Coloseni 3

 

 

Coloseni 3

 

 

 

v.1: ει ουν συνηγερθητε τω χριστω τα ανω ζητειτε ου ο χριστος εστιν εν δεξια του θεου καθημενος

Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu

 

– Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus. Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de cunoştinţele elementare (cap.2.20) și dacă ați și înviat împreună cu El, demonstrați că nu ați fost înviați pentru a vă întoarce înapoi în viața pe care tocmai ați abandonat-o. Nu mai căutați colosenilor, lucrurile de jos ci ațintiți-vă ochii spre cele de sus! Lăsați lucrurile pieritoare de care sunteți judecați de ,,cei cunoscători” după tradiția oamenilor și amintiți-vă de poziția voastră de sus, din Cristos în care sunt ascunse toate comorile cunoștinței și ale înțelepciunii (cap.2.3).

 

– unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Domnul Isus este centrul vieții și autoritatea spirituală supremă pentru orice copil al Său. A sta la dreapta lui Dumnezeu înseamnă cea mai onorată poziție. Cristos Domnul este dat ca fiind la dreapta Sa dar și noi cei răscumpărați de El vom sta tot la dreapta (Mat.25:34). Poziția Sa în prezent, mai include mijlocire (Rom.8:34) cât și autoritate peste moarte, îngeri căzuți și toată puterea vrășmașului (1Pet.3:22).

 

 

v.2: τα ανω φρονειτε μη τα επι της γης

 

 gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ,

 

Aici apostolul face o paralelă între două lumi, lumea de jos de pe pământ și lumea de sus din Cristos dar, care încă trăiește pe pământ. Lumea moartă spiritual de pe pământ și robită de reguli și filosofii omenești este diferită de cea spirituală care trăiește după îndemnurile lui Cristos. Diferența aceasta se va vedea clar, în ziua când vom fi arătați în glorie împreună cu El. Dar până atunci trebuie să arătăm că sântem în El omorând poftele și patimile rele, dezbrăcându-ne de faptele cărnii și poftele ei și îmbrăcându-ne cu omul cel nou creat în noi după asemănarea lui Cristos la nașterea de sus.

 

 

v.3: απεθανετε γαρ και η ζωη υμων κεκρυπται συν τω χριστω εν τω θεω

 

pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

 

 

– pentru că voi aţi murit. Moartea aceasta face referire la momentul când frații din Colose au murit față de păcat și au înviat față de Dumnezeu, atunci când au fost născuți din nou. Nu face referire la moartea moștenită datorită păcatului Adamic. Termenul de aici este ἀπεθάνετε (apethanete), nu este νεκροὺς (nekrous). Dacă mai întâi nu se moare față de cele vechi, nu poate exista nici viață. La fel cum Domnul Isus dacă nu murea pentru noi toți nu puteam avea nici unul viață spirituală:

 

,,Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. ”(Ioan.12:24)

 

şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Acest veset arată mai multe beneficii ale răscumpărării efectuate de Domnul Cristos pentru frații din Colose cât și pentru toți aleșii Săi pentru care moare ca substitut. Iată doar câteva beneficii:

 

– arată că avem viață din clipa nașterii noastre din nou când am murit față de păcat;

– arată că izvorul vieții noastre este Dumnezeu;

– este o viață superioară celei avute de Adam în ziua creației;

– viața dobândită prin moartea Sa, este atât de lungă cât a Sa (este una eternă);

– deocamdată această viață este secretă de ochii lumii până ne vor vedea în glorie venind alături de El;

 

Versetul mai scoate în relief:

– siguranța mântuirii;

– apartenența noastră la familia lui Dumnezeu prin restaurarea asemănării cu Creatorul distrusă la cădere (ideea de asemănare transmițând ideea de relaționare la Dumnezeu în calitate de fiu, o relație pe verticală Tată-fiu);

– și spre o relație de har necondiționat făgăduit cu Legământ de Persoanele Dumnezeirii înainte de vecinicii (Tit.1:2).

 

v.4: οταν ο χριστος φανερωθη η ζωη ημων τοτε και υμεις συν αυτω φανερωθησεσθε εν δοξη

 

Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie.

 

– Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră. Arătarea la care face referire Pavel aici este aceea din 1Tes.4:17, care descrie momentul răpirii noastre și arătării Domnului pentru noi care suntem ascunși cu El în Dumnezeu.

 

atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie. Arătarea noastră în glorie nu se face până ce trupul acesta din pământ moare fizic sau este schimbat într-o clipeală din ochi la răpire. Atunci se împlinește versetul care spune că trupul care este semănat în putrezire va învia în neputrezire (1Corinteni 15.42). Doar atunci când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă”! (1Corinteni 15.54). Până atunci suntem doar socotiți glorificați pozițional în Cristos Domnul așa cum suntem priviți încă din planul etern:

 

,, Iar pe cei pe care i-a rânduit dinainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe cei pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptăţit; iar pe cei pe care i-a îndreptăţit, pe aceştia i-a şi glorificat.” (Romani 8.30).

 

v.5: νεκρωσατε ουν τα μελη υμων τα επι της γης πορνειαν ακαθαρσιαν παθος επιθυμιαν κακην και την πλεονεξιαν ητις εστιν ειδωλολατρεια

 

 Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ: curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie, care este idolatrie,

Omorâţi deci mădularele voastre, cele de pe pământ. Ca urmare a faptului că sunteți ascunși cu Cristos în Dumnezeu, ni se cere să ucidem poftele noastre ce încă izvorăsc din sufletul nostru corupt de păcat ce locuiește încă în acest vas de pământ neglorificat. Versetul arată că oamenii mântuiți nu sunt perfecți și au o luptă continuă cu păcatul care încă mai există în trupul lor, în intelectul, voința, conștiința și sentimentele lor (în suflet). Trupul și sufletul corupt este în război permanent cu duhul lor care a fost înviat la nașterea din nou (Gal.5:17), duh înviat în care nu se mai găsește păcat și putreziciune.

 

Datorită faptului că aceste fapte rele izvorăsc din carne și influențează sufletul (din ,,firea pământească” cum zice Cornilescu în Galateni 5.17), versetul 5, numește aceste fapte rele mădulare (membre, părți ale trupului).

