Metafore pentru Adunare

Metafore pentru Adunare

întâlnite în Noul Testament


Definitie:


Metafora este o figură de stil care constă în a da unui cuvânt o semnificație nouă, printr-o comparație subînțeleasă.


Ex: Cetate tare-i Dumnezeu.

În sensul propriu, Dumnezeu nu este o cetate cu ziduri,
creneluri şi porţi,
dar poate fi asemănat sau comparat cu o cetate. Dar fiindcă nu există termeni care caracterizează comparaţia („ca”, „asemenea”), afirmaţia de mai sus nu este o comparaţie, ci o metaforă).

Toate metaforele îşi pierd orice sens cand sunt aplicate conceptului de biserica universală vizibilă sau invizibilă.

Ex.: Ekklesia comparată cu un Templu:

1. Efeseni 2:21 – „În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu
sfânt în Domnul.

Când Adunarea este numită Templul lui Dumnezeu, se transmite ideea că singurul loc public în care Dumnezeu acceptă închinarea în prezent nu mai este Templul de la Ierusalim, ci Templul metaforic, Adunarea. Oricine vrea să se închine lui Dumnezeu

acum, trebuie să o facă în adunare. Începând cu Cortul Întâlnirii, Dumnezeu a

reglementat închinarea publică, hotărând ca aceasta să se facă doar în locul hotărât de El. În prezent, acest loc este adunarea, Templul Său spiritual.

Traducerea GBV afirmă „voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu”. Pavel numeşte adunarea din Corint un templu al lui Dumnezeu. Fiecare adunare locală este un templu, căci în fiecare localitate, singurul loc unde El acceptă închinarea oamenilor este adunarea.

2. Ef. 2:20-22 – „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul

unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să

fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să

fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

a. Aici întâlnim două metafore împreună, Adunarea ca şi clădire şi Templu. Adunarea, compusă din Iudei şi Neamuri, fără deosebire, este deja un Templu, care creşte mereu, atât în sfinţenie, cât şi ca număr, pe măsură ce pietre noi sunt adăugate construcţiei.

b. Nu este vorba despre un templu universal, aflat acum în construcţie, care va fi terminat abia odată cu ultimul mântuit ce va fi adăugat la el, pentru că aceasta ar însemna că Dumnezeu nu are acum un templu. În vechime, Dumnezeu nu s-a „mutat” în Templu decât după acesta a fost terminat. Scriptura afirmă că adunarea este acum un Templu în care locuieşte Dumnezeu, deci acest Templu trebuie să fie terminat.

c. Scrisoarea către Efeseni fiind circulară, Adunarea ca templu se aplica fiecărei adunări în parte.

Ex.: Ekklesia comparată cu o casă:

1 Pet. 2:5 – „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”
Această metaforă nu se poate referi la o biserică universală, deoarece pietrele vii sunt zidite împreună, una alături de alta. Materialele nu sunt dispersate, ci sunt aduse împreună. Dacă avem materiale dispersate în timp şi spaţiu, care nu s-au întâlnit niciodată, nu le putem considera ca alcătuind în prezent o clădire (după cum este definită biserica universală vizibilă sau invizibilă).

Această metaforă se potriveşte doar unei adunări particulare. Fiecare astfel de adunare este o clădire vie, o locuinţă a lui Dumnezeu.

Adunarea – Stâlp şi temelie

1. 1 Tim. 3:15 – „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.”

– Stâlpul era coloana ce susţinea un edificiu. Adunarea este fundaţia pe care stă adevărul şi coloana ce îl susţine, nelăsând să se prăbuşească. Ecclesia este folosită aici în sens instituţional, şi această metaforă se aplică fiecărei adunări în parte.

Ex.: Ekklesia comparată cu un trup uman:
Aceasta este una din cele mai populare metafore care desemnează Adunarea, dar în acelaşi timp una din cele mai neînţelese.

