Matei 16.18.

Matei 16.18.

Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge. (Matei 16:18 – G.B.V. 2001)

Interpretări:

Poziţia Romano-Catolică: Tu eşti Petru şi pe tine voi zidi Biserica mea Catolică vizibilă ce nu va fi învinsă niciodată, căci întotdeauna tu Petru, primul papă, vei avea un succesor. Tu, Petru, ca papă, ai cheile Împărăţiei.

Consecinţa directă: se afirmă că Petru a fost primul papă de la Roma şi că autoritatea lui a fost transmisă papilor ce l-au succedat. Esenţa Bisericii este deci Petru şi succesorii săi apostolici.

Poziţia Ortodoxă – idem, dar succesorii lui Petru sunt episcopii hirotoniţi. Biserica a existat întotdeauna datorită succesiunii neîntrerupte de hirotoniri.

Poziţia protestantă: Tu eşti Petru, şi pe mărturisirea ta Îmi voi zidi, începând cu Cincizecimea, Biserica universală invizibilă, care este comuniunea tuturor celor ce cred această mărturisire, şi nici moartea nu Mă va împiedica să încep să o zidesc.

Consecinţă directă: toţi cei ce mărturisesc că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu sunt în Biserica universală invizibilă.

Poziţia Baptistă istorică: tu eşti Petru, o piatră, dar Eu, Acela despre care ai mărturisit tu, sunt o Stâncă, şi pe Mine Însumi, voi zidi Adunarea mea, ce nu va fi biruită niciodată de Locuinţa morţilor (aluzie la o succesiune neîntreruptă de Adunări biblice de la prima fondată de El în timpul lucrării Sale pământeşti până la Răpire).

Consecinţă directă: Cristos a avut întotdeauna adunări pe pământ, separate de Creştinismul apostat catolic (răsăritean şi apusean) şi protestant.

Analiza textului:

A. Petros” şi „petra nu înseamnă acelaşi lucru. Petros – Petru – înseamnă o piatră (vezi şi Ioan 1:42 comp. cu Mat. 13:5, petrodes, pietros, plin de pietre); petra înseamnă stâncă (comp. cu Mat. 7.24 şi 27:60).

Ecclesia, clădirea nu este zidită pe o piatră, ci pe o stâncă. Imaginea stâncii înseamnă statornicie, putere, siguranţă, durabilitate. Nici unul din aceste atribute nu îl caracterizau pe Petru.

B. pe această stâncă”. Cristos nu se referă la Petru ca persoană, ci trimite spre mărturisirea lui Petru din vs. 16, „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu”. Însă nu mărturisirea lui Petru este „stânca”.

1. Chiar dacă, într-un anume sens, credinţa în Isus ca Mesia şi ca Fiul lui Dumnezeu stă la baza ecclesiei creştine, nu mărturisirea însăşi (sau revelaţia acestui adevăr) este fundamentul, roca pe care este construită ecclesia (MacArthur: „un adevăr cât un bloc de stâncă a ieşit din gura unuia numit ‚pietricică’” – Com. biblic al NT)

2. Niciunde în V.T. sau în N.T. nu se afirmă că vreo descoperire sau credinţă sau învăţătură sau Cuvântul lui Dumnezeu în ansamblul său este stâncă.

3. Iehova este însă frecvent prezentat în V.T. ca Stâncă (Deut. 32; 2 Sam. 23:3; Ps. 18:2, 31, etc.).

4. Cristos este reprezentat de Stânca din care a băut Israelul în pustie (1 Cor. 10:4). În Isaia este profeţit a fi „o stâncă de poticnire” – Is. 8:14 comp. cu Rom. 9:33; 1 Pet. 2:8

5. Stânca, deci, trebuie să fie o persoană (la fel cum şi temelia şi celelalte pietre din edificiu sunt persoane), stânca este Cristos.

C. „voi zidi” (oikodomeo) este la timpul aorist (în greacă – început în prezent continuat în viitor), dar nu înseamnă că Domnul nu începuse încă această construcţie, că o va începe la Cincizecime şi o va termina odată cu ultimul mântuit (cf. Comentariu al NT, Walvoord şi Zuck).

Domnul deja începuse construcţia odată cu chemarea ucenicilor, cu selectarea apostolilor (cei 11 erau deja apostoli înainte de Cincizecime – vezi Luca 6:13 comp. cu Fapte 1:2-4. 1 Cor. 12:28 spune că Dumnezeu a pus în Adunare, nu în afara ei, pe apostoli. Deci, în momentul numirii lor (Luca 6:13), trebuia să existe o Adunare, altfel, trebuie să se indice o dată clară, în Fapte 2 sau ulterior când au fost numiţi apostolii în Adunare).

1. „voi zidi”, deci, arată atât intenţia, cât şi determinarea Domnului de a duce la bun sfârşit această acţiune. El afirmă că nimic nu Îl va opri să termine ceea ce deja a început.

a. Faptul că zideşte pe stâncă, pe Sine, arată că a luat construcţia de la început. El nu restaurează, nu repară, ci construieşte de la zero, şi este hotărât să termine de construit

acest edificiu.

b. El nu doar continuă o clădire începută odată cu primul mântuit, şi care nu ar fi terminată decât odată cu adăugarea ultimului mântuit, ci zideşte ceva nou, ceva necunoscut înainte.

