Răspunsuri pe alegere

Răspunsuri pe alegere

Întrebare:

Dacă oreodata stă un om în fața ta și te întreabă de ce pe el nu l-a ales și pe tine da, cum îi răspunzi?

Răspuns:

În primul rând cred că este o întrebare pusă greșit. Totuși vreau să mă asigur de la el, de unde știe că el nu este sau nu va fi niciodată ales? A citit el în Cartea Vieții și nu și-a găsit numele trecut acolo?

Eu cred că nimeni nu știe mai dinainte dacă va fi ales sau nu, până în clipa în care este născut de sus a doua oară. Abia în momentul nașterii din nou poți spune cu certitudine că ai fost ales înainte de întemeierea lumii și rânduit la viață eternă:

F.A. 13.48,b: ,,Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.”

În al doilea rând când îl întâlnesc treaba mea este să îi vorbesc întâi despre evanghelie nu despre alegere. Dacă o crede, îi pot vorbi despre tot planul lui Dumnezeu de mântuire. Dacă nu crede evanghelia, nici nu își dorește să fie ales. El urăște lucrurile Lui Dumnezeu și pentru el ca să trăiască așa cum cere Scriprura este cea mai mare nebunie și necurăție! De asta eu întotdeauna cred că o astfel de întrebare: ,,pe mine de ce nu m-a ales” este nesinceră.

,,1 Cor.2.14: Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.”

În caz că dorește să fie ales, el dorește mai degrabă în inima lui să scape de pieire, dar să trăiască după cum vrea el în continuare și nu după cum vrea Dumnezeu. Nu e nimeni care să își dorească pierzarea veșnică, toți ar fugi de ea, dar doresc să scape pe cărarea plăcută lor și nu pe aceea hotărâtă de Dumnezeu. De asta au apărut atâtea căi de mântuire urmate de rețete de tot felul.

În ultimul rând îi spun că alegerea este un act pe care-L face doar Dumnezeu. Eu nu mă pot certa cu El de ce m-a ales pe mine și nu pe altul. Alegerea nu ține de mine, de calitățile mele, de abilități, talente sau voința mea. El m-a ales pentru ca să-I slujesc de glorie și să îl laud o veșnicie pentru că, m-a ales din lucrurile nebune ale lumii, contrar a ceea ce meritam.

1 Cor. 1:

26. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.

27. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

28. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;

29. pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

Dacă nu l-a ales pe un altul, El e singurul care știe de ce nu a făcut-o. Nouă cel puțin nu ne-a spus-o dar, cred că o să aflăm dincolo când o să ajungem. De multe ori pentru ai noștrii apropiați, care sunt nemântuiți sau mor nemântuiți, avem sentimentele lui Pavel când a spus:

,,Spun adevarul in Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfant, imi este martor, ca simt o mare intristare si am o durere necurmata in inima. Caci aproape sa doresc sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti. ” Romani 9.1-3.