Închinarea şi slujirea celor mântuiţi care sunt membri în Împărăţia lui Dumnezeu

Închinarea şi slujirea celor mântuiţi care sunt

membri în Împărăţia

lui Dumnezeu

Doresc să spun încă de la început că acest subiect este unul delicat, motiv pentru care cred că trebuie tratat cu multă dragoste şi înţelepciune sfântă. O să încep a discuta despre copiii Domnului mântuiţi din Împărăţie, prin a aduce aminte de faptul că există copiii ai Domnului pe pământul acesta care fac parte din:

Familia lui Dumnezeu

Împărăţia lui Dumnezeu

Adunarea lui Cristos.

Fiecare dintre ei are naşterea din nou, înfierea, mântuirea, sfinţirea, chiar calitatea de preot al lui Dumnezeu. În Petru, se spune despre copiii Domnului născuţi din nou:

,,Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;” 1Petru 2.9.

Fiecare copil al Domnului în calitatea de preot, are:

privilegii

funcţii

responsabilităţi specifice.

Preotul Noului Legământ TREBUIE să aibe:

închinare privată

închinare publică

Închinarea privată a preotului lui Dumnezeu, este legată de faptul că propriul său trup este Templul Duhului Sfânt (1Cor. 6.19) şi închinarea publică este legată de faptul că Adunarea este Templul Duhului Sfânt ( 1Cor.3.16; 2Cor. 6.16.) Actualul preot al lui Dumnezeu este dator să împlinească ambele aspecte ale închinării, nu poate să aleagă doar partea privată.

,,Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Cor. 6.19)

,,Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1Cor.3.16).

,,Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” (2Cor.6.16).

Închinarea sa privată (obligatorie) constă în:

– timp personal de rugăciune în cămăruţă şi în familie

– laudă, cântare, mulţumire, adorare la adresa Răscumpărătorului său

– studiu personal şi studiu în familie

– aprofundarea voii revelate a lui Dumnezeu pentru sine

În aceeaş ordine de idei, orice copil al Domnului ca preot al lui Dumnezeu, trebuie să se sfinţească permanent pentru Domnul său, să persevereze pe cale în pocăinţă şi credinţă şi să fie găsit credincios de Dumnezeu în toate lucrurile încredinţate.

Tot el, ca preot, trebuie să aibe un nume bun în societate, să fie activ în primirea de oaspeţi, milostenie privată (să nu ştie stânga ce face dreapta), milostenie publică de întrajutorare, etc. Domnul nu este nedrept să uite osteneala niciunuia din copiii Săi. El va răsplăti orice sacrificiu personal, bani cheltuiţi, timp şi energie folosită pentru lucrarea copilului Său ca preot şi închinător privat. El nu uită să răsplătească, chiar efortul de a dărui un simplu pahar cu apă. Domnul este drept şi răsplăteşte cu mână largă după principiul: ,,cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera” (2Cor.9.6).

Tot ca preot, orice copil al Domnului membru al Împărăţiei Sale, este dator să spună şi altora despre Dumnezeul său, să-l prezinte corect în faţa oamenilor care nu-L cunosc. El este dator să încurajeze pe cei descurajaţi, să întărească picioarele slăbănogite şi să croiască cărări drepte pe care să umble cineva fără să se poticnească.

Tot el, ca preot al Împărăţiei din care face parte, trebuie să înveţe pe alţii ura lui Dumnezeu faţă de păcat şi să le împărtășească Evanghelia fără de care nimeni nu va fi mântuit şi nu va vedea Împărăţia Tatălui. Această împărtăşire a evangheliei şi altora nu trebuie confundată cu predicarea oficială a evangheliei. Predicarea oficială o fac persoanele ordinate oficial de Adunările scripturale, datoare să împlinească Marea Trimitere în lume. Doar ei pot duce această însărcinare de a predica, boteza, uceniciza apoi dezlega Adunările nou formate.

