Coloseni 4

 

 

 

Coloseni 4

 

 

 

v.1: οι κυριοι το δικαιον και την ισοτητα τοις δουλοις παρεχεσθε ειδοτες οτι και υμεις εχετε κυριον εν ουρανοις

 

Stăpânilor, daţi robilor ce este drept şi corect, ştiind că şi voi aveţi un Stăpân în ceruri.

 

Stăpânilor, daţi robilor ce este drept şi corect. Ultima categorie căreia i se adresează apostolul în vederea respectării autorității este stăpânilor de sclavi care sunt creștini. Ei sunt sfătuiți ,,să le de-a ce este drept și corect”, având mereu în minte că fiecare bine pe care-l fac le va fi răsplătit. Sclavii lor fie că erau născuți din nou sau nu, erau și ei tot frați de ai lor în Adam, cu aceleași nevoi trupești și sufletești. Nu erau ființe inferioare, ci și ei erau persoane care uneori le trebuia acordată: îngăduință, răbdare, încurajare, blândețe, afectivitate. O relație corectă pe orizontală stăpân – sclav, reflecta o bună relație pe verticală, stăpân – Marele Stăpân.

 

ştiind că şi voi aveţi un Stăpân în ceruri. Stăpânul creștin chiar dacă are autoritate trebuie să facă uz de ea cu dragoste și bunătate îngăduitoare față de sufletele peste care Domnul l-a pus temporar stăpân. Nu trebuie să se comporte ca un tiran pentru că nici Dumnezeu nu se poartă așa cu el. Practic cum se poartă Cristos cu el, așa trebuie să se comporte și el cu sclavul său, reflectând chipul lui Cristos în el (stăpânire, autoritate, regalitate).

 

 

v.2: τη προσευχη προσκαρτερειτε γρηγορουντες εν αυτη εν ευχαριστια

 

 Stăruiţi în rugăciune, veghind în ea cu mulţumire,

 

 

Stăruiţi în rugăciune. De la acest verset, apostolul se adresează adunării din Colose ca trup vizibil, compus din femei și bărbați; sclavi și stăpâni de sclavi. Indiferent de gen, naționalitate, limbă, cultură, educație sau rang social, fiecare trebuia să aibe o viață activă de rugăciune. Trebuiau să se roage unul pentru altul, necontenit pentru că ei cu toții știau că lupta lor era de natură spirituală cu forțele întunericului. Chiar dacă nu toți aveau daruri sau alte abilități de a sluji, de rugat toți se puteau ruga în simplitate și smerenie.

 

– veghind în ea cu mulţumire. Versetul arată și spre perseverența vieții de rugăciune și o dependență permanentă de Dumnezeu. Doar rugăciunile puse de Duhul Sfânt pe inimă (acelea ce se potrivesc cu planul Dumnezeirii), acelea vor fi ascultate și împlinite! Oare degeaba încheiem de multe ori într-un final cu : ,,Tată, facă-se voia Ta ”?

 

 Acesta este și motivul pentru care suntem îndemnați ca să stăruim și să veghem în rugaciune cu mulțumiri. De multe ori trebuie să ne rugăm în continuare, să privim lucrurile în ansamblu și să ne ghidăm rugăciunile pe firul evenimentelor în direcția în care vedem ca le îndreaptă Dumnezeu. De aceea ni se spune:,, vegheati !”. De multe ori trebuie să reevaluăm situația și să schimbăm cursul rugaciunilor în cu totul altă direcție a evenimentelor. Doar stăruind într-o cauză în care nu ai primit răspuns începi să înveți să te rogi după voia lui Dumnezeu.

 

 

v.3: προσευχομενοι αμα και περι ημων ινα ο θεος ανοιξη ημιν θυραν του λογου λαλησαι το μυστηριον του χριστου δι ο και δεδεμαι

 

rugându-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă a Cuvântului, ca să vorbim taina lui Hristos, pentru care şi sunt legat,

 

rugându-vă totodată şi pentru noi. Apostolul roagă pe fraţi să îl poarte chiar pe el în rugăciune și grupul de evangheliști care-l însoțea. El dorea ca Duhul să îi capaciteze de fiecare dată cu Cuvânt potrivit pentru fiecare situaţie în parte. Versetul arată clar că ei, foloseau sabia Duhului împletită cu rugăciunea, în războiul spiritual în care erau implicați. Arăta cât erau de umili și de dependenți de Dumnezeu în lucrarea măreață la care erau chemați.

