Schimbarea orânduielilor

Schimbarea orânduielilor

Un al treilea semn de apostazie al unei biserici, ce decurge într-o ordine firească, după trecerea peste ce este scris şi schimbarea evangheliei, este: Pervertirea orânduielilor.

Cu toţii ştim că Adunarea are doar două rânduieli lăsate de Domnul Cristos şi anume: cina şi botezul. Altele nu mai are. Spălatul picioarelor nu este o rânduială a Adunării, ungerea cu undelemn, botezul sau binecuvântarea bebeluşilor, confirmarea sau rededicarea, cununia în biserică, sărbătoarea roadelor, ţinerea naşterii pe 25 decembrie, Paştele, Înălţarea, Cincizecimea, etc. Nici una dintre aceste rânduieli nu a fost poruncita de Domnul Isus, nu a fost practicată de Domnul în Adunare, şi nu a fost învaţată şi practicată de apostoli ca rânduieli ale Adunarii. Nici una dintre ele nu arată cu nimic spre moartea, îngroparea şi învierea Sa. Tot ce nu arată spre moartea, îngroparea şi învierea Sa, nu poate avea pretenţie de orânduială Nou Testamentară a Adunării lui Cristos. Botezul este parte a Marii Trimiteri şi va dura atâta timp cât va exista Adunarea Sa (Matei 28.19), iar cina se va lua de membrii Adunării formaţi prin ciclul Marii Trimiteri, până în ziua când vor bea vin nou împreună cu Cristos, în Împărăţia Tatălui (Mat. 26.29). Acestea două sunt încredinţate Adunării şi numai Adunării pe tot parcursul existenţei sale, atâta timp cât Domnul va fi cu Adunarea Sa.

Cum ajung să fie pervertite orânduielile după ce ai schimbat evanghelia? Uite cum, ele ajung să fie pervetite treptat:

– în primă fază, evanghelia falsă îţi schimbă candidatul pentru botez; (un candidat ce nu crede o evanghelie corectă nu este un candidat scriptural pentru afundare);

– odată cu înmulţirea candidaţilor mântuiţi prin fapte, apare în biserică, o vizibilă stare de nesfinţenie a acestora şi va duce către mutarea reflectorului pe sfinţenia randuielilor şi nu a candidaţilor;

– inevitabil ceea ce trebuia să rămână doar simboluri (botezul şi cina), ajung să fie privite ca sacramente (să capete ele proprietăţi sfinţitoare din moment ce candidatul este mântuit prin fapte);

– odată introdusă noţiunea de sacrament, botezul va fi acordat fără probleme atât pruncilor cât şi necredincioşilor (celor care au crezut acea evanghelie falsă), în speranţa că vor avea şi ei parte de har (cesta este vechiul drum pe care au călcat aceia care mai târziu au fost identificaţi ca biserica catolică).

– cu alte cuvinte, schimbarea evangheliei îţi schimbă întâi candidatul pentru botez, apoi motivul acestuia (devine sfinţitor) cât şi modul (afundarea nu mai este obligatorie ci obţională, putând fi înlocuită la cerere de turnare sau stopire).

– după catolici, au apărut protestanţii care au adăugat la botez noţiunea de legământ. Botezul devine pentru ei, înlocuitorul circumciziei iudaice, o pecete sau un semn al unui contract între Dumnezeul Atotputernic şi credinciosul şi copiii acestuia. Ei afirmând la final că şi ,,copiii sunt botezaţi ca moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu şi ai legământului Lui.”. În felul acesta botezul devine un act şi o responsabilitate a familiei şi naşului şi mai puţin a candidatului.

– ideea de legământ a fost preluată şi de mulţi neoprotestanţi, care adesea îi auzim mărturisind că ei înşiş ,,au făcut legământ cu Domnul în apa botezului” (anulând ca semn al Legământului Nou, sângele Domnului, prefigurat prin vinul din pahar şi dând ca semn actul botezului în apă, făcut la iniţiativa candidatului). Alţii spun pe de altă parte că ,,botezul nu este mântuitor, dar face parte din mântuire??!” Alţii afirmă că în momentul botezului eşti spălat de păcate literal (mântuit), că omul vechi cu faptele lui a murit atunci când are loc actul afundării şi ieşi din apă un om nou. Alţii spun că la botez devii sfânt instantaneu şi nu mai păcătuieşti deloc, etc.

