Parabola năvodului

Parabola năvodului

Înainte de a începe să explic parabola, corect este să definesc termenii. Dacă nu înțelegem ce este o parabolă și ce a vrut Matei să transmită prin termenul ,,Împărăția Cerurilor”, nu o să reușim niciodată să avem o explicație cinstită a textelor.

Definiția parabolei: Conform cu dicţionarul Biblic al Noul Testament şi Psalmii, tipărit în 1993 de Societatea Christliche Literatur – Verbreitung, o parabolă este:

punerea unui lucru lângă altul, o comparare a unui lucru cu altul, o asemănare, similitudine, un exemplu prin care este ilustrată o doctrină, un percept…o zicătoare concisă, plină de conţinut şi instructivă, implicând o asemănare sau comparaţie şi având forţă povăţuitoare.” Deci o parabolă este compararea unui lucru cu altul, ce scoate în evidență o învățătură cu un anumit tâlc.

Foarte important de știut este cum trebuie interpretată o parabolă.O parabolă este destinată să arate un adevăr central, dar nu trebuie întotdeauna să atribuim un înţeles specific fiecărui detaliu. Dacă focusăm prea mult detaliile irelevante, ajungem să deviem de la sensul pentru care a fost enunțată parabola și pierdem din vedere învățătura centrală. De aceea nu trebuie ,,dat zoom” pe detaliile nesemnificative. Pentru a interpreta corect o parabolă trebuie să aflăm din context:

-de ce a fost spusă?

-ce a determinat să fie spusă?

să identifici învăţătura centrală a ilustrării;

-să identifici detaliile relevante cât şi cele irelevante.

Expresia Împărăția cerurilor o găsim doar în Evanghelia după Matei. În celelalte Evanghelii și epistole până la Apocalipsa, o găsim numită Împărăția lui Dumnezeu. Cred că acești doi termeni transmit aceeași idee și pot fi folosiți interschimbabil.

Împărăția cerurilor (Împărăția lui Dumnezeu) – definiție:

,,Termenul de Împărăţie, în general în Scriptură, se referă la guvernarea lui Dumnezeu peste întregul Univers, dar în ceea ce priveşte Împărăţia Lui spirituală pe pământ, îi include în sensul strict, pe toţi mântuiții prezenţi pe pământ la un moment dat. În sensul lărgit, termenul Împărăția cerurilor înclude pe toți aleșii născuți din nou de pe pământ, cât și pe falșii credincioși care sunt doar mărturisitori cu buzele, prezenţi pe pământ la un moment dat. Deci în parabole, Împărăția are de a face doar cu terestrul nu și cu cerul.”

Împărăţia lui Dumnezeu, a început odată cu crearea Universului (Ps.103:19), în timp ce Împărăţia spirituală pe pământ a început cu primul om salvat de la cădere în Geneza (Adam), care a fost născut din nou și strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui (Col.1:13).

În sensul cel mai larg, Împărăția cerurilor, îi include pe toţi care mărturisesc mântuirea și pe Isus ca Domn și Dumnezeu. În Matei 13, găsim aceste două sensuri, sensul strict și sensul lărgit – sămânţa adevărată şi zizania (neghina cum îi zice Dumitru Cornilescu).

De specificat că: există o singură Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ care include mai multe faze. Împărăția predicată de Cristos Isus în această pildă, era diferită de faza Împărăției în care aceasta includea doar poporul evreu. Vedem lămurit aspectul acesta când se spune despre ea că este aproape (Marc.1:15); s-a apropiat de voi (Luc.11:20); este în mijlocul vostru (a iudeilor ca națiune, nu în inimile fariseilor vrășmași ai lui Cristos – Luc.17:21); în parabola viticultorilor (Mat.21:43). Această fază a Împărăției începută în timpul lucrării Sale, are sfârșitul la finalul Necazului lui Iacov (la 7 ani după Răpire), când are loc evenimentul descris în Matei 25: 31-46.

V. 47 – 50: παλιν ομοια εστιν η βασιλεια των ουρανων σαγηνη βληθειση εις την θαλασσαν και εκ παντος γενους συναγαγουση ην οτε επληρωθη αναβιβασαντες επι τον αιγιαλον και καθισαντες συνελεξαν τα καλα εις αγγεια τα δε σαπρα εξω εβαλον

ουτως εσται εν τη συντελεια του αιωνος εξελευσονται οι αγγελοι και αφοριουσιν τους πονηρους εκ μεσου των δικαιων και βαλουσιν αυτους εις την καμινον του πυρος εκει εσται ο κλαυθμος και ο βρυγμος των οδοντων

Din nou, Împărăţia cerurilor este asemenea unui năvod aruncat în mare şi care a adunat de toate; din care, când s-a umplut, trăgându-l pe ţărm şi stând jos, au adunat în vase pe cele bune şi au aruncat afară pe cele rele.

Aşa va fi la sfârşitul veacului: îngerii vor ieşi şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi; şi îi vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“.

