Apariţia conceptului de
biserică universală (catolică) vizibilă
Doresc să spun de la început că în primul secol se cunoştea şi se vorbea de Adunare în sensul de Adunare locală şi vizibilă, a unui grup de oameni chemaţi de la casele lor într-un loc public; întrunire a unui grup de oameni [pentru un anumit scop]. Tot fraţii primului secol cunoşteau şi sensul de Audunare glorificată la final după răpire, compusă din membrii tuturor Adunărilor biblice ce au existat pe pământ.
În ciuda acestor lucruri, şi-a făcut apariţia şi conceptul de biserică universală. Acest concept nu vine din Biblie, ci a fost invetat de oameni, odată cu evoluţia dogmei dintre anii 150-300, printre bisericile ce deja deviaseră de la adevărurile mărturisite şi practicate în primul secol. Acest concept nu s-a formulat peste noapte ci a fost formulat după ce anumiţi paşi s-au făcut.
1. Primul pas a fost acela al lui Irineu care a promovat ideea de succesiune apostolică a bisericii catolice şi a episcopatului. Succesiunea aceasta apostolică enunţă că:
,,Cristos a întemeiat biserica Sa, ungându-i în fruntea ei pe apostolii Săi. Prin această ungere, Cristos i-a împuternicit să Îi conducă biserică aşa cum cred ei de cuviinţă. Apostolii, deci, reprezentau autoritatea supremă în materie de credinţă, practică şi conducere a bisericii. Apostolii, la rândul lor, au transmis mai departe această autoritate, prin hirotonire, aşa că autoritatea apostolică s-a transmis mai departe prin această succesiune de hirotoniri “ .
Episcopatul susţinea că biserica nu mai este una în care pastorii sunt darul lui Dumnezeu pentru maturizarea și bunăstarea spirituală a Adunării, ci ei sunt esenţa Adunării. Biserica catolică acum se împarţea în cler (episcopi) şi oamenii din popor ( gr. Laos = laic, popor).
2. Al doilea pas l-a făcut, Ciprian care a subliniat că episcopii bisericilor locale erau „esse” (existenţa însăşi) a bisericii şi nu doar „bene esse” (bunăstarea) bisericii. Mai mult, el a afirmat că pentru a fi în biserică trebuie să sprijini episcopul şi să asculţi numai de el. Tot Ciprian este acela care a spus că: „extra ecclesiam nulla salus” (nu există mântuire în afara bisericii). Aceste idei false au dus astfel la conceptul de „catolic,” sau de „biserică vizibilă universala.”
Ignatiu a fost primul care a folosit termenul de „catolic” alături de „biserică”. De fapt, în scrisoarea pe care a scris-o bisericii din Smirna din anul 155, el afirmă că „oriunde este Isus Cristos, acolo este biserica catolică.” In plus, termenul „catolic” era folosit şi într-o scrisoare adresată bisericii din Smirna, în care se descria martiriul lui Policarp.
Deci, odata cu evolutia ierarhiei ecclesiastice a aparut si nevoia de a redefini cuvantul „ekklesia”. Ekklesia nu însemna doar Adunare locală, ci acest cuvânt include şi conceptul de catolicism, care a continuat să progreseze cu ajutorul anumitor expresii.
3. Al treile-a pas important a fost făcut în anul 325. Atunci toate bisericile deviate de la adevăr, risipite pe pământ sunt treptat aduse împreună sub un singur crez, fiind toate una, considerându-se a fi ,,Biserica apostolică, adevărată şi sfântă”.
Însă acest proiect s-a realizat abia după Conciliul de la Niceea (325), când bisericile apostate autonome şi independente s-au unit într-una singură, pe baza unei reguli universale de credinţă, fides catholica (decretele universale ale Conciliului).