 

– ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă a Cuvântului.

Acesta cred că a fost motto-ul vieţii lui Pavel. Din clipa când a fost chemat apostol pentru neamuri, s-a străduit să predice vestea bună implicit taina ţinută ascunsă de veacuri (Ef.3.6-7). Pentru aceasta a trăit tot restul vieţii lui de când Domnul l-a chemat în slujba Sa, până în clipa când a fost chemat acasă. Lui Pavel îi trebuia îndrăzneală deoarece era om şi de multe ori a fost slab: ,,Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.” (1Cor.2:3).

 

ca să vorbim taina lui Hristos. Pentru ,,taină” este cuvântul μυστήριον (mystērion), care înseamnă secret sau mister. Taina aceasta este descrisă de Pavel, Efesenilor în câteva cuvinte:

 

,,că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie” (Ef.3.6)

 

Gândul lui Dumnezeu era ca în Cristos, să pună în practică desfințarea barierelor de naționalitate, limbă, cultură, educație sau rang social, pentru a forma o Adunare unită ca un trup uman, care să fie una în origine, doctrină și practică.

 

pentru care şi sunt legat. Datorită predicării evangheliei lui Mesia (Cristos), era legat în Roma. În ciuda acestui fapt, nu putea fi împiedicat să îşi ducă solia mai departe. În închisoare predica şi nu înceta să mărturisească pe Domnul lui şi al nostru. Gândul său zilnic era cum să mai smulgă vre-un om din cursa satanei, așa cum a făcut-o chiar acolo cu Onisim (Filim.1:10).

 

 

v.4: ινα φανερωσω αυτο ως δει με λαλησαι

ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc.

 

Grija lui cea mai mare era să prezinte corect şi cu îndrăzneală taina evangheliei. Să nu ştirbească nimic din gloria harului lui Dumnezeu arătată şi neamurilor care până atunci erau fără Dumnezeu în lume şi străini de viaţa veşnică. El se baza pe puterea lui Dumnezeu în prezentarea aceasta și nu pe înțelepciunea omenească pe care o acumulase de-a lungul timpului:

 

,,Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” (1Corinteni 2.4-8).

 

 

v.5: εν σοφια περιπατειτε προς τους εξω τον καιρον εξαγοραζομενοι

Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei de afară, răscumpărând timpul

 

Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei de afară. ,,Cei de afară” descriși în verset, sunt cei nemântuiți din afara adunării locale și vizibile din Colose. Față de ei, frații trebuiau să se comporte înțelept, să se folosească de fiecare oportunitate trimisă de Domnul și pe care în mod regretabil poate o lăsau să treacă.

 

răscumpărând timpul. Răscumpărarea timpului constă în profitarea de fiecare oportunitate ce ne-o oferă Domnul, în a-L mărturisi. Timpul – καιρὸν (kairon). Trebuie umblat înţelept răscumpărând timpul pentru că zilele sunt rele (Efes.5:16). Aceasta cred că ar trebui să fie deviza fiecăruia care iubeşte venirea Domnului. Fiecare dintre noi a pierdut şi încă mai pierde timp preţios, lenevind sau risipindu-l, ocupându-se cu nimicuri pieritoare. Îl pierdem pentru că nu conştientizăm că Domnul ne-a lăsat aici cu un scop, pe care trebuie să îl împlinim. Cu cât îl împlinim mai repede ,,grăbim venirea Lui” sau ,,plecarea noastră la El”.

 

 

v.6: ο λογος υμων παντοτε εν χαριτι αλατι ηρτυμενος ειδεναι πως δει υμας ενι εκαστω αποκρινεσθαι

 

Cuvântul vostru să fie întotdeauna în har, dres cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.

 

Cuvântul vostru să fie întotdeauna în har, dres cu sare. Aici apostolul arată sfera în care trebuie să ne fie cuvintele rostite pe gură. Nu trebuie purtate dialoguri deșarte, vorbe cu dublu înțeles, nu trebuie stat pe ,,scaunul batjocoritorilor” (Ps.1:1). Efesenilor le amintea în sensul acesta printr-o scrisoare trimisă odată cu aceasta:

 

,,Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.” (Efes.5:4).

