să se schimbe pentru a se conforma Bibliei.

Adunările nou testamentare cred multe lucruri în comun cu multe biserici, dar ele cred mai mult. Ele cred tot sfatul lui Dumnezeu şi, asemenea lui Pavel, se văd obligate să îl proclame, chiar dacă acesta le face nepopulare (Faptele Apostolilor, 20:27).

Concluzie:

Singura normă de credinţă şi practică a unei Adunări trebuie să fie doar Scriptura. Acesta este vechiul principiu ,,Solla Scriptura”. Nu este suficient doar să se afirme aceasta, ci trebuie ca toate doctrinele, practicile, obiceiurile Adunării să fie judecate după Scriptură şi să rămână în picioare când se încheie examinarea. În trecut Biblia a fost interzisă de clerici omului de rând şi nu a fost lăsat să se bucure de comorile ei. Cu mari eforturi azi, unii sunt lăsaţi să o citească doar dacă este sfinţită de patriarh. Dar nu au voie să o interpreteze decât clerici deoarece oamenii de rând ,,se smintesc”. Orice biserică ce interzice sau nu are Scriptura ca singură normă pentru doctrină şi practică nu este felul de adunare al Noului Testament.

Tu şi biserica din care faci parte, îndemnaţi la studiul individual şi citirea Scripturii? Susţineţi sloganul ,,Solla Scriptura”? Vă este frică să staţi înaintea Bibliei cu principiile după care vă ghidaţi? Aceste întrebări cred că trebuie să ni le punem fiecare în parte, începând cu mine apoi cu fiecare dintre voi. Domnul să ne ajute ca atunci când tragem linie să putem afirma: ,,am ca Singura normă de credinţă şi practică – Biblia”.