Augustin din Hippo [354-430 d. Cr.], (numit preafericitul de ortodocşi) este cea mai importantă figură ce a trăit după acest conciliu şi a definit eclesiologia catolică. El a fost cel care a definit atât conceptul de universală vizibilă cât şi invizibilă după ce donatiştii rupseseră părtăşia cu biserica catolică datorită unirii cu statul şi impurităţii membrilor ei.
Deşi Augustin a insistat asupra bisericii universale vizibile, el a fost primul care a inventat şi conceptul de biserică invizibilă, formată numai din aleşi, dar care, însă, se găseşte numai în interiorul Bisericii vizibile. Asta ca să îşi definească ekklesiologia faţă de donatişti, care îi acuzau că ei nu mai sunt Adunare scripturală deoarece nu mai exersează disciplina şi numărul păcătoşilor a întrecut pe cel al credincioşilor.
După părerea lui Augustin, cea mai importantă caracteristică a bisericii este unitatea sa doctrinară, nu moralitatea (în credinţă, speranţă, iubire pe de o parte, în universalism pe de altă parte), unitate generată de Duhul. Cum unitatea nu poate veni decât prin iubire, acolo unde este unitate este iubire şi unde este iubire este unitate.
Prin urmare, ereticii donatişti (care negau unitatea credinţei cu ei) şi schismaticii (care se separă din lipsă de iubire) sunt în afara bisericii universale. Adevărata biserică este doar biserica mare, unică. El face din dogma recunoscută unitatea credinţei. A nega dogma înseamnă a nega unitatea, a te rupe de biserică. Orice schismă este privită ca o lipsă de iubire, deci ca o absenţă a lucrării Duhului. Prin urmare, dacă te separi de biserica catolică înseamnă că nu ai Duhul lui Dumnezeu, implicit mântuirea.
A doua caracteristică este sfinţenia ei. Biserica este sfântă fiindcă este locul lucrării lui Cristos şi a Duhului şi fiindcă posedă mijloacele care îl sfinţesc pe individ. Iar dacă nu reuşeşte cu toţi, nu înseamnă că nu este sfântă. Chiar dacă numărul păcătoşilor l-ar depăşi pe cel al sfinţilor din sânul ei, biserica ar fi în continuare sfântă – sfinţenia bisericii nu este dată de sfinţenia membrilor ei, ci de capacitatea ei mântuitoare şi sfinţitoare prin intermediul clerului hirotonit.
În sensul strict, doar cei buni şi spirituali fac parte din biserică, dar în sensul larg, şi cei profani, care sunt apţi de spiritualizare şi rămân sub influenţa sacramentelor. Ei nu sunt „in communione sanctorum” ci „in communione sacramentorum”. Biserica este deci un corp mixt. Communio fidelium este corpus verum – biserica ce nu se vede, ca parte a bisericii ce se vede.
A treia caracteristică: catolicismul, universalitatea în spaţiu. Argumentul majorităţii – dacă cei mai mulţi cred într-un fel, atunci acolo este adevărul. Universalitatea bisericii este garanţia că este adevărata biserică.
După părerea lui Augustin biserica are caracter apostolic – În biserică se continuă lucrările apostolilor – învăţarea, minunile, autoritatea apostolilor.
Biserica avea succesiunea episcopală – episcopii sunt succesorii apostolilor şi singurii îndreptăţiţi să le continue lucrarea.
Biserica catolică este infailibilă. Datorită caracterului său sfânt, universal şi apostolic, biserica nu poate greşi. Afirmaţiile comune, recunoscute universal, au aceeaşi putere cu afirmaţiile Scripturii. Cine pune la îndoială credinţa catolică sau pe episcopi, se îndoieşte de Duhul Sfânt.
Tot Augustin catolicul a promovat ideea că biserica este corpus permixtum (corp amestecat, buni şi răi, dar care împărtăşesc sacramentele), că biserica este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Basileia şi ecclesia reprezintă acelaşi lucru. – Această confundare a termenilor Adunare şi Împărăţie este comună catolicilor, ortodocşilor , protestanţilor şi neoprotestanţilor.
