Evrei 6

Evrei 6

Epistola se adresează la 4 categorii de evrei:

a) evreilor ca popor al Legământului

b) evreilor care respingeau pe Isus din Nazaret ca Mesia

c) evreilor convertiți la Cristos

d) evreilor care păruseră a fi ucenicii lui Cristos dar care se întorseseră să urmeze iar pe Moise

Capitolul 5 și parțial din 6 se adresează evreilor (ca popor al Legământului) , ca unii care aveau promisiunile, Legea și cărora li se trimisese deja Cristosul pe care-L răstigniseră.

Încă din cap. 5.11, despre acești evrei se spune:

– că ,,sunt greoi la pricepere” v.11.

– trebuiau să fie învățători v.11.

– dar în momentul când le scria autorul epistolei, ei trebuiau să fie învățați adevărurile începătoare v.12

– trebuiau hrăniți cu lapte v.12

– nu puteau primi hrană tare despre Isus din Nazaret v.12

– din acest motiv autorul îi compară cu niște prunci (Aici sensul de prunc nu este acela de ,,prunc în Cristos”, ci de prunc în înțelegerea lucrurilor elementare din Lege care Îl prefigurau pe Mesia promis lui Israel. Despre destinatarii aceștia nu se spune că erau născuți din nou, din moment ce nu credeau în Isus și nu Îl priveau ca Miel înjunghiat pentru păcat.)

– nu erau obijnuiți cu învățătura despre îndreptățire (Cornilescu traduce dikaiosynes prin neprihănire), prin credința în Isus din Nazaret ca Mesia pentru iertarea păcatelor (ei cunoșteau despre îndreptățirea prin credință încă din învățăturile V.T. – Gen.6.9; 15.6, etc..).

– în contrast cu ei sunt puși evreii care credeau în Isus, despre care se spune că se hrăneau cu ,,hrană tare” v.14.

– evreii aceștia regenerați prin credința în Cristos, foloseau ,,hrana tare” prin intermediul căreia se deprinseseră să deosebească binele de rău v.14.

– expresia ,,oameni mari”, din v.14. – teleion apare de 19 ori în N.T., fiind tradusă prin: complet, matur, perfect. (Apropo este aceeași expresie care e întâlnită în 1Cor. 13.10 unde scrie: ,,dar când va veni ce este desăvârșit”)

Expresia ,,teleios” este folosită des în epistole ca sinonim pentru mântuire. Se referă la împlinirea care apare atunci când cineva crede în mod mântuitor în Cristos Isus – Col. 1.28.

Cu alte cuvinte autorul epistolei către evrei, de la cap. 5.11-14, prezintă o paralelă între:

– evreii greoi la înțelegere & evreii maturi în Cristos

– evreii neînvățați & evreii deprinși în deosebirea lucrurilor lui Cristos

– evreii ce buchiseau lucruri începătoare & evreii ce erau deja învățători (de exemplu autorul cărții evrei ce se oferă să-i învețe cap. 6.3)

– evrei ce mâncau lapte & evrei ce mâncau hrană tare

– evrei ce se luptau să deosebească binele de rău & evreii desăvârșiți (teleion) ce predicau îndreptățirea prin Isus Cristos pe care ceilalți nu o primeau

Cap.6

Aceeași evrei greoi la înțelegere sunt îndemnați să părăsească adevărurile începătoare ce le cunoșteau din V.T. (laptele).

Sunt îndemnați să meargă cu înțelegerea către lucrurile desăvârșite (neprihănirea prin Cristos). Aici desăvârșite este ,,teleioteta”, cuvânt cu aceeași rădăcină ca cel din Ev.5.14, unde Cornilescu traduce ,,oameni mari”.

Laptele (galaktos) acesta în v. 1, este numit: ,,adevărurile începătoare ale lui Cristos”. Cu laptele acesta se hrăneau ei ca prunci cap.5. 12.

Dar acum, autorul îi îndeamnă să lase cele 6 adevăruri începătoare (laptele), fără a mai pune:

– temelia pocăinței de faptele moarte

– credința în Dumnezeu

– spălări

– punerea mâinilor

– învierea morților

– judecată eternă

De ce îi îndeamnă să părăsească aceste adevăruri începătoare? Pentru că temelia aceasta era pusă încă din V.T.. Aceste învățături nu le erau străine și ei trebuiau să avanseze spre credința în Cristos și o înțelegere mai profundă a lucrurilor desăvârșite înfăptuite de Acesta.