 

Cuvinte de mulțumire trebuiau aduse, datorită faptului că Domnul se îndurase de ei, le dăduse har și îi scosese din felul deșert de viețuire în care se degradau la fel ca ceilalți (Efes.2:5). În arătatea harului din vorbă și faptă cred că consta ,,dregerea cu sare”. Sarea era cea care dădea aroma și oprea degradarea. În acest sens Domnul îi numește pe ai Săi care încă trăiesc în lumea ce se degradează pe zi ce trece: sarea pământului (Mat.5:13).

 

ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. Frații care vorbesc în har și au cuvintele drese cu sare au totdeauna cuvinte potrivite pentru orice situație. Ca o completare, apostolul Petru le scria și el la rândul său:

 

,,Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.” (1Pet.3:1516).

 

 Când învățăm să răspundem fiecăruia cu ,,har și sare” începem să înțelegem ce a vrut să spună Solomon când a scris: ,,Înţeleptul cucereşte cetatea vitejilor şi doboară puterea în care se încredeau”. (Prov.21:22).

 

v.7:  τα κατ εμε παντα γνωρισει υμιν τυχικος ο αγαπητος αδελφος και πιστος διακονος και συνδουλος εν κυριω

 

Toate cele despre mine vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios şi împreună-rob în Domnul,

Toate cele despre mine vi le va face cunoscut Tihic. De la acest verset începe introducerea de încheiere a epistolei și obișnuitele saluturi de final. Fiind încarcerat, Pavel nu putea să ducă epistola scrisă personal, adunării din Colose. În împrejurarea aceasta el scrie și fraților din Efes, Filipi și personal lui Filimon. Toate aceste scrisori pleacă către destinatari prin Tihic și Onbisim după cum reiese din Col. 4.7-9. și Ef. 6.21.

 

 Tihic se pare că era un frate (din Asia împreună cu Trofim efeseanul– F.A. 20.4), destoinic în lucrare şi de multe ori îl vedem în grupul misionar al lui Pavel. Se pare că el și Timotei, s-au ocupat mult de lucrarea din Efes (2Tim. 4.12; 1Timotei 1.3).

 

 Numele său apare de 5 ori menţionat în Noul Testament: F.A. 20.4; Ef. 6.21; Col.4.7; 2Tim. 4.12; Tit 3.12. Prezenţa lui Tihic la fraţii sfinţi din Colose, era un prilej de îmbărbătare care trebuia să le mângâie inimile. În primul rând cu mesajul scris în epistolă, apoi cu amănuntele povestite despre lucrarea lor.

 

– preaiubitul frate. Versetul arată dragostea și prețuirea imensă pe care o avea Pavel față de acest încercat tovarăș de misiune. Îl numește preaiubit, arătând spre statutul său de ales înfiat în relația cu Tată. La Domnul Isus se face referire de 9 ori în Scriptură ca Fiu Preaiubit în relația cu Tatăl (2Pet.1:17).

 

şi slujitor credincios. Slujitor de aici este διάκονος (diakonos). De multe ori evanghelistul, pe câmpul de misiune, îndeplinește atât slujba de diacon cât și pe cea de păstor. În funcție de nevoile apărute la fața locului, el trebuie să fie credincios Domnului în toate.

 

şi împreună-rob în Domnul. Aici vedem cu adevărat rolul lui Pavel în toată lucrarea sa și caracterul umil de copil al Domnului. Statutul de sclav înaintea Domnului arăta devotamentul său plin de dragoste și înțelegerea corectă a răscumpărării în Cristos. El nu se vede mai mare ca ceilalți frați ai săi de lucrare, ci se numește împreună σύνδουλος (syndoulos) – co-sclav, coleg servitor, servitor al aceluiaș Stăpân. Pavel nu se privește ca ȘEF PESTE SCLAVI așa cum se privesc toți clericii de azi organizați în structuri piramidale. De fapt toți apostolii, prezbiterii, evangheliștii și chiar frații de trup ai Domnului în tot Noul Testament își atribuie statutul de sclavi ai Domnului.