 

curvie, necurăţie, patimă, poftă rea şi lăcomie, care este idolatrie. Curvia în greacă πορνείαν (porneian) se referă la orice fel de imoralitate sexuală. Necurăția în greacă ἀκαθαρσίαν (akatharsian) face referire la orice impuritate fizică sau morală. Patimă în greacă este πάθος (pathos) care se referă la pasiune ce te face să suferi pentru ea. Termenul apare odată aici și în alte două locuri în N.T. și totdeauna face referire la patimi sexuale: (Rom.1:26), (1Tes.4:5). Pofta rea în greacă ἐπιθυμίαν κακήν (epithymian kakēn) făcând referire la dorință rea după ceea ce este interzis. Lăcomia în greacă πλεονεξίαν (pleonexian) și fac referire la o persoană care este lacomă în mod fraudulos. Această lăcomie frauduloasă este practic idolatrie. Idolatria fiind dragoste excesivă pentru orice lucru. În greacă εἰδωλολατρία (eidōlolatria).

 

 

v.6: δι α ερχεται η οργη του θεου επι τους υιους της απειθειας

 

din cauza cărora vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării

 

din cauza cărora vine mânia lui Dumnezeu. Versetul arată că avem un Dumnezeu mânios în orice vreme împotriva păcatului și a păcătosului (Ps.7:11). El chiar pedepsește cu mânie de multe ori aceste porniri ale oamenilor. Exemple ne stau Sodoma, Gomora, Adma, Țeboim (Fac.19:25) și masacrarea seminției beniamiților în urma faptei comise în Ghibea (Judc.19:1).

 

– peste fiii neascultării. În Biblie există 3 feluri de copiii: a) ai diavolului – cei ce nu vor fi mântuiți niciodată (Ioan.8:44); b) ai mâniei – nemântuiții și aleșii înainte de mântuire (Efes.2:3); c) ai lui Dumnezeu – cei născuți din nou în urma alegerii în Cristos (1Ioan.3:1). Cu fiii neascultării ne-am identificat și noi înainte de a fii născuți din nou. Nu era nici o diferență între noi și ei. Aveam aceleași înclinații și eram frământați de aceleași pofte și patimi. Diferența a intervenit atunci când Duhul și-a făcut lucrarea de a ne aduce la viață în urma harului acordat.

 

 

v.7: εν οις και υμεις περιεπατησατε ποτε οτε εζητε εν αυτοις

 

printre care aţi umblat şi voi odinioară, când trăiaţi în acestea

 

 

printre care aţi umblat şi voi odinioară. Versetul arată în primul rând ruina noastră spirituală moștenită de la Adam. Mai arată că noi cei mântuiți înainte de a fi născuți de sus, ne identificam în căile noastre cu cei răi și nu era nici o diferență între noi și ei. Vreau să arăt că verbul ,,ați umblat” este la trecut și lucrul acesta ar trebui să ne spună multe cu privire la umblarea actuală. Noi nu trebuie să ne mai identificăm cu ,,umblările de odinioară” pentru că am murit față de ele și am înviat față de Cristos Isus, Înaintașul nostru.

 

când trăiaţi în acestea. Cu toții am trăit în păcatele enumerate la versetul 5. Important este în prezent să nu trăim în ele.

 

 

v.8:  νυνι δε αποθεσθε και υμεις τα παντα οργην θυμον κακιαν βλασφημιαν αισχρολογιαν εκ του στοματος υμων

 

Dar acum dezbrăcaţi-vă şi voi de toate acestea: mânie, supărare, răutate, defăimare, vorbire ruşinoasă care ar ieşi din gura voastră.

 

– Dar acum dezbrăcaţi-vă şi voi de toate acestea. Cu toții își cunoșteau trecutul, își știau destul de bine păcatele și punctele sensibile pe care încă le mai aveau. De aceea în prezent trebuiau să știe că nu erau perfecți în sensul că din secunda nașterii din nou, ei nu mai păcătuiau. Păcătuiau deoarece partea lor sufletească (intelect, conștiință, sentimente și voință) încă erau afectate de păcat și încă îi mai influența în căile lor. Războiul acesta încă se ducea în carnea lor între suflet și duhul care le fusese înviat și Duhul Sfânt care îi călăuzea zilnic.

 

În acelaș sens, Pavel îndeamna ca frații din Colose, să se dezbrace (gr. ἀπόθεσθε (apothesthe) = a arunca, a pune deoparte, a renunța) de toate aceste fapte care izvorăsc din fire (carne), după cum îndemna cu altă ocazie și pe galateni (Galateni 5. 16,17,19,20,21):

 

,,16. Spun dar: umblaţi în [Sau „prin“] Duh şi nicidecum nu veţi împlini pofta cărnii.

17. Deoarece carnea pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi ceea ce aţi dori.

19. Şi sunt arătate faptele cărnii, care sunt: curvie, necurăţie, destrăbălare,

20. idolatrie, vrăjitorie, vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte,

21. invidii, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, despre care vă spun dinainte, după cum am şi spus mai înainte, că cei care fac unele ca acestea nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

Datorită faptului că aceste fapte rele izvorăsc din carne (din ,,firea pământească” cum zice Cornilescu în Galateni 5.17), versetul 5, numește aceste fapte rele mădulare (membre, părți ale trupului).

 

mânie, supărare, răutate, defăimare, vorbire ruşinoasă care ar ieşi din gura voastră. Mânie, gr. ὀργὴν (orgēn) – mânie, pasiune, pedeapsă, răzbunare. Supărare, gr. θυμόν (thymon) – furie, indignare, mânie. Mai are sensul de mânie care îți face respirația grea. Răutate, gr. κακίαν (kakian) – rău, răutate, obrăznicie. Defăimare, gr. βλασφημίαν (blasphēmian) – blasfemie, vorbire de rău. Vorbire rușinoasă, gr. αἰσχρολογίαν (aischrologian) – vorbe murdare, cuvinte obscene, limbaj abuziv, limbaj vulgar (comun, ordinar, necioplit). Pavel aici îi îndeamnă să renunțe în prezent (să se dezbrace), la toate acestea pentru că la nașterea din nou s-au dezbrăcat de omul vechi. Dacă în trecut lucrurile aceste le ieșeau din gură, acum să nu le mai iasă.