D. Pronumele personal „eu” este subînţeles în expresia „voi zidi”. „Eu voi zidi”. Acest pronume arată că Domnul Însuşi va zidi Adunarea, şi o va face personal, direct, nu indirect, prin intermediari (nu prin apostoli, nu prin Duhul Sfânt).

E. Pronumele posesiv „Mea”, „ Adunarea Mea” are rolul de a distinge ecclesia lui Cristos de toate celelalte ecclesii cunoscute atunci, greceşti şi evreieşti, civice, sociale sau religioase. Diferenţierea însă este în primul rând între ecclesia (adunarea) lui Israel şi ecclesia (adunarea) creştină.

F. „Biserica” – ecclesia. Ce fel de ecclesie a întemeiat Domnul Isus? O Biserică universală (vizibilă sau invizibilă) sau o Adunare locală? Dacă El a întemeiat o Biserică universală înseamnă că nu El a întemeiat Adunările locale, că acestea nu au nici un drept scriptural de a exista. Dacă El a întemeiat o Adunare locală, atunci nu Domnul este autorul Bisericii universale.

1. Vocabularul Domnului: Domnul Isus foloseşte cuvântul ecclesia de 23 de ori în NT, de 3 ori în Matei, de 20 de ori în Apocalipsa (din aceste 23 de ocurenţe, 12 sunt la plural, „Adunări”). În Matei 18:17 şi în Apocalipsa 1-3 şi 22:16 sensul este evident local. Deci, atunci când Domnul Isus foloseşte cuvântul ecclesia, în 22 din 23 de cazuri (95%), Domnul se referă la Adunări locale. Cât de posibil este ca Domnul Isus să se fi referit în Mat. 16:18 la o Adunare universală, fără să o explice în vreun fel, ca apoi de fiecare dată când foloseşte cuvântul, să îl folosească în sensul său obişnuit?

2. Să ne amintim ce înseamnă ecclesia. MacArthur spune că ecclesia este „cei chemaţi afară”. Niciunde termenul ecclesia nu este tradus în acest fel. Aceasta este o deformare necesară pentru a dovedi o adunare neadunată, o biserică universală. Ecclesia înseamnă întotdeauna o adunare organizată, locală, funcţională.

i. Prima utilizare a cuvântului în sensul său creştin este consecventă cu restul utilizărilor. Domnul nu a inventat un înţeles nou pentru cuvântul ecclesia, pentru că nu a dat nici un fel de explicaţie care să lămurească un astfel de înţeles, şi nici nu l-a mai folosit de atunci încolo.

3. Cuvântul Ecclesia–Adunare este folosit aici în sens instituţional. Prin aceasta înţelegem că toate adunările lui Cristos sunt una în formă de organizare şi scop cu această primă Adunare. Domnul spune că va zidi o instituţie nouă, diferită de orice altă organizaţie de pe pământ.

G. Porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” – explicaţia protestantă este următoarea:

,,Eu voi începe să zidesc Biserica Mea universală la Cincizecime, şi nimic, nici moartea nu mă va opri să fac acest lucru.” (Com. al NT, Walvoord şi Zuck).

Problema este următoarea: Domnul nu spune că Porţile iadului nu ÎL vor birui, ci nu O vor birui, pe ea, pe Biserică. Promisiunea că nu va fi înghiţită de moarte este adresată ecclesiei, adunării.

1. în primul rând, această afirmaţie arată localizarea acestei Ecclesii. Ea se află pe pământ, căci Hadesul, moartea, reprezintă o ameninţare pentru ea.

a. Nu se află în glorie, unde moartea nu are nici o putere.

b. De asemenea, ameninţarea morţii nu are nici un sens dacă Domnul se referea la o Biserică universală, o mulţime ideală compusă din cei aleşi, căci pentru aceştia moartea nu reprezintă un pericol (Rom. 8:35-39)

2. Apoi, aceasta este promisiunea perpetuităţii instituţiei fondate de Cristos. Aceasta garantează că niciodată forţele hadesului, ale iadului, ale morţii nu au învins şi nu vor învinge Adunările Lui.

3. Cristos nu a promis aceasta Adunării pelerine ca adunare particulară, ci ca instituţie. Adunarea pelerină, care s-a stabilit mai târziu la Ierusalim a pierit, la fel şi cele care au fost întemeiate de ea, dar promisiunea lui Cristos rămâne în picioare pentru că încă mai există adunări care îşi au originea în acea primă Adunare.

a. Promisiunea ar eşua dacă Adunarea lui Cristos, ca instituţie (adică toate adunările biblice concrete, locale) ar pieri de pe pământ, căci atunci ar trebui întemeiată din nou.

Concluzie:

Cristos a întemeiat, în timpul lucrării Sale pământeşti, o instituţie, pe care a numit-o „ecclesia”, Adunarea. Această Adunare este a Lui, este construită pe El Însuşi, nu pe apostolul Petru, fiind diferită de orice altă ecclesie existentă pe pământ.

Acestei instituţii El i-a promis continuitate şi victorie până va veni El. Atotputernicia lui Cristos este garanţia că această promisiune nu va eşua!