– evanghelia falsă va influenţa botezul candidatului, botezul va influenţa participantul scriptural la cină. Unii i-au dat şi acesteia valenţe sfinţitoare, spunând că ,,cine nu mănâncă din trupul Lui şi nu bea din sângele Lui, nu este mântuit”.

– alţii i-au schimbat elementele cinei: unii vinul l-au înlocuit cu must, iar alţii azima în pâine dospită cu drojdie.

– catolicii şi toţi sacramentaliştii nu lasă să pice o frimitură de pâine pe jos sau să cadă o picătură de vin, deoarece le consideră ca fiind trupul Domnului literal, în urma rugăciunii preotului sau pastorului. Alţii mai liberali primesc la cină, la fel ca la botez, pe oricine. Spun că cina este printre altele şi o părtăşie a membrilor unul cu altul şi te poate opri doar conştiinţa ta, nu şi biserica care îşi exersează disciplina.

Tot pervertirea orânduielilor a făcut ca, bisericile de diferite denominaţii să facă schimb de membrii şi de pastori fără să-i ucenicizeze şi reboteze la primire. S-a permis cu uşurinţă primirea de membrii cu botez străin în componenţa membralităţii şi datorită faptului că odată cu schimbarea candidatului pentru botez s-a schimbat şi natura bisericii. Dintr-o turmă de oi, biserica a ajuns să semene cu o ,,grădină zoologică”. Acesta fiind următorul semn de apostazie pe care-l vom aborda mâine.

Concluzie:

Pervertirea orânduielilor decurge din schimbarea evangheliei harului lui Dumnezeu într-o evanghelie a mântuirii printr-o decizie, într-un cuvânt, prin merite, prin ritual, aşa cum am văzut data trecută.

Dacă ţi-ai făcut partea în mântuire şi ai pus umărul la mântuirea ta declarând insuficient ce a făcut Cristos, automat ai schimbat candidatul în unul nescriptural şi inevitabil membralitatea în biserică. Membralitatea nu mai este una credincioasă în evanghelia harului suveran şi gratuit, ci într-o evanghelie har + fapte, (partea Lui + partea ta). Odată cu înmulţirea numerică a candidaţilor, reflectorul este luat de pe candidaţi şi mutat pe orânduieli care sfinţesc candidaţii. Orânduielile din simboluri ale evangheliei ajung sacramente mântuitoare. Botezul devine mântuitor sau legământ cu credinciosul şi copiii acestuia, făcând-le posibilă intrarea cu uşurinţă în membralitatea bisericii şi copiilor.

Aşa cum am mai afirmat, o evanghelie falsă, aduce după sine un botez nescriptural şi îţi introduce la cină un candidat nescriptural. Biserica ta, ce fel de evanghelie predică, o evanghelie scripturală sau una falsă? Are ea, în componenţă membrii ce cred o evanghelie amestecată, har + fapte? I-a botezat ea, ca mai apoi să îi primească la cină? Dacă da, cum vezi cina luată de un membru ce crede o evanghelie parte fapte, parte har în mântuire? Este ea o cină luată de un candidat biblic? Eu cred că nu, pentru că:

1 evanghelia adevărată este cea a mântuirii prin har suveran acordat gratuit de Domnul

2 o Adunare adevarată nu predică o evanghelie falsă

3 o Adunare ce predică o evanghelie falsă, nu mai poate fi o Adunare a lui Cristos

4 şi dacă Adunarea nu mai este a lui Cristos, ea nu mai poate să administreze o cină scripturală.

Ba mai mult, tu care spui că eşti ales şi crezi harul, luând cina cu arminieni sau invitându-i la cină, mărturiseşti printre altele că:

– eşti de acord şi te identifici cu evanghelia lor falsă;

– le întăreşti credinţa că evanghelia lor chiar dacă este diferită de cea a lui Cristos este şi ea acceptată înaintea Sa;

– accepţi doctrina iertarii prin fapte ca pe o alternativă biblică;

– că eşti în unitate doctrinară cu ei, formând un singur trup;

– renunţi cu uşurinţă la evanghelia lui Cristos de dragul oamenilor;

Domnul să ne facă să luăm aminte la toate aceste aspecte ce decurg din schimbarea evangheliei şi a orânduielilor şi să acţionăm conform voii Sale revelate în Scriptură.