Cei care sunt preoţi mântuiţi în Împărăţie, dar care nu fac încă parte din Adunarea scripturală, predicarea lor se limitează doar la a spune vestea bună cu privire la Domnul Isus şi ce a făcut El pentru ei. Ei nu sunt autorizaţi să boteze şi să fondeze Adunări, deoarece ei înşişi, nu au autoritate, nu sunt ordinaţi şi nu au parcurs corect toţi paşii Marii Trimiteri.

Preotul Nou Testamentar, nu numai că are propriul trup privit ca Templu al Duhului Sfânt, dar este responsabil să se închine şi public, nu numai în privat.

Închinarea sa publică obligatorie constă în :

– laudă, mulțumire, adorare prin cântare sau cuvânt (Ef. 5.19-20)

– rugăcuiune de mijlocire pentru Adunare, pentru nevoile ei cunoscute (F.A. 4.29), pentru autorităţile statale (1Tim. 2. 1-4.)

– aducerea ca jertfă de laudă, adică rodului buzelor (Ev. 13. 15.)

– aducerea pe sine ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută, care este slujirea voastră înţeleaptă (Rom 12.1, trad G.B.V. 2001).

(În greacă este: ,,slujbă acceptabilă şi bine plăcută”. În Cornilescu nu apare acceptabilă. Jertfa acceptabilă, ne duce cu gândul şi către jertfa de bun miros sau plăcut a Domnului Isus. Deci, dacă spune că trebuie să fie o slujbă acceptabilă, tragem concluzia că poate exista şi o slujire neacceptată. Tu unde îţi prezinţi trupul ca jertfă acceptabilă în Adunarea biblică sau în afara ei? Aici contextul este unul public în Adunare unde preotul lui Dumnezeu era chemat să îşi exerseze darul şi slujba. Adunarea era Templul public de închinare acceptat de Dumnezeu, unde preotul învăţa pe alţii, îmbărbăta, dădea cu mână largă, cârmuia cu râvnă, făcea milostenie cu bucurie, arăta dragoste fără prefăcătorie, îşi dădeau întâietate în cinste celuilalt, se bucurau împreună în nădejde, erau răbdători în necaz, stăruiau în rugăciune, ajutau pe sfinţi, erau primitori de oaspeţi, binecuvântau pe cei ce-i prigoneau, se bucurau cu cei ce se bucurau şi plângeau cu cei ce plângeau, simţeau unii cu alţii (Rom.12.4-16). Toate acestea le puteai experimenta doar dacă erai preot implicat într-o slujire publică acceptabilă în noul Templu al lui Dumnezeu – Adunarea şi nu în afara ei.)

– binefacerea și dărnicia (Ev. 13.16; 1Cor 16.2); slujire prin zeciuieli, daruri de bunăvoie (1Cor. 9.14; 2Cor.8.). La acest capitol de închinare publică, preotul lui Dumnezeu trebuie să se îngrijască de văduvele adunării (1Tim.5. 3-4) , săraci (Iacov 1.27); etc,

– sprijinirea eforturilor misionare (Filipeni 4. 18)

– ascultare de mai marii voştrii şi supunere (Ev 13.17).

(Ascultarea de aici şi supunerea nu sugerază supunere faţă de un cler, ci este una în care priveşte învăţătura publică sau ucenicizarea publică autorizată prin intermediul slujitorilor dăruiţi de Dumnezeu Adunării, spre desăvârşirea sfinţilor pentru a nu fi clătinaţi de orice vânt de învăţătură – Ef. 4.11-15).

Care este legătura dintre inchinarea privată și cea publică a preotului din actuala Împărăţie a lui Dumnezeu? Păi, Romani 12.9-21, conține numeroase indicii ce țin de slujirea individuală, care practic sunt reflectate în slujirea publică. Chiar închinarea mea individuală, rolul ei este este unul pregătitor, ca să slujesc cât mai bine pe Domnul în trupul Adunării locale. Lucrurile închinării individuale se reflectă mai bine în închinarea publică. Cu cât am o închinare privată mai profundă, cu atât voi sluji pe Domnul mai eficient în Templul Său public. Tocmai în ideea aceasta, Domnul mi-a dat anumite daruri cu care eu trebuie să îl slujesc pe El, slujind trupul Adunării locale.

