Schimbarea închinării

Schimbarea închinării

de Raul Enyedi

Al şaselea semn de apostazie al unei biserici:

Schimbarea închinării.

Închinarea falsă înseamnă închinarea la Dumnezeul adevărat într-un mod pe care El nu îl acceptă.

        1. Primul exemplu de astfel de închinare este cel al lui Cain. El s-a închinat lui Dumnezeu, dar cum a voit el, nu cum a prescris Dumnezeu (Geneza 4:3-7)

        2. Un alt exemplu îl constituie Israelul în timpul lui Ieroboam (1 Împăraţi 12:26-33). El a imitat închinarea adevărată de la Ierusalim, dar a schimbat locul, preoţia, sărbătorile. Despre sărbătorile lor, Scriptura spune: „Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel, şi s-a suit la altar să ardă tămâie” (vs. 33). Israelul a fost pedepsit pentru o astfel de închinare, care nu a fost în nici un fel acceptată de Domnul Dumnezeu.

Închinarea adevărată este „în duh şi adevăr” (Ioan 4:23, 24). Este spirituală (nu se bazează pe o concepţie carnală despre Dumnezeu; nu este o închinare în temple (lăcaşuri de cult???) zidite de mâini. Este conformă adevărului, fidelă Cuvântului Sfânt, din care nu se scoate şi nu se adaugă nimic.

Toate bisericile creştine afirmă că se închină lui Isus, dar cele mai multe o fac într-un fel împrumutat de la păgâni şi nu în felul poruncit de Isus. Aceasta nu este decât închinare falsă, pe care Dumnezeu nu o acceptă.

Închinarea la idoli în creştinism este închinarea la zeităţi păgâne ascunse sub nume creştine şi închinarea la statui, icoane, amulete sau orice alt fel de reprezentări grafice ale Domnului Isus.

Închinarea la zeităţi păgâne ascunse sub nume creştine.

La începutul creştinismului exista o separare clară între ceea ce era creştin şi ce era păgân. Apostolul Pavel spunea: „harul lui Dumnezeu… ne învaţă să o rupem cu păgânătatea” (Tit 2:11, 12)

După ce creştinismul a devenit religie oficială sub Constantin cel Mare şi când masele erau convertite la această religie în scară mare, au început infiltrările păgâne în creştinism. Statuete păgâne care îi reprezentau pe Isis şi Horus (mama şi pruncul la egipteni) au devenit statuete creştine, reprezentându-i pe Maria şi Isus. O mulţime de zeităţi la care se închinau păgânii au primit nume creştine: Maria, Petru, Pavel, etc.

Închinarea la imagini

Încă din Vechiul Testament, orice imagine a lui Dumnezeu este interzisă. „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos…” (Exod 20:4, 5). Despre naţiunile păgâne, apostolul Pavel spune: S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană1 care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor…” (Romani 1:22-24)

Închinarea la zeităţi care erau reprezentate grafic provine din păgânism. Dumnezeu interzice aşa ceva, şi nu primeşte o astfel de închinare.

În Noul Testament nu se găseşte nici o descriere fizică a lui Isus după care să se poată face un portret al Său, ceea ce arată că Domnul nu intenţiona ca imagini ale Sale să fie folosite de urmaşii Săi.

Catolicii care folosesc statuete, ortodocşii care folosesc icoane şi protestanţii care folosesc reprezentări grafice ale Domnului (în cărţi sau filme) spun că acestea sunt ajutoare pentru credinţa oamenilor, unelte care îi ajută să Îl înţeleagă şi să Îl creadă pe Dumnezeu. Însă Noul Testament pune în contrast credinţa cu vederea. Domnul Isus îi spune lui Toma: „…pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20:29). Apostolul Pavel spune: „umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Cor. 5:7), iar apostolul Petru scrie: „Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi…” (1 Petru 1:8)

Nici o imagine din lume care Îl arată pe Domnul nu este exactă, şi deci este o reprezentare greşită. Domnul Isus nu arată ca un anumit actor sau cum este înfăţişat pe icoane, statui, cărţi sau pliante.

Mintea omenească reţine mai bine imaginea decât cuvântul, şi dacă se folosesc astfel de imagini, oamenii vor asocia acea imagine greşită cu Isus. Îşi vor imagina că aşa arată Isus, iar aceasta este o minciună. Dacă închizi ochii şi încerci să ţi-L imaginezi pe Dumnezeu, şi în minte îţi apare o imagine, atunci ai o concepţie greşită despre Dumnezeu. El nu arată aşa cum ai văzut în icoane sau alte imagini.

