Cauza harului

Cauza harului


Rămâne, deci, întrebarea: De ce arată Dumnezeu har poporului Său?

1. Cauza harului, prin urmare, trebuie să se găsească numai în Dumnezeu, şi nu în om

a. Dumnezeu este suveran şi deci necontrolat şi neinfluenţat de forţe exterioare
Exemplu: O naţiune este deseori numită „naţiune suverană”, dar dacă o naţiune mai mare o ameninţă şi forţează astfel pe cea mai mică să urmeze anumite acţiuni, naţiunea cea mai mică şi-a pierdut suveranitatea.

i. Nimeni nu este „mai mare” decât Dumnezeu, şi nu Îl poate ameninţa sau forţa să facă ceva – Dumnezeu nu poate fi controlat.


b. Din moment ce omul este total depravat, el nu poate face nimic pentru a-i fi plăcut lui Dumnezeu (fiindcă până şi gândurile şi motivele omului nu sunt curate) – Mat. 15:19; Rom. 8:8; Isa. 55:9

i. Vedem astfel că Dumnezeu nu poate fi influenţat de vreun presupus „bine” pe care omul l-ar putea face pentru a obţine favorul lui Dumnezeu (Ef. 2:8, 9; 2 Tim. 1:9; Tit 3:5)

ii. Uneori oamenii cred că se „târguiesc” cu Dumnezeu – fac schimb cu El. Ei au o cerinţă şi Îi promit lui Dumnezeu că dacă îi ascultă, vor înceta să facă ceva rău şi vor începe să facă ceva religios.

Punem două întrebări celor care cred că se târguiesc cu Dumnezeu:
1. Ce ai tu să nu aibă Dumnezeu sau să aibă El nevoie? – Iov 22:2, 35:6, 7; Ps. 50:8-13; 1 Cor. 4:7

2. Dacă ai avea ceva de care Dumnezeu ar avea nevoie, lucru cu care l-ai putea mitui, cum anume i-ai da lucrul respectiv?

Rezumat:

Dumnezeu este suveran, nu are nevoie de nimic, nu poate fi mituit sau influenţat de om. Deci este clar căci cauza harului lui Dumnezeu arătat poporului Său trebuie să se găsească numai în Dumnezeu. Şi înţelegem că acest har este motivat de iubirea lui Dumnezeu pe care a arătat-o aleşilor Săi din veşnicie.

2. Motivul pentru care Dumnezeu a arătat har este iubirea Sa veşnică.


a. Dumnezeu este veşnic şi iubirea Sa este veşnică – Ps. 90:2; Ier. 31:3
b. Iubirea veşnică a lui Dumnezeu l-a determinat să se îngrijească prin har de aleşii Săi înainte ca ei să fi făcut ceva (vezi Ier. 1:5) – Rom. 9:10-13; Ef. 2:4, 5; Tit 3:4, 5

i. Dumnezeu, în mod iubitor, a pregătit o Împărăţie de la întemeierea lumii – Mat. 25:34
ii. Dumnezeu, în iubire, ne-a ales în Cristos înainte de întemeierea lumii – Ef. 1:4
iii. Dumnezeu, în iubire, l-a rânduit mai înainte de întemeierea lumii pe Cristos pentru noi – 1 Pet. 1:20
iv. Dumnezeu, în iubire, l-a văzut pe Cristos ca jertfit înainte de întemeierea lumii – Apoc. 13:8

c. Pentru a înţelege iubirea lui Dumnezeu trebuie să înţelegem cele două cuvinte greceşti traduse prin „dragoste” în Noul Testament:

i. Iubirea frăţească este limitată – „phileo” vorbeşte despre iubirea pe care o persoană o are pentru alţii asemenea lui, pentru alte persoane care îi sunt plăcute sau cu care poate avea părtăşie. Acest fel de iubire este o iubire umană.

1. Nu este nimic greşit în iubirea frăţească – Evr. 13:1
2. Dar ni se porunceşte să mergem dincolo de iubirea frăţească – să avem iubire divină, „agape”, iubire pentru fraţi – 1 Pet. 1:22


a. Doar cei care sunt cu adevărat regeneraţi, având Duhul Sfânt sunt capabili să aibă această iubire divină – Rom. 5:5
b. Aceasta este o iubire care se sacrifică, şi într-un mod limitat se poate vedea în acţiunile părinţilor faţă de copii. Dar observaţi diferenţa: ei îi iubesc pe ai lor în acest fel, şi nu pe duşmani

ii. Iubirea lui Dumnezeu este una cu scop – iubirea Sa „agape” este felul de iubire care se hotărăşte să facă bine persoanei iubite indiferent de preţul pe care trebuie să îl plătească.