 

 Pavel a înțeles foarte bine rolul său pe acest pământ, acela de a-L copia pe Stăpânul său, care a fost Robul tuturor. El care era Dumnezeu întrupat, a venit să le slujească din iubire mergând până acolo încât și-a dat viața pentru cei ce i-a slujit (Mat.20:28).

 

 

v.8: ον επεμψα προς υμας εις αυτο τουτο ινα γνω τα περι υμων και παρακαλεση τας καρδιας υμων

pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoască cele despre voi şi ca să vă mângâie inimile

 

 

pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoască cele despre voi. Trimiterea lui Tihic avea rolul de a cerceta pe frați, de a-i corecta și de a-i întări în credința sfinților dată odată pentru totdeauna. Epistola aceasta cu care avea să fie trimis era de real folos colosenilor pentru a ști cum să procedeze cu învățătorii mincinoși care asaltau credința multora în acele zile.

 

Onisim nu era slujitor al adunării. Era un membru ce trebuia slujit de către slujitori.

 

– şi ca să vă mângâie inimile. Mângâierea consta în reconfirmarea adevărului crezut de la început, în credinţa lor nestrămutată în Hristos Isus şi în dragostea pe care o dezvoltau pentru toţi sfinţii (cap.1.4). Același lucru este spus și fraților Tesaloniceni dar cu alte cuvinte:

 

,,Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!” (2Tesaloniceni 2. 15-17).

 

 

v.9: συν ονησιμω τω πιστω και αγαπητω αδελφω ος εστιν εξ υμων παντα υμιν γνωριουσιν τα ωδε

 

împreună cu Onisim, credinciosul şi preaiubitul frate, care este dintre voi. Ei vă vor face cunoscut toate cele de aici.

 

 împreună cu Onisim, credinciosul şi preaiubitul frate, care este dintre voi. Tihic a fost însoțit de Onisim care se pare că era chiar din Colose. Numele lui Onisim apare de două ori în Noul Testament. Prima dată aici și a doua oară în (Filim.1:10). El a fost un sclav care a fugit de la stăpânul său Filimon. Onisim se pare că a fost născut din nou prin predicarea lui Pavel în lanțurile sale (Filimon 1.10) și trimis acum înapoi la stăpânul său Filimon. În închisoare se pare că a fost foarte folositor apostolului Pavel, după cum îi era chiar numele (Ὀνησίμῳ [Onēsimō] – Profitabil, Folositor). Filimon era gazda casei unde se țineau întrunirile ekklesiei din Colose (Filimon 1-2).

 

Onisim chiar dacă era sclav era privit cu acelaș statut de către apostolul Pavel și ceilali evangheliști. Era numit frate preaiubit! Acest lucru nu era posibil în nici o religie decât în cea întemeiată de Domnul Cristos unde toți aleșii născuți din nou erau priviți ca egali dar cu slujbe diferite. Nu există principiul ,,unii sunt mai egali ca alții” sau ,,primul între egali” (Pimus inter pares – titlu acordat pontifului de la Vatican).

 

– Ei vă vor face cunoscut toate cele de aici. Tihic și Onisim erau cei care trebuiau să aducă vești despre apostol în împrejurarea în care se afla. Aici vedem la lucru principiul: ,,orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori (2Cor.13:1).

 

 

v.10: ασπαζεται υμας αρισταρχος ο συναιχμαλωτος μου και μαρκος ο ανεψιος βαρναβα περι ου ελαβετε εντολας εαν ελθη προς υμας δεξασθε αυτον

 

Vă salută Aristarh, cel împreună-întemniţat cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba, despre care aţi primit porunci (dacă va veni la voi, primiţi-l!),

 

Vă salută Aristarh, cel împreună-întemniţat cu mine. Aristarh era un macedonean din Tesalonic (Fapt.27:2). Numele lui apare de 5 ori în Sfânta Scriptură: (Fapt.19:29); (Fapt.20:4); (Fapt.27:2); (Col.4:10); (Filim.1:24). Aristarh era unul din apropiații lui Pavel. Se pare că la acest moment în afară de Tihic, Onisim , Aristarh, Marcu (vărul lui Barnaba), Isus (zis și Iust), Epafra, mai erau cu Pavel, Luca și Dima – v.14 și (Filim.1:24). Aceasta era doar una dintre echipele ce luptau în acele vremuri grele, pentru a duce Marea Trimitere la îndeplinire sub autoritatea lui Cristos.