O Adunare care foloseşte reprezentări grafice ale lui Dumnezeu sau ale lui Cristos, promovează un fel de închinare pe care Dumnezeu îl urăşte şi nu îl va accepta niciodată.

Închinarea prin sărbători.

Sărbătorile „creştine” nu sunt decât sărbători păgâne cărora li s-a dat un nume creştin atunci când păgânii au fost „creştinaţi”, dar obiceiurile şi uneori chiar datele au rămas aceleaşi.

Ca exemple, vom numi aici doar sărbătorile pe care le ţin credincioşii ortodocşi alături de cei evanghelici în ţara noastră.

1. Crăciunul, numit „Naşterea Domnului” este în realitate vechea sărbătoare păgână a naşterii zeului soare, Sol Invictis la romani. Chiar şi data este aceeaşi.2 Cristos nu s-a născut pe 25 decembrie şi nici nu a poruncit o sărbătoare în cinstea naşterii Sale. Păgânii din Orient şi Europa celebrau naşterea zeului lor soare în această dată. Cum se poate celebra naşterea cuiva într-o zi în care acea persoană nu s-a născut? Creştini bine intenţionaţi afirmă astăzi că doresc aducerea lui Isus înapoi în Crăciun. Dar Isus nu a făcut niciodată parte din această sărbătoare. Vechea zeitate păgână, căreia i s-a dat numele de Isus, este sărbătorită pe 25 decembrie!

2. Boboteaza sau botezul lui Isus este în realitate vechea sărbătoare păgână a sfinţirii apelor şi purificării prin foc.3

3. Floriile, sau Intrarea Domnului în Ierusalim, reprezintă vechea sărbătoare romană Floralia, celebrată la sfârşitul lui aprilie şi începutul lunii mai în cinstea Florei, zeiţa florilor şi a primăverii. Era o sărbătoare marcată de dans, băutură şi orgii, în cinstea reînvierii ciclului vieţii.

4. Paştele. Cuvântul provine din evreiescul pesach, dar nu are nici o legătură cu Paştele evreiesc. În Noul Testament, nu se găseşte nici poruncă de celebrare a unui Paşte creştin, nici vreun indiciu care să arate că era celebrat. Nici chiar în scrierile primilor Părinţi bisericeşti nu există vreo astfel de menţiune.4

În prezent există două date de sărbătorire a Paştelor, deşi se încearcă armonizarea lor. Catolicii şi protestanţii sărbătoresc Paştele în prima duminică după prima lună nouă după echinocţiul de primăvară. Ortodocşii îl sărbătoresc de obicei cu o săptămână mai târziu, însă nu are voie să cadă în aceeaşi dată cu Paştele evreiesc.5

Numele sărbătorii în engleză şi germană este „Easter” respectiv „Ostern”. Venerabilul Bede a scris în secolul 8 că numele provine probabil de la „Oestre”, zeiţa anglo-saxonă a primăverii şi fertilităţii.6 Alexander Hislop, în cartea Cele 2 Babiloane, afirmă că acea zeitate este identică cu „împărăteasa cerurilor”, zeiţa Ishtar a asirienilor, Astarte a canaaniţilor, Isis a egiptenilor.7

Originea păgână a acestei sărbători este demonstrată şi de practicile care o însoţesc. Ouăle şi iepurii sunt străvechi simboluri ale fertilităţii; focurile aprinse de Paşti pe dealuri (reduse acum în multe locuri doar la lumânări aprinse) provin de asemenea din păgânism şi simbolizează victoria primăverii asupra iernii. După ce Biserica Catolică a emis mai multe edicte împotriva acestei practici, a sfârşit în final prin a o adopta. Focul a ajuns să simbolizeze fie stâlpul de foc din deşert, fie învierea lui Cristos.8

Această sărbătoare este de fapt sărbătoarea păgână a învierii naturii şi a victoriei vieţii asupra morţii.

5. Rusaliile, sărbătorite la 50 de zile după Paşti, reprezintă vechea sărbătoare romană Rosalia, o sărbătoare a trandafirilor, închinată cultului morţilor.

În sudul Italiei petale de trandafiri sunt răsfirate în biserici, dar se spune că simbolizează limbile de foc de la Cincizecime.9

La noi în ţară, Rusaliile sunt legate de cultul morţilor (în sâmbăta dinaintea lor se sărbătoresc Moşii de vară, sau întoarcerea spiritelor strămoşilor în lumea subterană după 50 de zile de hoinărire pe pământ). În mitologia românească se întâlnesc şi Rusalcele sau Ielele, făpturi demonice feminine, frumoase dar răzbunătoare, care, dacă sunt văzute, provoacă boli sau nebunie. Ele umblă pe pământ doar în anumite perioade, dar mai ales în timpul sărbătorii Rusaliilor.10

De ce trebuie evitate aceste sărbători?