În ceea ce priveşte închinarea publică actuală a preotului lui Dumnezeu, membru al Împărăţiei, el trebuie să slujească pe Domnul Dumnezeul său, în Templul Său, Adnarea Nou Testamentară, care este singurul loc public acreditat de Dumnezeu pentru slujire şi închinare.

Nimeni din Legământul actual nu este chemat să se închine şi să slujească la un alt tip de templu, sau la un alt fel de loc public de închinare, deoarece preoţia levitică s-a încheiat şi a fost înlocuită cu o preoţie formată din copiii Domnului născuţi din nou de pe tot pământul, preoţie ce are ca Mare Preot pe Domnul Isus din Seminţia lui Iuda.

Nimeni nu este chemat să se închine şi să slujească public ca preot al lui Dumnezeu în bisericile apărute pe baza conceptului succesiunii apostolice, reformei sau restaurării. Acestea sunt temple cu altare de închinare paralele ce imită adevăratul altar şi adevăratul Templu al lui Dumnezeu – Adunarea biblică, cum am văzut în studiile anterioare, când am studiat cele 4 teorii, pe baza cărora au apărut biserici în actuala perioadă creştină.

Aşa că, toţi copiii Domnului sunt datori să Îl slujească pe Dumnezeu în Casa Sa, Adunarea zidită de Cristos, la fel cum toţi preoţii leviţi ai Domnului erau datori în Legământul mozaic să-L slujească pe Dumnezeu la Cort sau la Templu.

Atunci Domnul le dăduse porunci clare privitoare la Locul unde trebuiau să slujească: la Templul pe muntele din Ierusalim, nu la Betel, Şilo sau Dan. Nu pe orice deal înalt, sub orice copac verde sau la orice colţ de uliţă (Deut. 12).

Acelaş principiu al slujirii a rămas valabil şi pentru preoţia actuală a Noului Legământ. Ei trebuie să slujească pe Domnul în Templul Său zidit de Cristos. Dar din păcate acum, ca şi în vechime, au existat preoţi ce nu au slujit pe Domnul în locul şi în modul hotărât de el.

Gândiţi-vă la două exemple principiu găsite în Vechiul Testament:

1. Aduceţi-vă aminte de Ionatan, nepotul lui Moise care era din Betleemul lui Iuda, care în loc să meargă să slujească pe Domnul la Cortul întâlnirii, pleacă în Muntele lui Iefraim la Mica şi acesta îl sfinţeşte (v.12), şi pune preot la terafimi în ,,casa lui Dumnezeu” pe care şi-o făcuse (Judecători 17. 5-12). El a slujit la altar la Mica, până ce Daniţii îl răpesc pe el şi întreaga ,,casă a lui Dumnezeu” şi Ionatan şi fiii săi slujesc la un altar fals şi paralel cu al Domnului, până la luarea în robie a ţării:

,,Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei daniţilor până pe vremea robirii ţării. Au aşezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cât a fost casa lui Dumnezeu la Silo.” (Judecători 18. 30-31)

Acum să discutăm acest caz concret, da?

– A slujit Ionatan nepotul lui Moise şi fiii săi, pe Domnul într-un mod plăcut Lui, după rânduielile Legii lui Moise? Nu a slujit. A slujit pe cont propriu într-un loc ne aprobat de Dumnezeu.

– Avea el dreptul să slujească ca levit la altarul Domnului? Da, dar nu a făcut-o. A preferat să nu meargă după Lege la Cortul întâlnirii, ci în ,,casa lui Mica”. A ales ,,casa lui Mica şi a Daniţilor la Shilo” şi nu Cortul (nu a slujit în locul scriptural).

– A fost el consacrat biblic după regulile levitice în slujba de preot? Nu. Pentru că nu Mica trebuia să-l sfinţească şi să-l ungă, ci marele preot de la Cort după rânduiala din Exod 29.1-37. A ales calea umană de a fi consacrat în lucrare şi nu un administrator chemat şi acreditat de Dumnezeu cum a fost Aaron. (consacrarea lui în slujbă nu a avut un administrator scriptural).