 

şi Marcu, vărul lui Barnaba. Marcu este cel care a scris ,,Evanghelia după Marcu”. Numele lui este Ioan zis Marcu și apare de 8 ori în Noul Testament:

(https://www.ebible.ro/cautare expresie.php?search_term=Marcu&search_how=1&search_what=1&bible_id=1&search_where=1&book_id=1 ). El este un apropiat al apostolului Petru (1Pet.5:13) și verișor al lui Barnaba, levitul din Cipru (Fapt.4:36), primul evanghelist trimis de adunarea din Antiohia în misiune cu Pavel (Fapt.13:2). Ioan Marcu era de loc din Ierusalim, el fiind tânărul care fuge gol după lupta din Ghetsimani (Marc.14:52) . Casa sa și a mamei sale Maria, găzduia una din adunările locale din Ierusalim, în timpul când apostolul Petru era întemnițat și eliberat de înger (Fapt.12:12). Ioan Marcu însoțește în prima călătorie misionară pe Pavel și Barnaba (Fapt.12:25); (Fapt.13:5) iar la un moment dat datorită greutăților din Perga, se întoarce la Ierusalim (Fapt.13:13). Aici spre finalul lucrării îl vedem din nou pe Ioan zis Marcu alături de Pavel.

 

Cuvântul ,,vărἀνεψιὸς (anepsios) apare o singură dată în tot Noul Testament. Este foarte important deoarece mulți traducători ai Bibliilor ortodoxe, traduc intenționat frați ἀδελφοὶ (adelphoi), cu verișori pentru a promova erezia ,,Maria pururea fecioară”. Iată un exemplu de o astfel de eroare intenționată pentru a promova erezia:

 

Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? (http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=13) Matei 13.55.

 

– despre care aţi primit porunci (dacă va veni la voi, primiţi-l!). Cuvântul ,,poruncă”, în gr. este ἐντολάς (entolas). Mai are sens de: ordonanță, ordin, adică o prescripție autoritară – poruncă, precept. Marcu trebuia primit deoarece nu era prooroc mincinos ca aceia care dorea să îi abată de la credință. Primind instrucțiuni clare de la Pavel în privința lui, arăta grija apostolului pentru sănătatea lor spirituală. Versetul nu îl prezintă pe Pavel ca pe un ,,papă catolic” ce poruncește într-un sistem piramidal, deoarece în a doua Epistolă către Corinteni în 1.24, el le scrie:

 

,, Aceasta nu înseamnă că vrem să vă controlăm credinţa, căci staţi tari în credinţă. Noi vrem să lucrăm cu voi, pentru fericirea voastră.”

Traducerea N.T. Traducerea Modernă: https://my.ebiblia.ro/app/#verse/ntm/2Cor/1/24

 

Cornilescu traduce acelaș verset: ,,Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.”

 

Cuvântul ,,stăpânire” de aici în greacă este κυριεύομεν (kyrieuomen) = autonomie [Situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale – DEX ’98 (1998)].

 

 

v.11: και ιησους ο λεγομενος ιουστος οι οντες εκ περιτομης ουτοι μονοι συνεργοι εις την βασιλειαν του θεου οιτινες εγενηθησαν μοι παρηγορια

 

 şi Isus, cel numit Iust, care sunt din circumcizie. Aceştia sunt singurii împreună-lucrători cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu care mi-au fost mângâiere.

 

–  şi Isus, cel numit Iust, care sunt din circumcizie. Vedem că Ioan zis Marcu și Iust erau veniți din circumcizie. Asta înseamnă că erau iudei care înainte de convertire fuseseră sub Legea lui Moise. Ei erau iudei circumciși în carne dar și în inimă, care înțeleseseră că:

 

,,El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.” (Efeseni 2.14-16).

 

Numele Isus numit Iust apare doar aici în Biblie. Numele Iustus este echivalentul în greacă al numelui Iosua din limba evreiască. Nu știm dacă este același Iust care a fost pus cu Matia înaintea Adunării ca să fie ales apostol în loicul lui Iuda:

 

,,Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.” (Fapte 1.23).

