Teoria succesiunii apostolice

Teoria succesiunii apostolice

Există 4 mari teorii pe baza cărora au luat naștere biserici în actuala eră creștină :

Teoria succesiunii apostolice

-Teoria Reformei

-Teoria Restaurării

-Teoria Succesiunii Neîntrerupte de Adunări din timpul Domnului Isus până astăzi

1. Teoria succesiunii apostolice:

Această teorie afirmă: ,, Cristos a întemeiat Biserica Sa, care în esenţa ei este una universală ( catolică sau sobornicească ) , ungându-i în fruntea ei pe apostolii Săi. Prin această ungere, Cristos i-a împuternicit să Îi conducă Biserica aşa cum cred ei de cuviinţă. Apostolii, deci, reprezentau autoritatea supremă în materie de credinţă, practică şi conducere a bisericii. Apostolii, la rândul lor, au transmis mai departe această autoritate, prin hirotonire, aşa că autoritatea apostolică s-a transmis mai departe prin această succesiune de hirotoniri “.

-După schimbarea produsă în timpul împăratului Constantin cel Mare, creştinismul a evoluat şi s-a dezvoltat prin schimbări succesive ajungând mai bun şi mai puternic decât creştinismul original. Aceasta este poziţia Catolică şi Ortodoxă.

Dintre problemele acestei teorii, o menţionăm pe cea mai importantă. Susţinătorii acestei poziţii trebuie să răspundă la întrebarea: A dat Cristos Adunărilor Sale dreptul de a modifica fundamental legile pe care El le-a lăsat?

-Astăzi, bisericile lor sunt fundamental diferite de instituţia fondată de Cristos, iar din punct de vedere doctrinar, multe din dogmele lor sunt în direct conflict cu legile date de Cristos. Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe nu mai seamănă deloc cu Adunarea întemeiată de Cristos.

Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă au luat ființă treptat din unirea bisericilor apostaziate unite sub o singură regulă universală de credinţă numită fides catholica. Lucrul acesta a fost definitivat după Conciliul de la Niceea din anul 325.

Acest Conciliu ecumenic, a fost convocat Constantin cel Mare împaratul Romei, care anterior dăduse decretul de încetare a persecuţiei în anul 313 prin Edictul de la Milano. El s-a autointitulat regele şi capul bisericii luându-şi denumirea de Pontifex Maximus. El a fost primul rege care a căsătorit biserica decăzută cu statul.

Aceste două biserici catolică şi ortodoxă au fost una până în schisma din 1054 când se despart în ramura de răsărit şi cea de apus. Datorită ecumenismului, de câţiva zeci de ani, se poartă dialoguri intense pentru reunificare, pentru a fi ,,una”, ca la început.

Acest concept alături de cel al Succesiunii Neîntrerupte de Adunări a fost susținut , în primii 1500 de ani ai erei creștine. Până la descoperirea Americii de către Cristofor Columb şi zilele reformei nu erau cunoscute şi promovate decât aceste 2 poziţii.