1. Dumnezeu a avut această iubire pentru păcătoşii care îi erau duşmani – Rom. 5:8, 10; Col. 1:21

2. Domnul Isus Cristos (în încarnarea Sa, în lucrarea Sa altruistă şi în moartea Sa pentru aleşi) este exemplul suprem de iubire a lui Dumnezeu – 1 Ioan 3:16; 4:10
a. În Cristos vedem cum Dumnezeu s-a hotărât să facă bine poporului Său ales chiar dacă aceasta l-a costat suferinţa şi moartea singurului Său Fiu

3. Astfel, iubirea lui Dumnezeu nu este doar sentiment, nici nu este pasivă, să nu facă nimic. Dumnezeu iubeşte şi acţionează în consecinţă.
a. Luaţi în considerare Apoc. 3:19 – Iubirea lui pentru aleşi îl determină să le corecteze faptele rele. Dumnezeu acţionează aşa datorită iubirii Sale; Evr. 12:6-8
i. Dumnezeu nu îi iubeşte pe toţi (vs. 8). Dacă Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii cu iubire agape, veşnică (Ier. 31:3), atunci El nu poate urî pe vreunul, fiindcă dacă ar trece de la iubire la ură, ar exista schimbare în El, şi nu ar mai fi Dumnezeu (Mal. 3:6; Iac. 1:17). Dar aceasta este contrar tuturor versetelor care afirmă că Dumnezeu urăşte pe anumiţi oameni (Rom. 9:13; Ps. 5:5; Prov. 6:16-19)

b. Deut. 23:5; 1 Împ. 10:9; Os. 11:1; Ioan 3:16; Gal. 2:20; Ef. 5:2. Toate aceste versete indică faptul că iubirea lui Dumnezeu Îl motivează să le facă bine, chiar dacă preţul pe care Îl plăteşte este mare.

c. Iuda vs. 24 – Dumnezeu POATE să ne păzească de orice cădere şi POATE să ne facă să ne înfăţişăm fără vină în Ceruri – iar iubirea Sa îl determină să şi facă acestea
i. Fil. 1:6 – ceea ce Dumnezeu începe, El va şi termina – inclusiv mântuirea noastră.
ii. Ioan 10:28, 29 – Dumnezeu îşi iubeşte fiii şi fiicele alese şi îi păstrează.

Iubirea lui Dumnezeu este sub controlul Său – El hotărăşte pe cine va iubi. Nimic nu îl poate controla pe Dumnezeu! Astăzi este populară ideea că cineva poate fi „îndrăgostit”, fiind consumat şi controlat de o astfel de iubire. Dacă aceasta este valabil la oameni, NU ESTE valabil la Dumnezeu!

3. Arătarea harului lui Dumnezeu este în întregime în cadrul planului Său veşnic şi nu în afara lui. Isa. 14:27; Ef. 1:11; 3:11
a. Dumnezeu îşi arată harul faţă de unii – Rom. 9: 23, 24
b. Dumnezeu îşi arată puterea faţă de alţii – Rom. 9:17, 22

i. Contextul ambelor referinţe citate (Rom. 9) afirmă că Dumnezeu a hotărât faţă de cine va arăta har şi asupra cui îşi va arăta puterea (spre distrugere). Omul nu are control asupra lui Dumnezeu în această privinţă şi nu poate altera ceea ce Dumnezeu face – Ef. 1:11

4. Dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât să arate har poporului Său, nu ar exista mântuire fiindcă nu există altă cale de salvare decât prin Isus Cristos, adică, prin jertfa Sa perfectă, motivată de iubire, prin care a plătit într-un mod real pentru păcatele poporului Său – un mod care a şters vina şi pedeapsa pentru păcatele lor – Fapte 4:12

5. Dumnezeu nu se află sub obligaţia de a arăta har, de a iubi pe cineva. El acordă har celor pe care îi iubeşte. Pe aceştia îi iubeşte fiindcă aşa doreşte. Ei, la fel ca restul omenirii, nu merită harul şi iubirea Lui.

Concluzie:

Putem concluziona că harul lui Dumnezeu nu poate fi cauzat de nimic din afara Lui Însuşi, şi că iubirea Sa veşnică este cea care l-a determinat să arate har poporului Său ales.