– Ce motiv l-a împins să slujească lui Mica, apoi seminţii Daniţilor? Textul spune: ,,Ionatan căuta o locuinţă potrivită” (Jud.17.9). Greşeala sa a fost că locuinţa potrivită nu a căutat-o aproape de altarul adevărat. Acolo Domnul promisese să se îngrijască de traiul său şi de hrana de zi cu zi, asigurată din zeciuielile poporului şi din jertfe. (deci Ionatan nu a avut un motiv scriptural)

– De ce a acţionat greşit Ionatan nepotul lui Moise? A acţionat nescriptural deoarece pe vremea aceea nu era Împărat în Israel şi fiecare făcea ce-i plăcea (Judecători 17.6). Domnul chiar îi avertizase lucrul acesta să nu facă altare paralele pe orice munte înalt și sub orice copac verde, ca neamurile pe a căror ţară o luaseră în stăpânire, ci să se închine într-un singur loc ales de El – Deut. 12.1-8. (Ionatan a acţionat aşa deoarece nu i-a păsat de Cuvântul Domnului, de porunca lăsată de Dumnezeu)

Ce credeţi, o închinare şi o slujire incorectă ca aceea a lui Ionatan, poate fi plăcută Domnului? (Nu vorbim aici de mântuirea nimănui, ci de principiul închinării şi slujirii unuia ce era preot, principiu ce se poate aplica fiecăruia din noi). El a slujit la un altar paralel, făcând concurenţă adevăratei închinări şi adevăratului altar. A imitat cât a putut de bine autoritatea preoţească, locul ales de închinare (o casă a lui Dumnezeu), o consacrare în slujbă, o închinare şi o slujire după modelul celei de la Cort.

Avea Ionatan descendenţă preoţească? Avea. Slujea el la ,,casa lui Dumnezeu”? Aşa scrie în Jud. 17.5. – ,,Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu”. Aducea el jertfe şi înălţa el rugăciuni la Dumnezeu şi întreba el pe Domnul pentru popor? Da, Jud. 18.5-6. Spunea el că slujeşte idolilor şi nu lui Yahweh? Nu. Dar practica îl contrazicea deoarece avea ceva în plus acolo, nişte obiecte de cult ca ale cananiţilor- terafimii.

Şi totuşi, nu fusese consacrat corect în slujbă, nu slujea în locul acreditat de Dumnezeu prin coborârea Gloriei Sale, alesese locul dintr-un motiv greşit deoarece era un timp în fiecare făcea ce-i plăcea.

Ştim că datorită legământului te puteai apropia de Dumnezeu, dar nu te puteai apropia oricum. Îi puteai sluji, I te puteai închina doar în regulile hotărâte de El şi nu cum doreai tu. Nu tu ca închinător şi slujitor hotărai modul închinării şi slujirii, ci Cel care era iniţiatorul Legământului. Acest principiu este valabil atât pentru preoţimea Vechiului Testament cât şi a Noului. Deci dacă nu te apropii de el ca preot în condiţiile date de el, slujirea ta va avea de suferit, vei avea pierderi serioase!

La fel, închinarea şi slujirea publică în Noul Legământ ca preot al Împărăţiei poate fi una greşită:

– poţi să îl slujeşti pe Domnul, dar nu în Casa Sa, – Adunarea N.T. Acesta fiind singurul loc acreditat de Dumnezeu prin coborârea Gloriei, vezi F.A. 2.

– Îl poţi sluji pe cont propriu în biserici fondate de oameni şi nu după principiul autorizat de Domnul prin Marea Trimitere.

– Îl poţi sluji pe Domnul, dar consacrat în slujbă fără un administrator scriptural. Poţi fi pus în slujbă de oameni, de comitete, borduri de misiune sau uns de o persoană oarecare, (aşa cum a acţionat Mica cu Ionatan).

