Ştergerea identiţăţii

Ştergerea identiţăţii

Aşa cum am văzut până acum, apostazia se poate instaura treptat într-o Adunare. Ea nu vine peste noapte, ci vine doar peste Adunările biblice. Ea nu poate veni peste Adunările care deja au apostaziat sau peste bisericile fondate de biserici apostate. Am văzut că apostazia se instaurează treptat prin paşi succesivi; un compromis atrăgând după sine un altul. Ea începe totdeauna cu:

1. Trecerea dincolo de ceea ce este scris (călcarea principiului Sola Scriptura şi apelarea la alte surse de autoritate: traditie, învăţăturile unor aşa zişi profeţi, etc.). Aceasta duce la:


2. Schimbarea Evangheliei, din Evanghelia harului lui Dumnezeu într-o evanghelie a mântuirii prin faptele Legii, prin ritual, printr-o decizie, într-un cuvant, prin merite. Aceasta duce la:

3. Pervertirea orânduielilor: din simboluri ale Evangheliei în sacramente mântuitoare. Botezul va fi acordat şi pruncilor şi necredinciosilor (celor care au crezut acea evanghelie falsă). Aceasta duce la:


4. Schimbarea naturii Adunării (dintr-o turmă de oi într-o grădină zoologică). Aceasta va rezulta inevitabil în:

5. Schimbarea formei de conducere a Adunării, dintr-o turmă în care toţi sunt egali, dar cu sarcini și slujbe diferite, într-o piramidă ierarhică, în care clericii se deosebesc de mireni.

6. Schimbarea închinării. Închinarea va fi potrivită plăcerilor şi dorinţelor închinătorilor, care nu sunt doar oi spirituale. În locul închinării biblice, în duh şi adevăr, se vor „creştina” datini şi sărbători păgâne, muzică păgână, etc.

7. Unirea cu statul. Unirea Adunării cu Statul este o relaţie ilegitimă, un adulter spiritual. Aceasta unire constă în recunoaşterea statutului de biserică de stat, dar şi în acceptarea protecţiei statului si sprijinului financiar de la bugetul public. Aceasta este trădare, este adulter spiritual, în care Soţia îşi înşeala Mirele cu Cezarul.

8. Persecuţia. Dacă o Adunare persecută în orice fel (ucide, pedepseşte pe cei care i se împotrivesc), dacă îşi impune religia cu forţa sau îşi ţine credincioşii împreună printr-un regim de frică, ea nu este Adunarea lui Cristos.


9. Ecumenismul. Apărută în epoca modernă, mişcarea ecumenică înglobeaza toate semnele apostaziei enumerate de mai sus. O biserică implicată în ecumenism direct sau indirect (direct prin activităţi directe, indirect prin apartenenţa la o organizaţie care este implicată în ecumenism sau prin recunoaşterea unor biserici ecumenice ca surori) s-a poluat şi nu mai este o fecioară curată a lui Cristos.

Când o Adunare însumează toate aceste semne, peste ea vine inevitabil – Ştergerea identităţii. Ştergerea identităţii constă în pierderea statutului de ,,fecioară curată” şi ,,îndepărtarea sfeşnicului” (vezi Apoc. 2.5). Acesta este rezultatul final al celor 9 semne de apostazie prezentate până acum. Poţi rămâne cu oameni mântuiţi printre membrii, poţi rămâne cu amintiri şi fapte măreţe din trecut, cu multe lucruri bune și lăudabile, mai poţi rămâne cu frânturi de adevăr şi să le prezinţi cu succes în evanghelizare şi ucenicizare, poţi planta noi biserici, dar nu mai poţi rămâne cu cel mai important lucru – prezenţa lui Cristos ca şi Cap al Adunării.

Odată plecat, El nu se mai întoarce. Mărturie ne stau bisericile ortodoxe şi catolice de astăzi. Ele sunt cele care au călcat primele pe aceste urme de apostazie şi au rămas depărtate de Cristos pentru totdeauna. Reforma nu rezolvă problema apostaziei într-o biserică apostată. Luther, Zwingli, Calvin, Tudor Popescu, Iosif Trifa, au încercat lucrul acesta şi nu au reuşit. Schisma nu vindecă o biserică de apostazie, ci o adânceşte şi mai mult. Mutarea membralităţii într-o altă biserică mai puţin afundată în apostazie, nu rezolvă problema ci doar o amână pentru un timp.

Singura soluţie este dizolvarea bisericii, cei care sunt născuţi din nou trebuie ucenicizaţi corect de o Adunare scripturală, botezaţi1 apoi organizaţi ca Adunare de sine – stătătoare, după principiile Marii Trimiteri ale Noului Legământ.

Concluzie:

Acest studiu ar trebui să mă motiveze să mă cercetez pe mine însumi, apoi propria Adunare unde sunt membru. Mereu trebuie să ne verificăm cu toţii, în lumina caracteristicilor esențiale ale Adunării adevărate și a semnelor apostaziei. Trebuie să facem zilnic lucrul acesta pentru a rămâne treji, a veghea şi a nu face compromisuri. Testul acesta arată dragostea mea şi fidelitatea faţă de Mirele meu. A mă verifica în felul acesta, arată că sunt viu, că trăiesc spiritual. A nu mă verifica sau a considera verificarea un lucru defăimător şi josnic, arăt spre o inimă împietrită şi o conştiinţă murdară.

La finalul acestor prezentări doresc să vă întreb: ,,Câte din semnele de apostazie de mai sus prezintă bisericile voastre unde sunteţi membrii?” Dacă ar veni Domnul şi v-ar evalua în privinţa lor, ce răspuns I-aţi da? Cum I-aţi putea justifica trecerea peste ce este scris, schimbarea evanghelie, luarea cinei cu pâine dospită, schimbarea naturii Adunării, a formei de conducere, a închinării, unirea (colaborarea) cu statul sau aderarea în mişcarea ecumenică? Ce I-ai răspunde? Acelaş răspuns pe care vă pregătiţi să mi-l daţi mie? Totuş să ştiţi că: temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” Amin?

1 Dacă au fost botezaţi atunci când Adunarea era biblică, botezul lor nu trebuie repetat dar dacă au fost botezaţi când Adunarea era apostaziată, botezul trebuie făcut de o Adunare ce are autoritate să ducă la îndeplinire Marea Trimitere.