 

Aceştia sunt singurii împreună-lucrători cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu care mi-au fost mângâiere. Se pare că doar cei doi Marcu și Iust, erau cu Pavel în acel moment lucrători evrei, ce luptau în condiții vitrege, pentru a duce vestea bună cu privire la Isus Mesia, în împărăția întunericului. Expresia ,,împreună-lucrători pentru Împărăția lui Dumnezeu” face referire la predicarea evangheliei:

 

,,Primea pe toţi care veneau să-l vadă, propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.” (Fapte 28.31).

 

Mângâiere în gr. παρηγορία (parēgoria) = confort, consolare, atenuare, mângâiere, ușurare, încurajare. Apare o singură dată în Noul Testament.

 

 

v.12: ασπαζεται υμας επαφρας ο εξ υμων δουλος χριστου παντοτε αγωνιζομενος υπερ υμων εν ταις προσευχαις ινα στητε τελειοι και πεπληρωμενοι εν παντι θεληματι του θεου

 

Vă salută Epafra, care este dintre voi, rob al lui Hristos Isus, luptându-se întotdeauna pentru voi în rugăciuni, ca să fiţi desăvârşiţi şi împliniţi în toată voia lui Dumnezeu.

 

Vă salută Epafra, care este dintre voi. Se pare că în context, adunarea din Colose, luase fiinţă datorită predicării lui Epafra (Col.1:7). El era din Colose și în acele momente el se afla în Roma cu Pavel.

Numele său apare de 3 ori în Noul Testament (https://biblehub.com/greek/strongs_1889.htm).

 

– rob al lui Hristos Isus. Epafra poartă aceeași titulatură cu ceilalți evangheliști din grupul lui Pavel. Observăm că în momentul scrierii nu existau clase preoțești. Nu exista diviziunea în Adunare între cler și laic. Sclavii care mai târziu s-au auto intitulat clerici (Clerul este un termen generic ce desemnează ierarhia formală dintr-o anumită religie), în zilele apostolilor își cunoșteau destul de bine statutul înaintea lui Cristos și a fraților lor.

 

– luptându-se întotdeauna pentru voi în rugăciuni. Aceasta trebuie să fie până la sfârșitul vieții, atitudinea unui evanghelist ce pune bazele unei adunări locale într-o anume localitate. Sentimentul nu îl cunosc decât cei care au făcut lucrul acesta. Epafra era unul dintre aceștia.

 

ca să fiţi desăvârşiţi şi împliniţi în toată voia lui Dumnezeu. Desăvârșiți, compleți sau maturi în gr. τέλειοι (teleioi). Acesta este scopul, statutul la care trebuie să ajungă fiecare copil al lui Dumnezeu aici pe pământ. Voia lui Dumnezeu de aici este voia ascunsă decretată în planul etern cu privire la fiecare ales. În greacă θελήματι (thelēmati) – dorință, plăcere, voință.

 

 

v.13: μαρτυρω γαρ αυτω οτι εχει ζηλον πολυν υπερ υμων και των εν λαοδικεια και των εν ιεραπολει

Pentru că mărturisesc despre el că se osteneşte mult pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole.

 

Pentru că mărturisesc despre el că se osteneşte mult pentru voi. Atitudinea aceasta trebuie să caracterizeze pe fiecare evanghelist sau păstor care și-a înțeles chemarea de la Domnul. Cine nu se ostenește pentru cei care l-au ales să-i slujească, nu este vrednic de a fi numit slujitor și trebuie imediat destituit de către adunarea locală. Din păcate pentru mulți azi slujba de păstor și evanghelist a devenit un serviciu comod, pentru care trebuie ,,să ai pile” și ,,să cotizezi” pentru a-l obține. Nu trebuie să te ostenești decât duminica maxim 45 min., iar în restul timpului, poți să îți vezi liniștit de afaceri, de implicarea în politică sau de orice alt interes personal.

 

şi pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole. Epafra lupta în rugăciunile sale de mijlocire nu numai pentru frații ce compuneau adunarea locală din Colose, dar și pentru cei din orașele învecinate Ierapole și Laodiceea. Aceasta înseamnă că el îi cunoștea destul de bine pe membrii acestor adunări locale, deoarece se pare că acestea au luat ființă prin lucrarea sa.