Există 12 pasaje care vorbesc despre ecclesie ca trup, iar acestea se încadrează în 2 categorii:

1. Metafora trupului subliniază relaţia membrelor unele cu altele (Rom. 12:4, 5; 1 Cor. 10:17; 12:12-27; Ef. 3:6; 4:4, Col.3:15);

2. Metafora trupului subliniază relaţia acestuia cu Cristos (Ef. 1:23; 4:15, 16; 5:23, 30; Col. 1:18, 24; 2:19). Aceasta nu înseamnă că sunt două metafore distincte, pentru că atunci când metafora se referă la relaţia membrelor unele cu altele, căpetenia lui Cristos asupra trupului este subînţeleasă şi invers.

Principalul motiv pentru care adunarea este comparată cu un trup se găseşte în expresia: „fiecare în parte suntem mădulare unii altora”.

a) În primul rând, metafora aleasă, „trup”, un substantiv concret, arată caracterul vizibil al adunării. Dacă este corp, este vizibil. Dacă adunarea ar fi fost invizibilă, ar fi trebuit aleasă o altă metaforă, un cuvânt abstract (suflet, spirit).

b) Trupul omenesc implică o localizare în timp şi spaţiu. Nu putem concepe un trup omenesc universal, care transcede timpul şi spaţiul. Nu ne putem gândi nici la un trup mondial, ale cărui membre sunt răspândite pe toată faţa pământului. Oare dacă o ureche este în America, o mână în Australia, un picior în România, o gură a murit deja şi un ochi nu s-a născut încă, putem afirma că această mulţime de membre formează un trup în prezent?

Ex.: Ekklesia comparată cu o Turmă mică:

Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” – Luca 12:32.

Turma este o metaforă concretă, care implică strângere. Dacă o oaie este pe un deal, alta pe un alt deal, una peste ocean, alta a murit iar alta nu s-a născut încă, nu putem spune că toate acestea formează o turmă. O turmă înseamnă mai multe oi strânse la un loc. Deci, metafora nu poate desemna decât o adunare locală.

Ex.: Ekklesia comparată cu o mireasă:

Cine are Mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29).

Metafora Miresei are rolul de a învăţa în primul rând separarea, sfinţenia, curăţia.

Conform definiţiei, biserica universală este compusă dintr-o mulţime de oameni care se fac vinovaţi de adulter spiritual (compromis religios sau politic – alianţă cu statul). Prin urmare, o astfel de biserică universală nu este o fecioară curată, nu a rămas credincioasă Mirelui ei.

Metafora de Mireasă se aplică acum, pe pământ, fiecărei adunări care perseverează în sfinţenie, care este fidelă lui Cristos şi care se păstrează curată pentru Mirele ei. Relaţia dintre Mireasa glorificată, soţia Mielului şi Mireasa de pe pământ este aceea că singura reprezentare actuală a acelei Mirese glorificate, fără pată şi zbârcitură este adunarea particulară.

Acea Mireasă va fi compusă doar din membrii acestor Adunări locale şi vizibile, care s-au păstrat curaţi cât au trăit pe pământ.

Ex.: Ekklesia comparată cu un Ogor sau pământ cultivat:

1 Corinteni 8:9 – „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi

sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.”

În acest verset întâlnim două metafore pentru adunare: ogor şi clădire. Pentru a-i face pe corinteni să înţeleagă că dezbinările şi partidele din adunare sunt inutile, Pavel compară adunarea cu un ogor sau pământ cultivat (5-9) şi cu o clădire (9-15). Slujitorii (Pavel, Apolo) sunt prezentaţi ca lucrători ai pământului sau ca zidari.

Această metaforă învaţă că fiecare adunare, la fel ca adunarea din Corint, este un teren cultivat, în care slujitorii lucrează în armonie unii cu alţii, şi în care Dumnezeu lucrează dând viaţă, creştere şi rod muncii lucrătorilor.

Poţi tu aplica măcar una dintre aceste metafore oricărui concept de biserică cunoscut de tine, în afara celui de Adunare locală şi vizibilă?