 

v.9: μη ψευδεσθε εις αλληλους απεκδυσαμενοι τον παλαιον ανθρωπον συν ταις πραξεσιν αυτου

 

Nu vă minţiţi unii pe alţii, pentru că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui

 

– Nu vă minţiţi unii pe alţii. Este foarte important ca frații dintr-o Adunare să nu se mintă unii pe alții. Amăgirea este păcatul care a strecurat moartea în primul cuplu din Eden. Mințit în gr. ψεύδεσθε (pseudesthe) – să vorbească fals, să amăgească. Adunarea locală şi vizibilă este comparată de multe ori în Scriptură cu un trup uman format din mai multe membre. Pentru o funcţionare corectă a unui corp uman, trebuie să existe armonie, cooperare şi bună funcţionalitate a fiecărui membru în parte.

 

Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă urechea unui străjer ar percepe sunete ciudate dincolo de metereze şi ar transmite creierului mesaje de relaxare, în loc de alarmă? Sau dacă ochiul său ager ar transmite creierului clişee false înșelând tot trupul atunci când ar vedea iscoadele adversarilor escaladând zidul fortăreţei sale. Nu ar veni vrășmașul și le-ar face una cu pământul cetatea lor și pe ei i-ar lua sclavi? Tot la fel este şi cu membrii unei Adunări locale, când se mint unii pe alții.

 

pentru că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui. Practic ce este omul vechi? Este o denumire ce caracteriza pe întâiului Adam care odată căzut în păcat, ajunge mort spiritual și face răul din firea sa. Această caracteristică ne este atribuită și nouă descendenților săi prin naștere fizică (1Cor.15:49a). Dezbrăcarea de omul vechi se face prin lepădarea de păcatele cărnii. Această ,,dezbrăcare” a început când am devenit o creație nouă (făptură sau o nouă zidire)- 2Cor.5:17.

 

v.10: και ενδυσαμενοι τον νεον τον ανακαινουμενον εις επιγνωσιν κατ εικονα του κτισαντος αυτον

 

şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte în cunoştinţă, după chipul Celui care l-a creat,

 

– şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou. Practic ce este omul nou? Este o denumire ce caracterizează în noi asemănarea cu chipul Domnul Cristos – Ultimul Adam (2Cor.5:17). În 1Corinteni 15.48-49, scrie despre acest chip pe care-l purtăm de la nașterea de sus:

 

,,Asemenea celui din ţărână, aşa sunt şi cei din ţărână; şi asemenea Celui ceresc, aşa sunt şi cei cereşti; şi, după cum am purtat chipul celui din ţărână, vom purta şi chipul Celui ceresc.”

 

El reflectă în noi trăsăturile spirituale ce Îl caracterizează pe Mesia, fratele nostru mai mare și Răscumprătorul nostru. Cum demonstrăm că suntem îmbrăcați cu omul cel nou? Prin faptele făcute în dreptate, rânduite după sfatul și spre gloria lui Dumnezeu (Efes.2:10).

 

– care se înnoieşte în cunoştinţă. Chipul acesta al nostru se înoiește spre cunoașterea lui Cristos pe măsură ce ne maturizăm spiritual și devenim cât mai asemănători cu Cristos, Chipul nostru. Cea mai înaltă cunoaștere a Sa, este exprimată de Pavel în Filipeni 3.10. Această cunoaștere o dă Duhul Sfânt, care locuiește pe fiecare copil al Său care-I poartă chipul și nu după cum pretindeau așa zișii cunoscători falși care pretindeau că doar ei au adevărata cunoaștere:

 

,,Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui”

 

– după chipul Celui care l-a creat. Adam a fost creat după chipul în asemănarea lui Dumnezeu, în ziua a şasea de la creaţie. Ce însemna aceasta? Că Adam semăna fizic cu Creatorul său? Nu. Se referă la faptul că, Adam a fost creat cu trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu, având stăpânire, autoritate și regalitate în creația dată spre administrare. El nu a rămas toată viaţa cu aceste trăsături, ci acestea au fost corupte la căderea în păcat, când el a murit spiritual.

 

A purtat Adam chipul lui Cristos înainte de căderea în păcat? Da, pentru că Isus Cristos este Dumnezeu care l-a creat. La întrupare, a purtat Cristos Domnul, chipul (trăsăturile de caracter) Dumnezeului Cel nevăzut. Da! El este oglindirea gloriei Sale – (Evr.1:3).

 

Naşterea noastră din nou, este o nouă zidire spirituală. Omul nou este zidit acum după asemănarea chipului lui Cristos. Acum noi nu mai purtăm chipul lui Adam mort ca trăsătură dominantă, ci trăsăturile de caracter ale Domnului nostru Isus Cristos. Asta înseamnă a fi îmbrăcat în omul cel nou.

 

De menţionat, este faptul că acest om nou nu mai poate muri, el este etern (Evr.5:9). La fel cum Cristos Domnul nu mai poate muri, nici omul nostru lăuntric care este creat după chipul Lui, nu va muri.

 

 

v.11: οπου ουκ ενι ελλην και ιουδαιος περιτομη και ακροβυστια βαρβαρος σκυθης δουλος ελευθερος αλλα τα παντα και εν πασιν χριστος

 

unde nu este grec şi iudeu, circumcizie şi necircumcizie, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos este totul şi în toţi.

 

– unde nu este grec şi iudeu, circumcizie şi necircumcizie, barbar, scit, rob, liber. La venirea Sa, Domnul Isus nu face altceva decât să le amintească că ei toți indiferent de gen (bărbați sau femei), naționalitate, limbă, cultură, religie și educație, sunt urmași ai lui Adam. Întâi au moștenit moartea de la el, purtând chipul său căzut, apoi cei ce au fost născuți din nou poartă chipul lui Cristos (1Corinteni 15.48-49).

