Moartea spirituală

Moartea spirituală

Cred că pentru a putea înţelege sensul morţii spirituale trebuie să coborâm atât de mult încât să ajungem până în Eden, locul unde moartea aceasta apare prima dată (după regula întâiului venit). Moartea a apărut ca urmare a călcării Legii lui Yahweh, într-un mod conştient şi bine gândit mai ales de către capul femeii amăgite şi al întregii omeniri – Adam.

Legea test a fidelităţii sale faţă de Tatăl său a fost următoarea – Geneza 2:

16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;

17. dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”

A venit ziua aceasta, Eva mănâncă, dă şi bărbatului ei care era la o lungime de braţ de ea şi intră în vigoare spusele lui Dumnezeu: căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.

Acum întrebarea este: a căpătat moarte Adam sau nu? A murit el chiar în clipa aceea sau a intrat într-un fel de amorţeală spirituală? A intrat într-o incapacitate spirituală totală cu Dumnezeu sau într-o comă temporară până în momentul în care el se poate decide prin ,,voinţa sa liberă” să se întoarcă la Creatorul său? La căderea aceasta în păcat şi-a rupt gâtul murind sau şi-a frânt doar unghia de la degetul mic?

Păi la căderea în păcat, omul a murit cu siguranţă aşa cum a spus Cel ce nu poate să mintă. În clipa aceea Adam, moare şi Însuşi Dumnezeu îl socoteşte mort datorită faptului că I-a încălcat Legea. Aşa că:

1. Adam este socotit mort în primul rând datorită faptului că a încălcat singura Lege pe care i-o dăduse Tatăl său Elohim.

Aceasta este moartea din punct de vedere legal. Această moarte intră prin neascultarea lui ca şi cap reprezentativ al omenirii (deoarece noi toţi suntem urmaşii săi) şi se răsfrânge asupra tuturor oamenilor de la A la Z.

Această moarte legală datorită călcării Legi Lui, o exemplifică foarte bine C. H. Spurgenon în ilustraţia următoare:

,,Imediat ce, la tribunal, judecătorul pronunţă sentinţa, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort. Deşi poate abia dupa o lună el este adus pe eşafod pentru a suporta sentinţa, totuşi legea îl priveşte ca mort. Pentru el este imposibil să mai facă ceva. Nu poate moşteni nimic, nu poate lăsa ceva prin testament; el nu este nimic – este un om mort. Sistemul legal îl consideră mort. Daca sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindcă este considerat a fi mort. Este închis în celula lui, dar este mort.”

Starea mortului legal nu este conştientizată de acesta. El chiar dacă este o fiinţă vie, el este plin de plăceri carnale, de pofte neîmplinite şi de multe alte lucruri care îl ţin sub stăpânirea lor. În continuarea pildei de mai sus Spurgeon adăuga:

,,Acum ce aţi gândi dacă aţi merge la închisoare şi l-ai vedea pe acuzat stând în celula sa râzând şi plin de voie bună? Ai spune, „omul acesta este nebun fiindcă este condamnat şi urmează a fi executat şi cu toate acestea, el este bine dispus.”

Ca o aplicaţie pe moartea legală el concluziona despre omul firesc şi despre cei care nu au auzit de ea:

,,La fel este şi cu omul firesc, care deşi este condamnat, trăieşte în distracţie şi voiosie! Voi sunteţi în viaţă în dimineaţa aceasta datorită unei amânări a sentinţei, dar ştiţi voi că din punct de vedere legal sunteţi morţi; ştiţi că Dumnezeu vă consideră astfel, că în ziua în care părintele vostru Adam a atins fructul, şi când voi înşivă aţi păcătuit, Dumnezeu, Judecătorul cel Veşnic v-a condamnat? Vorbiţi mult despre poziţia voastră, despre bunătatea şi moralitatea voastră – dar unde sunt acestea? Scriptura spune că „aţi şi fost judecaţi”. Tu nu trebuie să aştepţi să fii condamnat în ziua judecăţii – aceea va fi executarea pedepsei – tu „ai şi fost judecat”.

2. Al doilea fel de moarte căpătat în momentul când au păcătuit Adam şi Eva, este moartea spiritului lor. Aceasta le-a omorât duhul şi le-a ruinat sufletul.

Chiar în clipa morţii duhului, sufletul lor (care avea conştiinţă, intelect, sentimente şi voinţă), a fost grav ruinat. Sufletul nu moare aşa cum a făcut-o duhul. El se ruinează.

