Cine a primit autoritate pe munte în Galileea?

Cine a primit autoritate pe

munte în Galileea?

Sunt mulţi astăzi care consideră că autoritatea din Marea Trimitere a fost dată apostolului Petru, alţii consideră că a fost dată apostolilor ca grup, alţii consideră că a fost dată fiecărui ucenic în parte ce era de faţă pe munte în Galileea.

Personal cred că autoritatea a fost dată Adunării Sale din următoarele motive:

Nu a fost dată lui Petru deoarece li s-a spus – ,, duceti-vă “ la plural;

Nu a fost dată doar grupului de Apostoli deoarece odată cu moartea lor ar fi încetat şi perpetuitatea Adunarii cât şi prezenţa autorităţii;

Nu a fost dată tuturor celor de faţă din muntele Galileii deoarece , între ei puteau fi şi copiii de-ai fraţilor sau simpatizanţi;

Nu a fost dată fiecarui membru al Adunarii în parte, deoarece surorile nu erau autorizate să îndeplinească slujba de apostol , păstor ,evanghelist, învaţător sau lucrător ordinat de Adunare;

Autoritatea nu a fost dată individual, fiecăruia care era născut din nou, deoarece s-ar fi creat un haos de ne controlat. Fiecare bărbat şi femeie, ar fi putut îndeplini ,,Marea Trimitere ,, ar fi ucenicizat, botezat, frânt pâinea fără ca Adunarea să le poată cerceta lucrarea, trăirea, învăţatura, etc;

Adunarea nu ar mai putea corecta sau disciplina nici un lucrător sau membru de rand şi ,,legatul sau dezlegatul atât în cer cât şi pe pământ” (Mat.18.18 ) nu şi-ar găsi sensul;

,,Marea Trimitere“ nu îndeamnă ucenicii imaturi să facă lucrări spirituale cu atât mai mult pe cei care nu erau încă botezaţi;

Cât priveşte persoanele nemântuite (moarte spiritual) nici nu cred că s-ar pune problema. Ei nu sunt luaţi în calcul.