 

Diferențele acestea între toți morți spiritual indiferent de naționalitate, dispar când ia ființă în ei chipul lui Cristos. Acest lucru nu este valabil decât pentru noua creație. La noua creație dispar pentru că toți trebuiau la fel ca Adam, să se asemene cu Creatorul lor, după regenerare, când s-a dezbrăcat de omul cel vechi și s-a îmbrăcat cu omul cel nou.

 

De fapt, Adam, Abel, Enoh, patriarhii până la Noe și toți născuții din nou până li se încurcă limbile la Babel, toți au purtat chipul lui Cristos în ei. După încurcarea limbilor, chipul omului lor lăuntric rămâne același. Chiar dacă proveneau din zone diferite, vorbeau dialecte diferite, Avraam, Melhisedec și Iov în omul dinlăuntru reflectau fiecare chipul lui Cristos.

 

Aceeași reflexie a omului dinlăuntru ce era după chipul lui Cristos, o vedem păstrată pe toată perioada legii mozaice în evreul regenerat din cele 12 seminții și prozelitul grec, roman, scit, barbar, etc. Nu era vre-o diferență între ei dacă erau regenerați. Diferențele între ei, le făceau evreii religioși, legaliști și morți spiritual, umflați de o mândrie deșartă, care se credeau că dacă erau descendenți fizici ai lui Avraam erau mai speciali. Domnul Isus cât și Pavel le desfințează mitul acesta spunându-le că nu descendența fizică este importantă înaintea lui Dumnezeu, ci asemănarea cu Dumnezeu în omul lor lăuntric:

 

,,”Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” (Ioan 8.39)

 

,,Pentru că iudeu nu este cel în afară, nici circumcizie, aceea în afară, în carne; ci iudeu este acela în lăuntru, şi circumcizie, aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă este nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” (Romani 2.28-29)

 

Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. (Galateni 5.6)

 

Căci, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă (Galateni 6.15)

 

 

– ci Hristos este totul şi în toţi. La fel ca Adam, frații greci și iudei din Colose, trebuie să se dezbrace de omul vechi prin lepădarea de păcatele cărnii și să se înoiască în cunoaștere după chipul lui Cristos. De aceea spune versetul ,,Cristos este în toți”, pentru că dezbrăcarea aceasta de păcatele cărnii este lupta fiecărui copil al Domnului de la Adam până la ultimul mântuit din omenire. ,,Cristos este totul” arată faptul că viața fiecăruia din ei, a gravitat în jurul trăirii pentru El, aducându-și fiecare trupurile lor ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu (Romani 12.1).

 

 

v.12: ενδυσασθε ουν ως εκλεκτοι του θεου αγιοι και ηγαπημενοι σπλαγχνα οικτιρμων χρηστοτητα ταπεινοφροσυνην πραοτητα μακροθυμιαν

 

Îmbrăcaţi-vă deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare,

 

Îmbrăcaţi-vă deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi. Versetul scoate în evidență faptul că doar cei care au fost aleși și născuți din nou se pot îmbrăca cu lucrurile enumerate în verset. Cei care nu sunt născuți din nou și încă trăiesc în firea veche a lui Adam, nu se pot îmbrăca cu acestea deoarece nu le permite natura și statutul lor pe care îl au înaintea lui Dumnezeu. De aceea unii care ni se par nouă pocăiți pentru un timp, treptat se întorc la vechile lor păcate și unii imaturi cred despre ei că și-au pierdut mântuirea.

 

De fapt ei nu au avut niciodată chipul lui Cristos în ei, nu au fost niciodată dezbrăcați de faptele cărnii și cu ei s-a întâmplat cun spune 2Petru 2.22: ,,Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

 

Apostolul Pavel nu insistă în această epistolă pe doctrina alegerii deoarece o dezbate pe larg în scrisoarea ,,Către Efeseni”. Frații coloseni citiseră cu siguranță această scrisoare mai ales că scrisoarea ,,Către Efeseni” a plecat împreună cu cea ,,Către Coloseni”, de la Pavel prin Tihic și Onisim (Coloseni 4. 7-8; Efeseni 6.21-22). Ei o citiseră deoarece exista un obicei al lui Pavel ca scrisorile trimise de el să fie circulare:

 

,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.” (Cap.4.16)

 

Sfinţi şi preaiubiţi, sunt totdeauna termeni care caracterizează pe cei aleși ca să fie asemenea chipului Fiului dragostei Sale. Sfințenia include separarea zilnică față de păcat (dezbrăcarea și îmbrăcarea), a celui ce este iubit cu o dragoste ,,agape” de Dumnezeu. Nu poți fi numit ales și mântuit dacă nu ești sfânt în viața de zi cu zi (sfânt – gr. ἅγιος (hagios) = consacrat, tăiat, pus deoparte pentru Dumnezeu).

 

– cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă-răbdare. Inimă plină de îndurare în gr. σπλάγχνα (splanchna). Are mai multe sensuri în care este tradus: lăuntrul îndurării (Luca 1.78); intestine, măruntaie (F.A.1.18); afecțiune interioară (2Cor. 7.15); măruntaie de compasiune (Filipeni 2.1; Coloseni 3.12). Arată spre o iubire plină de îndurare din toate membrele interioare ale corpului și nu spre o iubire declarativă doar la nivel de buze. Bunătate în gr. χρηστότητα (chrēstotēta) – blândețe, bunătate, excelență în comportament sau caracter. Smerenie în gr. ταπεινοφροσύνην (tapeinophrosynēn) – umilință a minții, modestie. Blândeţe în gr. πραΰτητα (prautēta) – blândețe ce implică umilință. Îndelungă-răbdare în gr. μακροθυμίαν (makrothymian) forță îndelung-răbdătoare, toleranță.

 

 

v.13: ανεχομενοι αλληλων και χαριζομενοι εαυτοις εαν τις προς τινα εχη μομφην καθως και ο χριστος εχαρισατο υμιν ουτως και υμεις

 

îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat, aşa şi voi;

 

îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva. Îndelunga răbdare provine din relațiile zilnice cu semenii noștri. În aceste relații este cu neputință să nu apară și conflicte datorită prezenței păcatului din noi. Acestea trebuie însă rezolvate în dragoste răbdătoare fiind conștienți că și noi putem păcătui la rândul nostru împotriva aproapelui. Trebuie să iertăm și noi la fel cum dorim ca alții să ne ierte nouă.