– Îl poţi sluji după alt standard, decât cel lăsat de Dumnezeu. Motiv pentru care vei avea un standard ce trebuie îmbunătăţit permanent sau reformat, pentru a te apropia cât mai mult de standardul lăsat de Cristos. Poţi predica părţi din adevăr şi poţi sluji în lumina cunoaşterii parţiale pe care o ai. Poţi avea succes în lucrare, poţi avea treziri spirituale, oameni mântuiţi din păcatele lor, dar totdeauna vei avea mai puţin deoarece, doar Adunarea biblică – Templul lui Dumnezeu, are întreaga credință ca set de valori pentru că ea este stâlpul şi temelia adevărului în Împărăţie.

2. Cel de al doilea exemplu este cel al lui Iosia împăratul lui Israel care izgoneşte pe preoţii idolilor de pe înălţimi puşi de regii lui Iuda (2 Împăraţi 23.5). Aceştia erau leviţi care slujeau la altare paralele cu cel scriptural. După ce Iosia le-a fărânat templele şi i-a scos din slujbă textul spune:

,,Totuşi preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraţilor lor.” (2 Împ. 23.9).

Vedem că ei nu au mai fost lăsaţi să slujească la Templu deoarece pervertiseră închinarea de la adevăratul altar şi abătuseră poporul pe căi lăturalnice.

Concluzie:

Ca preot al Împărăţiei lui Dumnezeu fiecare copil al Său este dator să aibe o viaţă privată cât şi publică de închinare şi slujire. Fiecare este responsabil pentru tot ce face, atât ca închinător privat cât şi public. Fiecare preot al împărăţiei va fi răsplătit sau va pierde răsplata în funcţie de slujirea sa.

Apostolul Pavel însuşi vorbeşte adesea despre lupta ce o avea de dus, după regulile Scripturii, ca să nu îi fie descalificată lucrarea. Vorbea despre înfrânări de tot felul, despre o purtare aspră faţă de trup, ca să câştige lupta şi să capete cununa, premiul alergării sale (răsplata). Lucrurile acestea cred că sunt valabile pentru orice preot al Domnului care este închinător atât în privat cât şi în public. Atât pentru cel care slujeşte după voia lui Dumnezeu revelată, cât şi pentru cel care slujeşte public, pe cont propriu într-un templu ne omologat de Dumnezeu, aşa cum am văzut exemplul lui Ionatan nepotul lui Moise.

Toţi preoţii Domnului (copiii Săi născuţi din nou şi aleşi care sunt în Cristos), ce slujesc pe Domnul în altă parte, la altare paralele ce fac concurenţă singurului Templu acreditat de Dumnezeu ca loc public de slujire şi închinare (Adunarea scripturală), sunt responsabili pentru slujirea lor.

Responsabilitatea fiecăruia este să slujească cât poate de bine pe Domnul. Ea creşte odată cu lumina primită de sus, darurile încredinţate şi descoperirea din voia Sa revelată – cuvântul scris.

Ca preot al Domnului, închinător şi slujitor într-o biserică falsă ce imită adevăratul Templu al lui Dumnezeu, în momentul când intru în contact cu Adevărul despre închinarea şi slujirea acceptată şi mă întorc împotriva luminii primite, devin cu atât mai responsabil pentru adevărul pe care nu-l împlinesc. Judecătorul cel Drept, judecă inima şi circumstanţele în perioada neştiinţei mele şi răsplăteşte în funcţie de dreptatea Sa. Când aflu adevărul şi nu-l împlinesc şi persist într-o închinare şi slujire lăturalnică Adunării adevărate, sigur nu mai poate exista răsplată. Ce, credeţi cumva că: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele noastre, decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. ” (1Samuel 15.22).

Noi trebuie cu toţii ca preoţi să ne închinăm şi să Îi slujim în conformitate cu regulile Sale. Noi trebuie să insistăm mai mult pe responsabilitatea noastră a fiecăruia ca preot, atât în privat cât şi în public. Esenţiale sunt închinarea şi slujirea noastră şi nu răsplătirile pentru că noi nu slujim pe Domnul pentru răsplată, ci din dragoste. Răsplăţile fiecăruia El le hotărăşte, nu sunt treaba noastră. Până atunci, tot ce facem cu fapta și cuvântul să facem ca pentru El!