Apocalipsa 3.20.

Apocalipsa 3.20.

 

Laodiceea– nume compus din două cuvinte (greacă): ”laos” care înseamnă ”popor” și ”dikeea” care înseamnă ”conducere.”

În anul 343 în Laodiceea se stabilește canonul actual al Noului Testament.

Adunarea din Laodiceea era o Adunare locală și vizibilă nu biserica epocă de azi așa cum interpretează cei mai mulți neoprotestanți.

Mesajul este transmis atât prezbiterului cât și Adunării ca trup al lui Cristos, din acele zile.

Isus Cristos încă era Capul Laodiceenilor pentru că Adunarea era în prezența Lui.

(Isus Domnul este descris ca plimbându-se prin mijlocul celor 7 Adunări și chiar ținând în mâna Sa pe îngerii lor.)

Isus dacă stătea la ușa Adunării cum spun unii, ar fi însemnat că:

– deja era afară și o părăsise, lucru pe care Scriptura nu ne lasă să-l înțelegem

– El nu mai era Capul ei și ea nu mai era Adunarea Lui

– Domnul nu o putea părăsi înainte de a o avertiza, cum vedem că procedează cu toate dinaintea ei. El urma să o părăsească dacă Adunarea nu se pocăia și nu prezentau râvnă în întoarcerea lor. În timp Adunarea aceasta a apostaziat, nemai existând astăzi.

Textul nu spune că Isus stă la ușa Adunării din Laodiceea bătând, și dacă cineva din membralitate aude, să iese din Adunare la El afară.

– în caz că ar fi făcut lucrul acesta cred că ar fi făcut-o cu o Adunare peste care El nu mai era Cap, chemând afară doar pe cei mântuiți de acolo să Îl urmeze

– dacă El ar chema membrii afară să-și părăsească Adunarea care încă era a Lui, ar îndemna la schismă și dezbinare în propriul Trup. El cel Atotînțelept, nu ar face un asemenea lucru, ci din contră îndeamnă: ,,nu părăsiți Adunarea voastră cum au unii obiceiul”.

– chiar textul îndeamnă pe cei din Adunare ca să se pocăiască acolo unde sunt ca să nu fie nevoie ca El să-i disciplineze – v.19.

Întrebarea mea pentru cei care cred că El îi invită afară: ,,Să iese și ce să facă, să i-a Cina, cu El?”

– cred că dacă ar îndemna la lucrul acesta ar fi contrar învățăturilor date despre Cină:

a) Cina a fost dată Adunării ca Trup al lui Cristos, fiind rânduiala Adunării, nu a prezbiterului, diaconului sau fiecărui membru în parte

b) Azima frântă la Cină simbolizează unitatea Adunării ca trup ne divizat

c) toți care se adună separat de Adunare să ia Cina sunt schismatici și trebuie tratați ca atare

d) vedem că în Corint cu toate problemele și neajunsurile lor, erau îndemnați să se pocăiască și să se aștepte unul pe altul și nu să iese vreunul să o ia separat de ceilalți membri

O altă categorie, interpretează că Isus stă la ușa încuiată a inimii păcătosului și bate ca un cerșetor în speranța că bietul păcătos Îi va deschide ușa.

Ușa asta a inimii este prezentată cu zăvorul înlăuntru și fără clanță pe dinafară. Ușă care poate fi deschisă numai de ,,voința liberă” a omului mort în greșeli și păcate (Ef. 2.1-3.), în a cărui inimă lociuesc 7 urâciuni (Prov. 26.25..).

– însă textul nu permite o asemenea interpretare deoarece nu vorbește de mântuirea cuiva și nașterea lui din nou. Membrii Adunării din Laodiceea erau deja mântuiți.

– inima omului (sufletul) nu este prezentată niciodată în Scriptură ca având uși ferestre. Din contră Cristos este prezentat metaforic ca fiind ,,Ușa” prin care intrăm ca să fim mântuiți. Ușa fiind la El și nu la noi! Noi trebuie să intrăm prin El și nu invers.

– ba mai mult, vedem că totdeauna Domnul ,,le străpungea inima ” (F.A.2. 37. ) sau ,,le deschidea inima ca Lidiei” (F.A.16. 14. ), fără să se milogească de ei cerându-le voie. Nașterea din nou este un act de suveranitate a Creatorului nu este un moft lăsat la cheremul voinței omului ce bea nelegiurea ca apa.

– textul nu poate fi folosit pentru oamenii nemântuiți în vederea primirii lui Cristos în inimă, deoarece textul epistolei se adresează unei Adunării formate din oameni deja mântuiți.

Când Cristos spune: ,,Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” cred că se referă la părtășia pe care ei trebuiau să o aibe cu Isus Cristos și pe care o pierduseră.

– v. 15, Domnul le spune că starea Adunării lor (lucrările), Îi era cunoscută.

– ei erau căldicei

– v. 16. motiv pentru care dacă nu se pocăiau, urmau să fie vomitați sau scuipați afară. Cuvântul în greacă este ἐμέσαι (emesai) și apare o singură dată în N.T.

– v. 17. a. – motivul vărsării:

– se considerau bogați

– nu mai aveau nevoie de nimic (nici chiar de ce le oferea Cristos)

– v. 17.b. – Isus le descrie starea:

– nenorociți

– vrednici de plâns

– săraci

– orbi

– goi

-v. 18. îi îndeamnă ce să cumpere de la El:

– aur curățit prin foc (ca să nu mai fie săraci)

– haine albe (să nu mai umble goi)

– alifie să-și ungă ochii (să nu mai fie orbi și să-și vadă starea spirituală)

v. 19. după avertisment (te vărs), după oferirea soluției (te sfătuiesc să cumperi), le spune și motivul pentru care o face:

– dragostea

Dragoste ce include chiar disciplinare, ei nefiind socotiți copiii din curvie (nemântuiți). Răspunsul lor la dragostea Lui trebuia să fie pocăința .

v. 20. reprezintă reînodarea părtășiei cu Cristos a celui ce fusese căldicel și se pocăise

– primirea lui Isus Cristos la cină arată spre o relație strânsă de comuniune între cei doi

– cina de aici nu este Cina Adunării, ci aceea care era dată în semn de afecțiune și comuniune cu invitatul. Un exemplu de o astfel de cină avem la Emaus, în seara de după înviere, după ce cei 2 împărtășesc pe drum, lucrurile ce le aveau în comun cu Cristos Domnul. Și câtă bucurie în momentul când li se descoperă la frângerea pâinii ….. . Aceeași bucurie cred că o experimentăm și noi după restaurarea părtășiei cu El.

Dacă ar fi vorba de a sta la ușa Adunării, ar fi fost normal și de bun simț ca Isus să ia cina cu toți care iasă. Dar textul vorbește de persoane la singular .

Versetul 20, spune că nu ei trebuie să iese, ci El să intre la fiecare-n particular. Să intre pentru a restaura comuniunea pierdută când au crezut că au de toate, sunt bogați și nu le mai trebuia nimic.

– v. 21, – cel restaurat este privit ca învingător, care va primi domnie și autoritate la fel cum a primit Domnul Cristos, împreună cu toate lucrurile câștigate prin jerfa Sa.