 

după cum şi Hristos v-a iertat, aşa şi voi. Exemplul suprem de iertare ni l-a dat Domnul Isus când a murit pentru noi pe când eram încă păcătoși (Rom.5:8). Dacă El a murit pentru noi iertându-ne miliarde de păcate, oare noi nu putem ierta câteva păcate neînsemnate aproapelui nostru? Interesant este faptul că Domnul în Matei 18.21-35, compară aceste păcate ale noastre cu o ,,datorie” (obligație față de cineva)! ,,O datorie” de care nu ne puteam achita niciodată, motiv pentru care și noi trebuie să iertăm aceeași ,,datorie” care ar avea-o careva față de noi!

 

Personal cred că iertarea pentru orice copil al Domnului, este o obligativitate nu opțiune. Este una ce ne constrânge din dragoste pentru prețul nespus de mare plătit pentru iertarea noastră (Filip.3:8). Dragostea iertării Sale trebuie să ne facă să depășim toate barierele ridicate de orice păcat. Prin iertare se deosebesc copiii Domnului de cei nemântuiți. Ei iartă și uită ofensa după ce își învață lecția. Cei răi nu uită și amintesc mereu de cei care au păcătuit împotriva lor (Prov.17:9).

 

 

v.14: επι πασιν δε τουτοις την αγαπην ητις εστιν συνδεσμος της τελειοτητος

 

 iar peste toate acestea, îmbrăcaţi dragostea, care este legătura desăvârşirii.

 

 În acelaș gând cu altă ocazie Pavel le scria efesenilor ,,străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului, în legătura păcii” Ef.4.3. De fapt dragostea este liantul turnat de Duhul care ne face să avem o legătură strânsă între noi în umblarea într-un chip vrednic de chemarea cu care am fost chemaţi în Cristos. Umblarea aceasta cel mai bine se vede reflectată în Adunare, unde noi acționăm uniţi ca un singur trup cum vom vedea în versetul următor.

Fie că fratele este evreu după trup, fie că este dintre neamuri: grec, scit sau barbar, dacă fiecare se luptă cu sine însuşi, să fie plăcut nu lui ci lui Cristos, atunci fiecare umblă în acelaş scop. Această legătură a desăvârșirii [gr.τελειότητος (teleiotētos) = unitate perfectă] are la bază şi lucrurile crezute în comun care sunt standardul umblării fiecăruia într-o ,,o singură credinţă, dată sfinților odată pentru totdeauna”.

 

v.15: και η ειρηνη του θεου βραβευετω εν ταις καρδιαις υμων εις ην και εκληθητε εν ενι σωματι και ευχαριστοι γινεσθε

 Şi pacea lui Hristos, la care aţi şi fost chemaţi într-un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi mulţumitori.

 

 Şi pacea lui Hristos, la care aţi şi fost chemaţi într-un singur trup. Pacea de aici implică pe lângă roada Duhului pe care o au toți copiii lui Dumnezu după regenerare (Gal.5:22), și unificarea în Cristos a evreului și neevreului născut din nou, unificare promisă în Legământul Avraamic după cum este scris: ,,Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.” (F.A.3.25).

Trupul de aici este cel al adunării locale din Colose, unde au fost strânși de dragostea lui Criostos ca să acționeze ca ,,unul”, chiar dacă erau diferiți în gen, naționalitate, limbă, cultură, religie și educație (v.11).

să stăpânească în inimile voastre şi fiţi mulţumitori. Expresia ,,să stăpânească”, în gr. este βραβευέτω (brabeuetō) și apare o singură dată în Noul Testament. Are sensul de a arbitra, de a guverna regulile jocului, de a conduce, determina sau controla ca un arbitru regulile jocului.

 

Cu alte cuvinte, pacea în dragoste de aici, să guverneze în toate aspectele și relațiile vieții noastre personale cât și în cele ale trupului adunării locale, ca un arbitru. Doar când se va întâmpla această guvernare vom fi mulțumitori și plini de recunoștință chiar și pentru cele mai neînsemnate lucruri. Abia atunci vom aduce lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică (Evr.12:28).

 

 

v.16: ο λογος του χριστου ενοικειτω εν υμιν πλουσιως εν παση σοφια διδασκοντες και νουθετουντες εαυτους ψαλμοις και υμνοις και ωδαις πνευματικαις εν χαριτι αδοντες εν τη καρδια υμων τω κυριω

 

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi, în toată înţelepciunea, învăţându-vă şi îndemnându-vă unii pe alţii cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale, cântând cu har în inimile voastre lui Dumnezeu.

 

– Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi, în toată înţelepciunea . Ca să locuiască Cuvântul în frații din Colose, mai întâi trebuiau să îl strângă în inimile lor (Ps.119:11). Cum se poate strânge Cuvântul în inimă? Prin citire, meditate, legătura frățească și discuții pe învățătura apostolilor (Fapt.2:42). Având din abundență aceste lucruri, nu puteau rămâne neînțelepți. Despre cel care strângea cuvântul în inima lui, în proverbe se spunea:

 

,,Cine capătă înţelepciune, îşi iubeşte sufletul; cine păstrează priceperea, găseşte fericirea. ” (Prov.19:8)

 

învăţându-vă şi îndemnându-vă unii pe alţii cu psalmi şi cântări de laudă şi cântări spirituale. Pasul unu era strângerea Cuvântului, după care urma câștigarea înțelepciunii, apoi când căpătai înțelepciunea în Cuvânt urma învățarea altora. Practic aici vedem o parte a marii trimiteri din Matei 28.20. Ucenicul se maturizează în cadrul adunării și el la rândul lui, ca mădular împreună cu ceilalți frați era închegat şi strâns legat, prin ceea ce dădea fiecare încheietură și îşi primea creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideau în dragoste – (Efes.4:16).

