Predestinarea – definiție

Predestinarea – definiție

Înţelesul termenului predestinare.

    1. Acesta este de origine latină, unde înseamnă a decide dinainte şi a hotărî cursul unei acţiuni, scopul şi mijloacele de realizare ale acesteia.

    2. În greacă, cuvântul proorizo înseamnă a decide, a hotărî mai dinainte un anumit lucru pentru o anumită utilizare.

    3. În Biblia Cornilescu, cuvântul predestinare este tradus prin expresiile hotărâre sau rânduire mai dinainte.

    4. În Scriptură mai găsim şi alte cuvinte şi expresii care arată predestinarea.

      1. Evr.: yada – a cunoaşte, a cunoaşte pe cineva cu grijă iubitoare sau a face din cineva obiectul unei griji iubitoare sau iubiri selective (Gen. 18:19; Amos 3:2; Os. 13:5).

      2. Gr. Proginoskein, prognosis – cunoaştere selectivă ce priveşte pe cineva cu favor, cu iubire (Fapte 2:23 comp. 4:28; Rom. 8:29; 11:2, 1 Pet. 1:2)

      3. Chiar şi ginoskein [a cunoaşte] are uneori un asemenea înţeles (1 Cor. 8:3; Gal. 4:9; 2 Tim. 2:19)

      4. Heb. Bachar şi gr. Eclegesthai şi ekloge – aceste cuvinte subliniază elementul alegerii sau selecţiei în decretul lui Dumnezeu pentru destinul veşnic al păcătoşilor, o alegere însoţită de bună plăcere. Arată că un anumit număr de oameni au fost puşi într-o relaţie specială cu Dumnezeu. Deşi uneori se referă la o chemare la anumite privilegii sau la mântuire, nu se reduce numai la aceasta (Rom. 9:11; 11:5; Ef. 1:4; 2 Tes. 2:13)

      5. Gr. Proorizein şi proorismos. Aceste cuvinte se referă întotdeauna la predestinare absolută, rânduire mai dinainte spre un sfârşit bun sau rău (Fapte 4:28; Ef. 1:5). Uneori, sfârşitul la care se referă aceste cuvinte nu este sfârşitul ultim, ci un anumit sfârşit care are loc în timp, dar care este un mijloc pentru a ajunge la sfârşitul ultim (Fapte 4:28; Rom. 8:29; 1 Cor. 2:7; Ef. 1:5, 11)

      6. Gr. Protithenai şi prothesis. Aceste cuvinte indică faptul că Dumnezeu are un plan la care aderă, pe care îl împlineşte. Cuvintele se referă la scopul lui Dumnezeu de a predestina unii oameni pentru mântuire (Rom. 8:29; 9:11; Ef. 1:9, 11; 2 Tim. 1:9)

      7. Numele tuturor oamenilor scrise în Cărţi înainte de întemeierea lumii arată predestinarea (Dan. 12:1; Luc. 10:20; Fil. 4:3; Evr. 12:23; Apoc. 3:5; 13:8; 20:12, 15; 21:27; Iuda 4)

Definiţie:

Predestinarea este decretul special al lui Dumnezeu, hotărât înainte de a crea lumea, prin care El a decis sfârşitul fiecărei făpturi raţionale şi mijloacele prin care se va ajunge la acest sfârşit, pentru Gloria Lui.

    1. Din moment ce Dumnezeu a creat toate lucrurile cu un scop, am putea spune că termenul de predestinare include toate lucrurile create de Dumnezeu şi toate acţiunile Lui.

    2. În Noul Testament, utilizarea cuvântului predestinare este limitată la hotărârea lui Dumnezeu în ce priveşte mântuirea şi glorificarea unor oameni. Utilizarea este, deci, una strict pozitivă.

  1. Autorul predestinării este Dumnezeu, cele trei persoane ale Dumnezeirii sunt una în sfat, voie şi hotărâri. În lucrarea de mântuire, Scriptura atribuie actul predestinării Tatălui (Ioan 17:6, 9; Rom. 8:29; Ef. 1:4; 1 Pet. 1:2)

Cine are parte de predestinare?

    1. Toţi oamenii, atât cei buni, cât şi cei răi (Fapte 4:28; Rom. 8:29, 30; 9:11-13; Ef. 1:5, 11)

    2. Îngerii buni (Mc. 8:38; Lu. 9:26; 1 Tim. 5:21) şi răi (2 Pe. 2:4; Iuda 6)

    3. Domnul Isus Cristos:

      1. Ca Mijlocitor (1 Pet. 2:4)

      2. Ca jertfă de ispăşire (1 Pet. 1:19, 20; Evr. 10:5)

      3. Ca Împărat (Luc. 22:29)

Scopul predestinării. Dumnezeu a urmărit un scop şi în acest decret, la fel ca în toate hotărârile Sale.

    1. Scopul prim al predestinării este manifestarea gloriei lui Dumnezeu, arătată în harul, puterea şi dreptatea Sa (Rom. 11:36; Prov. 16:4; Ef. 1:4-6; Rom. 9:23; 2 Cor. 4:15; 1 Pet. 4:11).

    2. Fericirea omului este pe planul secund. Dumnezeu, din dragoste pentru oameni, i-a predestinat pe unii pentru cer, pentru ca nu toţi să piară din cauza păcatelor lor (Ef. 1:5; Rom. 8:29-30).