Ce este rău în a ţine sărbătorile?, întreabă cei mai mulţi. Indiferent câte motive bine intenţionate sunt enumerate în favoarea celebrării acestor sărbători, creştinii adevăraţi şi bisericile Domnului refuză să fie asociate cu ele din următoarele motive:

  1. Aceste practici şi sărbători nu reprezintă un păgânism creştinat şi inocent, care nu face rău nimănui şi este adorat de copii, ci este un creştinism păgânizat, este închinare la zeităţi străvechi camuflate sub nume creştine. Este o închinare pe care Dumnezeu o urăşte şi o condamnă.

  2. Doar pentru că anumite sărbători păgâne sunt asociate cu nume creştine, aceasta nu le face creştine. Dacă oamenii se închină unei zeităţi căreia i-a schimbat numele din Baal sau Tammuz sau Horus în Isus, nu înseamnă că în inimile lor ei sunt închinători ai lui Isus. Sărbătorile lor sunt tot păgâne, chiar dacă au denumiri creştine. Ţinerea acestor sărbători înseamnă unire cu închinătorii la idoli.

  3. Un motiv care ar trebui să fie suficient pentru toţi cei ce afirmă că Îl urmează pe Isus este acesta: Cristos nu a poruncit ţinerea acestor sărbători! „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14). Cine îţi porunceşte ţie sau bisericii tale să le ţii? Cine îţi spune când să le ţii? Dacă vei cerceta istoria, vei găsi că porunca de a ţine sărbătorile vine prin decretele conciliilor papale şi patriarhale, adică de la catolici şi ortodocşi, care reprezintă creştinismul primelor secole căzut în apostazie! Al cui prieten eşti, ţinând aceste sărbători?

  4. Scriptura porunceşte explicit separarea de păgânism. Apostolul Pavel a scris corintenilor: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ,Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.’ De aceea: ,Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6:14-18). Poate vreun copil al lui Dumnezeu care ţine alături de lume sărbători păgâne să afirme că este fidel pasajului de mai sus?

  5. Ţinerea sărbătorilor înseamnă trecerea dincolo de ceea ce este scris (în Scriptură). Nici un credincios adevărat nu poate întreba „Şi ce este rău în asta?”, căci acela a cărui inimă este înnoită, iubeşte adevărul şi caută să împlinească Scriptura, nu să adauge la ea.

  6. Închinarea adevărată este în duh şi adevăr (Ioan 4:23-24). Închinarea prin sărbătorile nebiblice este exact contrariul, este închinare în carne (fire) şi minciună.

O cunoscută cântare de Crăciun spune: Astăzi s-a născut Cristos/Mesia, chip luminos… Din moment ce Cristos nu s-a născut pe 25 decembrie, aceasta este o minciună.

Chiar şi un singur motiv din cele enumerate mai sus ar trebui să fie suficient pentru ca un creştin sincer să renunţe la închinarea falsă prin sărbătorile păgâne şi să se închine lui Dumnezeu aşa cum El doreşte.

Unul din scopurile principale pentru care Dumnezeu a lăsat Adunarea pe pământ este ca ea să fie locul public de închinare înaintea Lui. Dacă o Adunare încetează să Îl slujească şi să i se închine lui Dumnezeu în felul acceptat de El, ea nu îşi îndeplineşte rolul. Dumnezeu refuză să accepte laudele şi închinarea lor şi va fi marele absent de la serviciile lor. Iar dacă Adunarea nu se pocăieşte şi nu se întoarce la Dumnezeu, El nu o va mai recunoaşte ca Adunare a Lui.

1 Sau „imagine”

2 Mai multe detalii despre Crăciun găsiţi în articolul Ar trebui creştinii să sărbătorească Crăciunul? De Charles Halff.

3 Există multe explicaţii despre originea Bobotezei. Una dintre ele se găseşte aici: http://hroderic.wordpress.com/2011/01/10/bobot-si-boboteaza

4 The Catholic Encyclopedia, articolul „Easter”

5 Encyclopaedia Britannica, articolul „Easter”

6 Ibid.

7 Alexander Hislop, The Two Babylons, p. 103

8 Catholic Encyclopedia, ibid.

9 Ibid., articolul „Pentecost”