 

Învățătura trebuia împletită cu cântări spirituale ce trebuiau să exprine în versuri bucuria păcii revărsate din belșugul înțelepciunii în inima lor. În vereset aceste cântări sunt prezentate în trei categorii:

a) Psalmii – Ψαλμοῖς (Psalmois), care erau cântări evreieşti inspirate de Duhul care preamăreau pe Dumnezeul Triunic pentru lucrările Sale în general.

b) cântări de laudă – ὕμνοις (hymnois), care erau adresate la adresa Domnului Isus şi a lucrării Sale de răscumpărare (ex: Hallel [laudă] (Ps.118:1) cântare cântată de Domnul Isus cu ucenicii după ce a instituit Cina – Mat.26:30).

c) cântări spirituale – ᾠδαῖς πνευματικαῖς (ōdais pneumatikais). Diferenţa între această categorie şi celelalte două, este că aceasta de la urmă este categoria cântărilor ne isuflate direct de Duhul, dar biblice în mesaj şi melodie.

cântând cu har în inimile voastre lui Dumnezeu. Expresia cântând cu har în textul grecesc este: ἐν (en) τῇ (tē) χάριτι (chariti) ᾄδοντες (adontes). Arată spre cântări duhovnicești pline de înțelepciune izvorâte din adevărul învățat și experimentat.

Nicio cântare spirituală de atunci nu semăna cu manelizarea din zilele noastre sau cu rock-ul, rap-ul, hip hop-ul ,,creştin” de astăzi. Acestea de la urmă sunt o cacofonie muzicală şi au mai mult în comun cu spiritismul tribal voodoo, decât cu religia plină de pace, promovată de Domnul Isus și experimentată de frații din Colose.

 De aceea mare atenţie la ce muzică rezonează sau vibrează coardele inimii tale, ele sunt asemănătoare unei harpe. Nu poate cânta la ea și Dumnezeu și diavolul în acelaș timp sau pe rând! Nu poate pentru că din aceeași vână a izvorului, nu iasă în acelaș timp apă dulce și apă sărată!

 

v.17: και παν ο τι αν ποιητε εν λογω η εν εργω παντα εν ονοματι κυριου ιησου ευχαριστουντες τω θεω και πατρι δι αυτου

Şi totul, orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Isus, mulţumind lui Dumnezeu Tatăl prin El.

 

Şi totul, orice faceţi în cuvânt sau în faptă. Aici este inclusă toată perseverența lor și a noastră în har. Toate trebuie făcute în voia Sa revelată, ca să fie spre gloria Sa. Doar aceste lucruri făcute după voia Sa, vor rămâne pentru veșnicie și doar pentru ele vom primi răsplată. Tot ce facem din firea pământească din diferite motive, va arde. Domnul este atât de atent cu slujirea noastră încât promite că un pahar de apă nu va fi uitat înaintea Sa – (Marc.9:41).

faceţi toate în Numele Domnului Isus. În Numele Domnului Isus înseamnă autoritate, dreptul de a fi ascultat sau că tu acţionezi ca şi când Cristos ar acţiona în locul tău. Cu alte cuvinte Pavel le transmite fraților din Colose, că tot ce făceau pe pământ, să facă ca și când Domnul ar face în locul lor! Acest lucru reflecta în cel mai înalt grad chipul Său care luase ființă în ei începând cu nașterea lor din nou.

– mulţumind lui Dumnezeu Tatăl prin El. De ce trebuiau să mulțumească Tatălui prin El? Pentru că motivele sunt nenumărate pentru o inimă mulțumitoare care îi cântă totdeauna lui Dumnezeu. Niciodată nu o să avem prea puține motive să îi mulțumim pentru câte a făcut pentru noi. Colosenii citiseră scrisoarea ,,Către Efeseni” unde în cap. 1 de la versetul 4 – 12, aveau nespus de multe motive de mulțumire la adresa Tatălui. Mai trebuie să Îi mulțumim Tatălui prin El pentru că, toate lucrurile lucrează împreună spre binele nostru (Rom.8:28).

În grecește cuvântul mulțumire este εὐχαριστέω (eucharisteó). Are sensul de a fi recunoscător, de aș exprima recunoștința. Din păcate acest frumos cuvânt grecesc a fost pervertit de catolici și ortodocși încât a ajuns să însemne sacrament (taină bisericească mântuitoare):

,,Euharistia este un cuvânt grecesc, ce înseamnă mulţumire, pentru că prin ea mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile lui. Euharistia este un sacrament pentru că are toate câte se cer pentru un sacrament: a) semnul văzut este chipul pâinii şi al vinului sub care se află ascuns Isus Cristos după consacrare; b) harul nevăzut – prin aceasta Euharistia întrece pe toate celelalte sacramente, căci dacă acestea ne dau numai harul sfinţitor sau ni-l sporesc, ea ne dă pe însuşi Isus Cristos dătătorul tuturor harurilor; c) orânduirea de la Isus Cristos cum vom vedea mai apoi. Euharistia este un sacrament, care cuprinde adevăratul trup şi adevăratul sânge al lui Isus Cristos, sub chipul pâinii şi al vinului, pentru hrana sufletului nostru”.

 

Sursa citată: http://www.credinta-catolica.ro/catehismul-explicat-sacramentele/euharistia/

 

v.18: αι γυναικες υποτασσεσθε τοις ιδιοις ανδρασιν ως ανηκεν εν κυριω

Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, cum se cuvine în Domnul.

 

De la acest verset, apostolul Pavel inspirat de Duhul, transmite câte un mesaj fiecărei categorii de persoane. Începe cu surorile credincioase, cu bărbații credincioși, cu copiii lor care trebuiau educați într-un spirit duhovnicesc iar la final se adresează fraților sclavi pe care Domnul îi mântuise și stăpânilor acestora credincioși.

 

Soţiilor. În verset este vorba de fiecare soţie creştină în parte. Pavel foloseşte sensul generic, folosind singularul pentru plural. Ce se aplică unei singure soţii, este valabil pentru toate celelalte în parte.

fiţi supuse. De ce începe cu soţiile? Pentru că Eva a fost creată ultima şi s-a răzvrătit prima. Nu a fost ascultătoare, a fost ispitită şi înşelată de Satan, încălcând porunca lui Dumnezeu. Soţiei i se cere supunere pentru că Adam a fost creat primul şi ea a fost creată ca să fie un ajutor potrivit bărbatului ei:

,,Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.” 1Timotei 2.13-14.