 

 

v.14: ασπαζεται υμας λουκας ο ιατρος ο αγαπητος και δημας

 

 Vă salută Luca, doctorul preaiubit, şi Dima.

 

Se pare că în acest moment Pavel și Luca erau din nou împreună. Luca este cel care a scris Evanghelia după Luca (Luc.1:3) și cartea Faptelor (Fapt.1:1). Este numit doctor – ἰατρὸς (iatros), deoarece aceasta era profesia sa. Nu era doctor în teologie, așa cum unora le place să își etalează calitățile și meritele.

 

La acest moment când scrie aceste 4 scrisori, se pare că și Dima era cu grupul de evangheliști. El este menționat și în Scrisoarea către Filimon (Filim.1:24). Acesta se pare că după un timp, ,,din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic” (2Tim.4:10).

 

 

v.15: ασπασασθε τους εν λαοδικεια αδελφους και νυμφαν και την κατ οικον αυτου εκκλησιαν

 Salutaţi-i pe fraţii din Laodiceea şi pe Nimfa şi adunarea din casa lui.

 

 – Salutaţi-i pe fraţii din Laodiceea Tihic și Onisim trebuiau să salute în numele lui Pavel și al grupului său pe frații din Laodiceea (Col. 4.7-9). Lucrul acesta mai arată că lui Pavel îi păsa de fratele său, rob în lucrare – Epafra și îi purta sarcina:

 

,,Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup” (Col.2:1)

 

şi pe Nimfa şi adunarea din casa lui. Nimfa nu știm sigur dacă era din Ierapole sau din Laodiceea. Ce știm sigur este că în casa sa era găzduită adunarea fraților. Conceptul de adunare care se strângea ,,în casa cutărui frate”, arată spre caracterul local și vizibil al ekklesiei Nou Testamentare. De aceea expresia ,,adunare” poate fi folosită la plural. Numai versiunea Cornilescu folosește de 36 de ori cuvantul la plural. El folosește în loc de adunare cuvântul biserică (basilike), deoarece este o regulă bisericeasă veche ce nu permite abatere de la sensul tradiţional al anumitor cuvinte.

 

Conceptul de biserică universală vizibilă sau invizibilă, în care intrii prin botezul în Duhul în momentul nașterii din nou, nu era cunoscut în acele zile. Acestea sunt concepte apărute progresiv și promovate la scară largă abia după unirea bisericii cu statul, după Conciliul de la Niceea (325), când bisericile apostate autonome şi independente s-au unit într-una singură pe care au numit-o Catolică (universală sau sobornicească).

 

 

v.16: και οταν αναγνωσθη παρ υμιν η επιστολη ποιησατε ινα και εν τη λαοδικεων εκκλησια αναγνωσθη και την εκ λαοδικειας ινα και υμεις αναγνωτε

 

Şi, când epistola va fi citită între voi, faceţi să fie citită şi în adunarea laodiceenilor şi să o citiţi şi voi pe cea din Laodiceea.

 

Şi, când epistola va fi citită între voi, faceţi să fie citită şi în adunarea laodiceenilor. Cuvântul inspirat scris de Pavel era deopotrivă folositor Colosenilor cât și Laodiceenilor. Versetul arată că epistolele lui Pavel circulau și erau recunoscute ca și Scripturi în adunările primului secol. Nu catolicii le-au hotărât ca inspirate la Sinodul african de la Hippo din 393. Apostolul Petru recunoștea ca și Scripturi scrierile apostolului Pavel când scrie:

 

,,…cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2Pet.3:16)

 

 

– şi să o citiţi şi voi pe cea din Laodiceea. Aici vedem că Pavel a scris și epistole ne inspirate de Duhul Sfânt, care nu au avut valoare de Scriptură. Această epistolă scrisă laodiceenilor, nu este prima ne canonică menționată în Scriptură. Pavel mai amintește de una ne inspirată scrisă înainte de 1 Corinteni – (1Cor.5:9). Acestea nu s-au mai păstrat până astăzi.