1. Temelia pocăinței de faptele moarte:

Din câte înțeleg eu, aceste 6 lucruri enumerate, ei le cunoșteau dar nu erau deajuns ca ei să fie mântuiți. Altfel nu erau îndemnați să le lase și să meargă spre cele desăvârșite.

Ei cunoșteau noțiunile despre păcat din Lege, și știau că dacă îl săvârșeau, trebuiau să aducă jertfă pentru el, ca mai apoi să nu îl mai comită. Ei știau mental că plata păcatului era moartea, și sângele animalului adus jertfă era unul ispășitor ( Ispășire = împăcare; reconciliere; abaterea mâniei prin oferirea unui dar).

Cunoscând că ei trebuiau să se răzgândească (pocăiască), după fiecare păcat, autorul îi îndeamnă să creadă că adevărata jertfă de ispășire era Cristos, și că în El trebuiau să creadă dacă vor să fie salvați cu adevărat.

2. Credința în Dumnezeu:

Evreii toți mărturiseau că ei cred în El Elohe Ysrael, dar respingând pe Isus din Nazaret care era tot Dumnezeu, credința lor era zadarnică.

Luca spune: Isus este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” – F.A. 4.11-12.

3. Botezuri:

Cuvântul botezuri de aici este baptismōn și este folosit de 5 ori în Scriptură:

Ev.6.2: învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.

Ev.9.10: Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.

Col.2.12: fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi.

Mc.7.4: Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. –

Mc. 7.8: Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.”

Acest cuvânt nu se referă niciodată la botezul nou testamentar, ci la spălările ceremoniale cu apă prescrise în Legea mozaică.

Toate aceste spălări exterioare prefigurau nașterea din nou, o spălare înterioară făcută de Duhul Sfânt prin Cuvânt:

,,El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” – Tit 3.5.

4. Punerea mâinilor:

În V.T., punerea mâinilor era:

– peste cineva care era binecuvântat – Gen. 48.14.

– peste cineva care era uns în slujbă ca semn al transmiterii autorități – Num.27.22-23.

– peste capul jertfei când era adusă la altar ca un simbol al identificării persoanei cu sacrificiul înlocuitor pentru păcat – Lev.4.29.

Punerea mâinilor de aici scoasă de autor în evidență, cred că era o aluzie tot în vederea jertfei înlocuitoare pe care ei trebuiau să o vadă în Mielul care fusese deja înjunghiat pentru păcat.

Evreii aceștia greoi la pricepere credeau în punerea mâinilor dar, nu credeau în Isus ca substitut pentru păcat, lucru prefigurat de jertfă și de aceea, punerea aceasta a mâinilor era privită ca învățătură începătoare. Trebuia părăsită și privită ca îplinită această simbolistică în Isus.

5. Invierea morților:

Evreii credeau în învierea morților deoarece aceasta venea în urma beneficiului adus de jertfa înlocuitoare pentru păcat. Animalul fără păcat murea ca păcătosul să poată trăi veșnic. Fariseii era partida care predica cu tărie acest adevăr – F.A. 23.8.

6. Judecata viitoare:

Și acest adevăr le era cunoscut dar în mintea lor, credeau că doar neamurile au parte de ea. Ei dacă cunoșteau păcatul, pocăința de faptele moarte ale firii, spălările, punerea mâinilor, învierea, se socoteau salvați.

Dar autorul Epistolei către evrei, tocmai asta le spune: degeaba cunoașteți toate aceste 6 învățături, dacă nu credeți în Isus. Cât timp nu credeți în El ca ultimă jertfă acceptată de Dumnezeu, credința voastră nu are valoare salvatoare.

Versetul 3, arată dorința autorului epistolei, de a ajuta pe acești evrei greoi, să părăsească cele 6 adevăruri începătoare și să îi învețe lucrurile desăvârșite ale lui Cristos. Acest lucru se va întâmpla numai dacă Domnul va dori lucrul acesta.

Versetul 4 este parte a contextului, o continuare a versetului 3. Acest verset, nu trebuie rupt de context, ci trebuie aplicat tot acelorași evrei cărora li se adesează contextul lărgit.

Traducerea versetului din greacă, diferă ceva de traducerea Cornilescu. În greacă textul este:

,,Este imposibil pentru cei ce au fost odată iluminați și care au gustat din darul ceresc și au devenit părtași ai Duhului Sfânt”

( http://biblehub.com/interlinear/hebrews/6-4.htm )

Cu alte cuvinte, revenind la v. 1, 3, și 4, autorul spune: Vă voi avansa spre lucrurile desăvâșite ale lui Cristos dacă permite Yahweh. De ce acest ,,dacă? Pentru că pentru unii, Domnul nu mai permite!