Supunându-se autorităţii soţului ei, practic o soţie se supune Domnului. Orice soţie care îşi nesocoteşte soţul din punct de vedere biblic, este o soţie răzvrătită împotriva Domnului. Femeia creştină se supune bărbatului ei din dragoste pentru Domnul, în lumina celor înţelese în legea creaţiei, soţul ei neimpunându-şi autoritatea cu forţa.

În Efeseni tot Pavel explică ce înseamnă autoritatea sau supunerea biblică a soției față de soț, comparând-o cu relația Cristos – Adunarea Sa:

,,Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate.” (Efeseni 5.24).

soţilor voştri. În greacă este τοῖς ἀνδράσιν (tois andrasin) = propriilor voştri soţi. Expresia face referire la ideea din Geneza că soţul şi soţia au fost creaţi unul pentru altul încât sunt priviţi ca un singur trup – lit. o singură carne, (exact cum carnea corpului lui Adam, era şi a Evei şi viceversa):

,,Şi omul a zis: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbat“.De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup.” – Geneza 2.23-24.

Textul nu poate fi atribuit şi aplicat în contextul cuplurilor formate din persoane căsătorite de acelaş sex. Acestea sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu, pervertind scopul creaţiei şi răsturnând ordinea şi autoritatea trasată de Creator de la facerea lumii. Aceste persoane trebuie să se pocăiască de nelegiuirile lor şi să urmeze ordinea poruncită de Creator – Gen.2.24.

cum se cuvine în Domnul. Dumnezeu binecuvântează o familie în care cei doi îşi îndeplinesc cu sfinţenie rolurile lăsate de Dumnezeu. Femeia supunându-se autorităţii soţului ei, este privită ca fiind supusă lui Dumnezeu. Ea trebuie să se supună chiar dacă Dumnezeu a înzestrat-o cu mai multă capacitate administrativă sau mai multă inteligenţă. Conştientizând lucrul acesta şi supunându-se dovedeşte iubire faţă de Dumnezeu şi preţuire faţă de soţul pe care i l-a dat Domnul.

 

 

v.19: οι ανδρες αγαπατε τας γυναικας και μη πικραινεσθε προς αυτας

Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu vă purtaţi cu ele cu amărăciune.

– Soţilor, iubiţi-vă soţiile. Soții sunt capii de familie din adunare care au rolul să vegheze asupra împlinirii voii revelate lui Dumnezeu în familiile lor (voie pe care o găsim scrisă în Scriptură). Nu ei dau legile în familie după propria plăcere ci, ei doar veghează asupra împlinirii cerințelor deja date de Cristos care este Capul lor. De aceea dacă soția ascultă de bărbat, este ascultătoare de Cristos care la rândul Său a implementat aceste legi în conformitate cu ce s-a hotărât în sfatul lui Dumnezeu înainte de veci. În felul acesta avem o ascultare a soției fată de soț, a soțului față de Cristos, a lui Cristos față de Dumnezeu (1Cor.11:3). Dragostea de aici este dragostea necondiționată – agape.

şi nu vă purtaţi cu ele cu amărăciune. De ce sunt îndemnați soții să își iubească soțiile și să nu se poarte cu amărăciune față de ele? Pentru că atât ei cât și ele încă mai sunt în carne și sunt influențați de păcat. De fapt după căderea adamică, avem tendința să pretindem de la celălalt ceea ce noi nu facem. Amărăciunea propriului eșec, revărsată peste soție blochează relația noastră cu Domnul Cristos,. De aceea ne spune să le iubim ca să nu ne fie împiedicate rugăciunile:

,,Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.” 1Petru 3.7.

 

v.20: τα τεκνα υπακουετε τοις γονευσιν κατα παντα τουτο γαρ εστιν ευαρεστον τω κυριω

Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, pentru că aceasta este plăcut Domnului

 

– Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate. Copiii de aici sunt copiii creștinilor care sunt expuși Cuvântului în adunarea din Colose și încă sub autoritatea părintească sub care trebuie educați în continuare. Ei nu sunt membrii ai adunării așa cum își închipuie pedobaptiștii. Nu sunt pentru că versetul îi plasează sub autoritatea părintească în special a taților spre educare și mustrare cum vom vedea în versetul următor. Nu sunt plasați sub autoritatea adunării spre ucenicizare sau disciplinare. Dacă ar fi fost membrii în trupul adunării (cum cred pedobaptiștii) acolo autoritatea în învățare și mustrare revine slujitorilor ei și adunării, ca parte a Marii Trimiteri din Matei 28.20.

Copiii trebuie să asculte de părinții lor în toate lucrurile nu numai doar în ceea ce le place. Trebuie pentru că, un părinte în care se oglindește chipul lui Cristos, niciodată nu își va învăța copilul să apuce pe căi greșite. Părintele credincios are de două ori mai multă experiență de viață decât un părinte mort în greșelile și păcatele lui.

pentru că aceasta este plăcut Domnului. Chiar dacă copiii noștrii se nasc morți spiritual, este plăcut ca ei să fie ascultători de părinți. Însuși Domnul Isus care era Dumnezeu a fost supus și ascultător părinților săi pământști (Luc.2:51). Dumnezeu nu ar cere ceva oamenilor, fără ca Fiul Său să nu fi fost exemplu de ascultare mai întâi.

 

v.21: οι πατερες μη ερεθιζετε τα τεκνα υμων ινα μη αθυμωσιν

 Taţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu fie descurajaţi.

 

Taţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri. Aici vedem responsabilul cu autoritatea în învățarea și educarea copiilor în familie. Practic copiii trebuie să asculte în mod egal de ambii părinți, iar tatăl trebuie să vegheze ca mama să nu fie luată peste picior, chiar dacă nu este cap în familie.

 Tatălui i se cere să se comporte cu dragoste și înțelepciune deoacere naturii pământești a copiilor nu la place o autoritate contrară naturii lor. Foarte repede pot izbucni conflicte de aceea scrie ,,ca să nu fie descurajaţi”.

Tați creștini trebuie să se comporte cu copiii lor în milă și îndurare așa cum Dumnezeu se comportă cu ei. Dacă Dumnezeu este modelul nostru atunci vom ști cum să acționăm când îi mustrăm, disciplinăm, povățuim, până ajung pe cont propriu să se descurce în viață.