 

 

v.17: και ειπατε αρχιππω βλεπε την διακονιαν ην παρελαβες εν κυριω ινα αυτην πληροις

 Şi spuneţi-i lui Arhip: „Ia seama la slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o împlineşti!“

 

Şi spuneţi-i lui Arhip. Arhip este ultimul frate menționat de Pavel în Epistola către Coloseni. Numele său apare aici și în Filim.1:2. În greacă Ἀρχίππῳ (Archippō) – cal conducător; conducător de cai. El era evanghelist al adunării locale din Colose, care se aduna în casa lui Filimon (Filim.1:2).

 

„Ia seama la slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o împlineşti!“ Acelaș îndemn îl primește și Timotei cu privire la slujba ce o avea de făcut:

 

,,Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora” 1Tin.4.13.

 

Apostolul aici mergea pe principiul ,,mai bine este să previi înainte, decât să tratezi după”. Avertismentul este pe măsura statutului ce acest slujitor îl avea înaintea Domnului.

 

Versetul mai sugerează că Domnul este Cel care cheamă și echipează oameni pentru slujire (Efes.4:11) și că slujba trebuie făcută ca pentru El. Aceasta necesită cea mai mare responsabilitate decât orice altă slujbă de pe pământ.

 

 

v.18: ο ασπασμος τη εμη χειρι παυλου μνημονευετε μου των δεσμων η χαρις μεθ υμων αμην [προς κολασσαεις εγραφη απο ρωμης δια τυχικου και ονησιμου]

Salutul este cu mâna mea, a lui Pavel. Amintiţi-vă de lanţurile mele. Harul fie cu voi! Amin.

 

– Salutul este cu mâna mea, a lui Pavel. Ca un semn al autenticității epistolelor sale, Pavel însuși scria salutul fiecărei scrisori în parte. Multe dintre epistole erau doar dictate de el, cum reiese din (Rom.16:22). Acest scris al său, era cel care diferenția o scrisoare trimisă de el și o imitație. Mulți în acele vremuri aveau obiceiul să compună ceva și să se semneze cu numele unui scriitor celebru al vremurilor. Pavel le semna cu mâna sa, ca să prevină o astfel de situație. Lucrul acesta chiar se întâmpla și unele imitații erau puse pe seama sa. Tesalonicenilor le sugerează la un moment dat să se ferească de astfel de imitații:

 

,,să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar” (2Tes.2:2)

 

– Amintiţi-vă de lanţurile mele. Lanțurile erau mereu o piedică fizică care încetineau lucrarea apostolului în a duce la îndeplinire ,,Marea Trimitere”. În ciuda acestui fapt lucrarea mergea înainte. Dovadă – Onisim a fost născut din nou când Pavel era în lanțuri. De aceea apostolul avea nevoie să fie sprijinit spiritual și material de frații săi. Ajutându-l pe Pavel, practic o făceau pentru Domnul după cum citim:

 

,,34.Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

35.Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;

36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”

37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?

38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?

39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”

40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” Matei 25.34-40.

 

 

– Harul fie cu voi! Amin. Harul este unul dintre cele mai profunde expresii din toată Scriptura. Despre el a scris foarte mult în Epistola către Efeseni ce avea să fie citită și lor. Fără har, nimeni nu ar sta în picioare înaintea Tronului Dumnezeului Triun. Prin har primim din abundență tot felul de binecuvântări și tot prin el suntem priviți pozițional în Cristos în locurile cereşti, înainte de întemeierea lumii (Romani 8.28-30).

 

La final robul lor Pavel, le urează ,,HAR” deoarece acesta este cuvântul care le definea existența până la momentul când aveau să privească pe Domnul față-n față. Până atunci, mai aveau de dus o luptă cu ultimul vrășmași care în curând va fi și el zdrobit pentru totdeauna:

 

,,Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos sa fie cu voi! Amin. (Rom.16:20)

 

Surse folosite:

 

Biblia G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/coloseni/03/

 

Biblia Dumitru Cornilescu:

 https://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu/coloseni/3/

 

Textus Receptus 1550-1894: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/colossians/3/

Colossians Interlinear Bible Hub: https://biblehub.com/interlinear/colossians/3.htm

eBiblia: https://my.ebiblia.ro/app/#_