De ce? ,,Pentru că uni au avut lucrurile începătoare, au primit înțelegerea lucrării desăvârșite a lui Cristos după care, au căzut din ea întorcându-se iar la faptele Legii lui Moise”.

Versetele 4,5 și 6, descriu 6 motivele pentru care nu mai permite ca ei să fie învățați, motive strâns legate de primele 6 :

1) ei au fost iluminați odată = prin pocăința de faptele moarte

2) au gustat darul ceresc = crezând în darul lui Dumnezeu: Ioan 4.10: „Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: „Da-Mi sa beau!”, tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.

3) s-au făcut părtași Duhului Sfânt (mergând alături de Duhul Sfânt) = înțelegând simbolistica spălărilor cu apă – ….. ,,prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” – Tit 3.5

4) au gustat Cuvântul cel bun = identificându-se prin punerea mâinilor cu substitutul pentru păcat (uneori erau chiar obligați să mănânce din carnea jertfei)

5) puterile veacului viitor = prin Însăși învierea din morți a lui Cristos

6) și totuși au căzut = cunoscând judecata eternă

Toți acești evrei care în ciuda faptului că: au fost iluminați odată, au gustat darul ceresc, au mers alături de Duhul Sfânt, au gustat Cuvântul cel bun, puterile veacului viitor, se spune despre ei: căzuseră.

Cuvântul căzuseră de aici este ,,parapesontas” și apare o singură dată în Noul Testament.

Întrebarea esențială a textului este următoarea:

De la ce au căzut ei? Au căzut de la mântuire în păcat sau au căzut de la înțelegerea lucrurilor despre Cristos în apostazie renegându-L? Problema căderii lor erau una morală așa cum susțin arminienii sau este una doctrinară?

Eu unul cred că ei au căzut de la înțelegerea lucrurilor despre Cristos, renegându-L ca Mântuitor. Despre renegarea asta cred că se referă atunci când spune că: ,,ei odată luminați este imposibil să fie reînoiți”.

Renegarea sau lepădarea, este reversul pocăinței (schimbării gândirii; răzgândirii). De ce să fie imposibilă reînnoirea? Pentru că nu mai au alt Cristos în care să creadă decât în Cel născut în Betleemul Iudeii. Îl respinseseră în mod conștient după ce avuseseră o revelație deplină și nu mai puteau avea mai multă cunoștință sau descoperire ca atunci când o respinseseră!

În v. 6, expresia ,, este cu neputință” nu apare în greacă. Versetul s-ar traduce așa:

,,şi au căzut, să fie reînnoiţi, spre pocăinţă, răstignindu-L pentru ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi dându-L batjocurii.”

Reînoiți sau restaurați este ,,aknaianizein și apare o singură dată doar aici în N.T. La fel și cuvântul ,,nastaurountasa – răstigni a doua oară, apare doar o dată în N. T.

Cuvântul ,,aradeigmatizontasp apare și el o singură dată în N.T. și înseamnă: ,,supunându-L pe El la rușinea publică sau ocară publică”.

În versetele 7 și 8, autorul epistolei ,,Către evrei”, compară pe evreii odată luminați, și imposibil de reînnoit care răstignesc iar pe Cristos, supunându-L la ocara publică, cu un pământ care dă spini și mărăcini.

Acest teren este pus în contrast cu unul care dă plante folositoare pentru proprietarul ce îl lucrează. Terenul care dă plante folositoare e binecuvântat de Dumnezeu iar, cel ce dă spini este lepădat, aproape blestemat și sfârșește prin a i se pune foc.

Cu terenul binecuvântat sunt comparați ,,preaiubiții mântuiți ” din versetul 9, despre care autorul era încredințat că ei fac lucruri bune ce țin de mântuire. Lucrurile bune erau lucrarea lor pusă în slujba sfinților și dragostea pentru Numele Său, lucrare care nu va fi uitată de Dumnezeu.

În versetul 11 acești evrei preaiubiți (totdeauna în Scriptură termenul preaiubiți se referă numai la aleșii mântuiți), sunt puși în contrast cu cei ce cad. Despre ei se spune:

,,fiecare dintre voi să arate aceeaşi stăruinţă în încrederea deplină a speranţei, până la sfârşit

Acest verset arată perseverarența evreilor mântuți, până la sfârșitul călătoriei lor cu Domnul pe acest pământ.