 

v.22: οι δουλοι υπακουετε κατα παντα τοις κατα σαρκα κυριοις μη εν οφθαλμοδουλειαις ως ανθρωπαρεσκοι αλλ εν απλοτητι καρδιας φοβουμενοι τον θεον

Robilor, ascultaţi în toate de stăpânii voştri după carne, slujind nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei care caută să placă oamenilor, ci în simplitate de inimă, temându-vă de Domnul.

Robilor, ascultaţi în toate de stăpânii voştri după carne. Robi în greacă δοῦλος (doulos) = sclavi, servitori. Cu mintea sec. 21, ne vine greu să ne punem în pielea sclavilor din acele vremuri în care stăpânul avea drept de viață și de moarte asupra ta. Suntem revoltați numai când citim despre ideea de sclavie sau despre comportamentele inumane în care viața acestor oameni valora mai puțin decât a vitelor de povară. Oricum puțin din sclavia aceasta o gustăm și noi în societatea de azi, deoarece natura omului de a stăpâni peste alții a rămas aceeași.

Sclavii aceștia credincioși vedem că sunt îndemnați să asculte în toate lucrurile morale și de bun simț de stăpânii lor. Expresia ,,toate lucrurile” nu se referă la lucrurile contrare cerute de Stăpânul tuturor.

Sclavia aceasta a fost permisă după cădere pe pământ ca omul să înțeleagă mai pe deplin urâțenia și cruzimea păcatului. Domnul Isus la prima Sa venire nu a venit să o desfințeze. Nu a venit să facă reforme sociale și să răstoarne orânduirea statală de până atunci. Robi și oameni liberi vor fi chiar și la finalul Necazului lui Iacov când Domnul vine din nou să elibereze Israelul de sub anticrist (Apoc.13:16, Apoc.19:18).

Robii credincioși scrie despre ei că sunt sloboziți ai Domnului (1Cor.7:22), iar dacă aveau posibilitatea să își capete libertatea erau îndemnați să se folosească de oportunitatea aceasta (1Cor.7:21).

– slujind nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei care caută să placă oamenilor. Ei trebuiau să slujească datorită conștiinței lor curate, nu din obligație cum făceau sclavii nemântuiți. Peste conștiința sclavului născut din nou era Domn Cristos și El îi cerceta inima și căile. De aceea sclavul trebuia să se comporte făcând toate ca pentru Domnul.

Domnul Însuși a fost Robul acelora pe care i-a iubit (Mat.12:18), iar cei care vor să fie cei dintâi între ucenici nu trebuie să fie ca niște șefi, ci tot ca niște sclavi (Marc.10:44) .

ci în simplitate de inimă, temându-vă de Domnul. Simplitate de inimă în gr. este haplotēti – sinceritate, puritate. Această atitudine trebuie să arate către o conștiință curată care dacă este cercetată de Domnul să nu aibe frică că ar fi găsită pătată. Teamă în gr. este φοβέω (phobeó). De aici avem cuvântul fobie în limba română.

 

v.23: και παν ο τι εαν ποιητε εκ ψυχης εργαζεσθε ως τω κυριω και ουκ ανθρωποις

Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni,

 

Această atitudine a sclavilor trebuie să ne caracterizeze pe fiecare din noi, fie că suntem prunci în Domnul, membri maturi sau slujitori. Noi trebuie să facem lucrurile din fidelitate pentru Domnul al cărui chip Îl purtăm. Trebuie să acționăm în felul acesta ca oamenii nemântuiți să ne vadă ,,o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării” (1Pet.2:12).

Principiul din acest verset se aplică și nouă astăzi în raport cu șefii noștrii la locul de muncă.

 

v.24: ειδοτες οτι απο κυριου αποληψεσθε την ανταποδοσιν της κληρονομιας τω γαρ κυριω χριστω δουλευετε

 

ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi Domnului Hristos!

 

ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii. Sclavii născuți din nou, primesc ceea ce nimeni nu a promis niciodată în lumea antică: răsplata moștenirii eterne. Această răsplată glorioasă o vor primi împreună cu ceilalți frați ai lor care și ei sunt robi ai lui Cristos înaintea scaunului de judecată pentru răsplătiri:

 

,,Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2Cor.5:10).

 

Toți care Îl onorează pe Cristos cu fidelitate în viața aceasta reflectându-i chipul, la final vor fi și ei onorați de Tatăl cu o răsplată deplină.

slujiţi Domnului Hristos! Este o poruncă nu este ceva opțional. Slujind stăpânii pământești cu temere de Domnul și inimă curată practic Îl slujeau pe Domnul Cristos, Stăpânul Stăpânilor. Ei trebuiau să imite în fața stăpânului uman caracterul lui Cristos, pe care și aceștia trebuiau să-l reflecte.

 

v.25: ο δε αδικων κομιειται ο ηδικησεν και ουκ εστιν προσωποληψια

 Pentru că cine face nedreptate va primi nedreptatea pe care a făcut-o; şi nu este părtinire.

 

Versetul nu scoate în evidență faptul că la tronul béma (βῆμα) pentru răsplătiri (2Cor.5:10), Domnul Cristos va răsplăti cu nedreptate pe vre-un ales. Cred că aici Pavel asigură pe sclavi că toți cei ce îi vor nedreptăți într-un fel sau altul, nici unul nu va scăpa ne taxat de Domnul.

 

Ideea era că nu toți sclavii născuți din nou aveau stăpâni credincioși. De fapt Pavel nu tratează cazul lor aici ci doar îi asigură că la Domnul nu se are în vedere fața omului (Rom.2:11). Domnul va trata pe oameni după standardul Său indiferent de gen, naționalitate, limbă, cultură, religie, educație sau rang social.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse folosite:

 

Biblia G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/coloseni/03/

 

Biblia Dumitru Cornilescu:

 https://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu/coloseni/3/

 

Textus Receptus 1550-1894: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/colossians/3/

Colossians Interlinear Bible Hub: https://biblehub.com/interlinear/colossians/3.htm

eBiblia: https://my.ebiblia.ro/app/#_