Problemele lui Augustin la teoriile promovate:
El este primul care dă ekklesiei Nou Testamentare 3 definiţii:
a) adunare locală şi vizibilă
b) totalitatea bisericilor vizibile de pe pământ ce mărturisesc succesiunea apostolică ce sunt conduse de cler şi au o singură regulă universală de credinţă, – fides catholica. (peste această biserică vizibilă devine mai târziu cap primul papă).
c) totalitatea celor născuţi din nou şi mântuiţi, membrii mărturisitori şi împlinitori ai credinţei universale (catolice), din biserica vizibilă. Acesta este conceptul de biserică universală invizibilă.
În perioada Evului Mediu, Biserica Catolică a lăsat să dormiteze concepţia lui Augustin despre Biserică ca şi comunitate a sfinţilor şi ca număr al celor predestinaţi şi mântuiţi, insistând pe comuniunea celor care iau parte la sacramente, condusă de episcopi şi de papă. Ecclesiologia nu a evoluat în acest timp decât în aspectul de Împărăţie, de Biserică-Stat.
Abia după reformă este promovat şi popularizat conceptul invizibilităţii bisericii catolice, de Luther şi Jan Calvin după ce aceştia au fost blestemaţi şi excluşi de papă, din biserica catolică vizibilă. Ei au spus papei: ,,chiar dacă ne excluzi din biserica universală vizibilă, nu ne poţi da afară din cea invizibilă a mântuiţilor, pentru că pe aceea doar Domnul o ştie că El i-a ales şi scris în Cartea vieţii ”.
Concluzie:
Tu cu care dintre cele trei concepte te identifici când defineşti cuvântul greces ekklesia? Cu conceptul primar al secolului 1, sau cu conceptele formate de Ciprian, Ignaţiu şi Augustin? Biserica universală (vizibilă sau invizibilă), susţine că ,,în afara bisericii catolice nu este mântuire” şi că ,,cine nu are biserica catolică ca mamă, nu are pe Dumnezeu ca Tată”. Te identifici cu Scriptura sau cu tradiţia formulată de aceşti creştini apostaziaţi?
Gândete-te că dacă eşti copil al Domnului, mărturisitor al bisericii universale invizibile, şi tu mărturiseşti la fel ca ei, că ,,în afara bisericii nu există mântuire”. De ce am curaj să afirm lucrul acesta despre tine? Deoarece în această biserică invizibilă, tu mărturiseşt că devii membru când te naşte din nou Duhul şi tot El te plasează mădular în trupul invizibil.
Scriptura spune că cel născut din nou, devine membru al Adunării locale şi vizibile (trupul Său), abia în momentul când este afundat în apă. Abia atunci el devine mădular al trupului Adunării şi este adăugat la numărul celorlalţi membrii:
,,Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. ” (F.A.2.41).
Singurul concept ce susţine că mântuirea este în afara Adunării, este conceptul de Adunare locală şi vizibilă.
Dacă cu bună ştiinţă predici teologia bisericii universale vizibile sau invizibile, vreau să îţi spun că tu eşti unul ce promovează învăţătura ,,Babilonului cel mare, mama curvelor şi spurcăciuniilor pământului” (Apoc. 17.5). De ce? Pentru că, ştim cu toţii că nu ea este adevărata Mireasă a lui Cristos Isus, ci este acea prostituată care are mâinile mânjite cu sângele sfinţilor. Istoria a demonstrat lucrul acesta în decursul ei, şi sunt convins că tu nu vrei să fii asociat cu dogma sau cu faptele ei.
Provocarea mea este ca fiecare să ne cercetăm poziţia doctrinară pe ekklesiologie, să cautăm sensul primar al cuvântului ekklesia, apoi să vedem cum au apărut conceptele de biserică vizibilă sau invizibilă. Şi Domnul să fie îndurător şi să ne de-a lumină de sus!
O Voce Baptistă în București 