În parabola aceasta:

– năvodul prefigurează Împărăția cerurilor;

– cele adunate în năvod prefigurează oamenii mântuiți + oamenii nemântuiți (din Îpărăție);

– cei ce selectează în vase sau aruncă afară, prefigurează pe îngeri;

– selectarea celor bune în vase prefigurează strângerea celor credincioși să fie cu Domnul (v.30 – iar grâul adunaţi-l în grânarul meu);

– aruncarea afară a celor rele (a zizaniei), prefigurează aruncarea în iazul de foc a celor nemântuiți din Împărăție.

Adevărul central transmis în această parabolă este separarea celor răi și nemântuiți din Împărăție și aruncarea lor în Iazul de foc, la finalul acestei faze a Împărăției. Această separare o fac îngerii sfinți la finalul Necazului celui mare, când cei ce au semnul fiarei sunt luați, judecați și aruncați în Iaz (Mat.25:41); (Mat.25:46). Nici unul din aceștia care au avut semnul, nu vor intra să împărățească cu sfinții și Domnul Cristos în Mileniu.

Practic această parabolă, este o continuare al firului ideii, prezentat în parabola zizaniei. Ele sunt parabole pereche. În acea parabolă arată semănatul grâului (începutul acestei faze a Împărăției), apariția zizaniei, secerișul amândurora apoi depozitarea și starea finală a gâului și a zizaniei. Versetul 30 spune: ,,şi, la timpul secerişului, voi spune secerătorilor: culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca să fie arsă; iar grâul adunaţi-l în grânarul meu”.

În parabola năvodului, accentul cade pe cele rele din năvod, care sunt aruncate în cuptorul de foc. Nu scoate în evidență ,,pe cele bune din năvod” (grâul din parabola zizaniei) acestea sunt lucruri secundare în pildă. Timpul când se vor petrece toate acestea este finalul acestei faze a Împărăției. Domnul a vorbit de el în Matei 25:

31. Dar, când va veni Fiul Omului în gloria Sa, şi toţi îngerii cu El, atunci va şedea pe tronul gloriei Sale;

32. şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui şi le va despărţi pe unele de altele, aşa cum desparte păstorul oile de capre;

33. şi va pune oile la dreapta Sa şi caprele la stânga.

34. Atunci Împăratul va spune celor de la dreapta Sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii.

41. Atunci va spune şi celor de la stânga: «Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul etern, pregătit pentru diavolul şi îngerii lui.

46. Şi aceştia vor merge la pedeapsă eternă, iar cei drepţi la viaţă eternă“.

Cea mai populară interpretare de azi, vede năvodul ca fiind evanghelia pe care o aruncă biserica și care desparte oameni credincioși de cei necredincioși până la intrarea numărului deplin al celor mântuiți dintre neamuri. Această interpretare nu are suport biblic, deoarece despre Adunare nu se vorbește nimic în pildă. Ea este răpită la cer, cu 7 ani înainte de acest eveniment. Un alt argument este că ,,pescari” nu sunt evangheliștii sau membrii bisericii, ci îngerii. Ei vin să facă selecție pentru judecată, nu să le predice oamenilor evanghelia în perioada bisericii. Îngerii nu sunt mandatați să ducă vestea împăcării prin Cristos la națiuni, ci evangheliștii (2Cor.5:20).

Altă interpretare spune că această parabolă a năvodului prezintă cele două etape ale bisericii care include întâi predicarea evangheliei apoi, selecția finală când cei buni din biserică sunt separați de cei răi. Nici această interpretare nu stă în picioare deoarece nimeni în Scriptură nu învață că cei credincioși și sfinți din Adunare, trebuie să conviețuiască împreună cu cei răi și păcătoși. Această idee este promovată de catolicism și ortodocsie prin Augustin (vezi interpretarea lui pe parabola zizaniei). Scriptura arată în multe locuri că Adunarea trebuie să se curețe mereu, să ,,scoată drojdia din ea” (excluderea tuturor păcătoșilor care s-ar putea strecura ca membrii prin botez). Această interpretare, nu este scripturală, deoarece nu îngerii fac disciplina în Adunarea locală și vizibilă, ci membrii ei sunt îndemnați să o facă (1Cor.5:13). Cercetarea și disciplina trebuie făcută în mod repetat (Mat.18:17), în viața unei Adunări scripturale (îndeosebi înainte de Cină – 1Cor.5:7), pe când în ideea catolică disciplinarea cu excluderea are loc doar o singură dată incluzând o judecată finală. Toți care promovează o astfel de interpretare, mărturisesc o Mireasă a lui Cristos, necurată, dospită de păcat, care nu trebuie curățită permanent!

Surse folosite:

Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/matthew/13/

Biblia G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/matei/01/

Biblia Dumitru Cornilescu 1924: https://www.ebible.ro/

BibleHub: https://biblehub.com/interlinear/matthew/13.htm

Toate traducerile existente în limba română: https://my.ebiblia.ro/app/index.html?redir#_