De atunci conştiinţa lor şi a noastră nu mai trage semnale de alarmă corect. Lucrurile ce Dumnezeu le consideră drepte acum ea le dă uitării sau mai grav le vede ca fiind rele. O mică parte din ele sunt semnalizate corespunzător, dar multe dintre ele nu sunt luate în seamă şi păcătuind mereu trecând peste alarmele conştiinţei aceasta devine până la urmă ,,fără simţ” (despre oamenii care fac aceasta Scriptura se referă la ei cu expresia – însemnaţi cu fierul roşu în cugetul lor).

Intelectul a fost şi el afectat. Motiv pentru care avem oameni învăţaţi sau mai puţin învăţaţi. Oameni cu un intelect mai crescut sau cu retard mental. Intelectul este înclinat datorită duhului mort să de-a uitării lucrurile drepte şi să eţină foarte repede lucrurile rele.

Sentimentele au fost corupte şi din păcate aproape toate deciziile pe care le luăm li se datorează mai mult lor decât intelectului.

Voinţa umană nu a scăpat nici ea de această ruină şi ea totdeauna va acţiona conform naturii umane dictate de un duh mort, de un intelect afectat, o conştiinţă ruinată şi sentimente pervertite. Voinţa de care se face mare caz, nu poate acţiona independent de toţi ceilalţi factori ci va acţiona totdeauna ţinând cont de aceştia.

Cea mai bună ilustrată pentru a pricepe că cineva nu acţionează decât conform naturii sale în deciziile sale, este ilustrata cu un leu, în faţa căruia I se pune o bucată de carne murdară de ţărână şi alterată pe alocuri şi o salată asortată. Ce va alege leul? Va alege salata sau bucata de carne? Păi nu va alege DECÂT în conformitate cu natura sa!

La fel s-a întâmplat cu corbul lui Noe şi cu porumbelul. Nici unul când au ieşit din corabie, nu s-a putut bucura decât de hrana care era conformă cu natura sa!

La fel este şi cu omul ruinat în suflet şi mort în duh! Nu va acţiona decât în conformitate cu ceea ce este! Este carnal, mort în greşeli şi păcate, aşa va acţiona: bând nelegiuirea ca pe apă. În natura aceasta el se simte la fel cum peştele se simte în apă.

3. Al treilea fel de moarte este sfârşitul celorlalte două. Este moartea fizică ce survine ca urmare a morţii legale şi spirituale, căpătate în Eden. Adam nu a murit exact în clipa în care muşcă din fructul cunoştinţei binelui şi răului ci după 930 de ani.

Dacă cineva ajunge şi moare fizic fără să fie născut din nou ajunge în ceea ce Scriptura descrie ca fiind cel mai înspăimântător lucru – moartea a doua. Sentinţa acesteia este pusă în aplicare după ce mortul este judecat la Marele tron alb (ca şi o reconfirmare că o merită din plin) şi aruncat în iazul de foc şi pucioasă.

Toate aceste 3 tipuri de moarte, au trecut de la Adam asupra tuturor urmaşilor săi. Toţi ar fi meritat iazul de foc, dacă Elohim în planul etrern, nu ar fi rânduit ca să salveze pe unii dintre ei, înfiindu-i spre lauda bogăţiilor HARULUI Său!

I-a născut de sus şi i-a mântuit, scăpându-i de la pierzarea veşnică, prin faptul că a rânduit un Înlocuitor care să moară pentru păcatele lor. Să plătească pe lemnul blestemat preţul pedepsei, pentru care ei ar fi trebuit să plătească o eternitate în iaz.

La naştrea din nou practic ce se petrece în cei aleşi? În primul rând:

duhul mort le este înviat. Dacă duhul este adormit trebuie doar trezit ca să fie adus la viaţă. Aceasta nu este posibil deoarece Scriptura spune că este mort (Ef. 2.1-3)! Duhul are nevoie de ÎNVIERE nu de trezire!

Duhul nu este nici în comă sau într-o amorţeală profundă şi să fie nevoie să fie resuscitat prin manipulări psihologice sau prin exercitarea ,,voinţei libere”. Nu poate fi adus la viaţă în felul acesta pentru că scriptura declară că ,,Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” – Romani 3.11.

Noi din contră, am fost născuţi nu din sânge, nici din voia firii noastre nici din voia vreunui om ci din Dumnezeu (Ioan 1.13).

sufletul ruinat începe să fie rezidit. În felul acesta omul născut din nou începe să devină tot mai asemănător (odată cu maturitatea sa), cu chipul Domnului Isus. Zidirea aceasta este un proces care durează pe tot parcursul vieţii cât timp omul este în trup.

trupul din păcate se degradează. Odată cu trecerea timpului trupul se ruinează până acesta se întoarce în ţărână.

La glorificare, doar sufletul şi trupul vor mai avea nevoie de schimbare într-o stare perfectă. Duhul deja îl avem înviat încă din clipa naşterii din nou.