Efectele ispăşirii asupra Tatălui, Fiului şi oamenilor

Efectele ispăşirii asupra

Tatălui, Fiului şi oamenilor


1. Asupra lui Dumnezeu Tatăl:

Ispăşirea nu a schimbat nimic în natura lui Dumnezeu, El fiind imuabil. Ispăşirea a eliminat obstacolele din calea manifestării directe a iubirii speciale a lui Dumnezeu, arătând de asemenea şi că Dumnezeu este consecvent celorlalte atribute ale Sale atunci când iubeşte şi arată har păcătoşilor aflaţi sub jertfă (Rom. 3:25, 26).

1. există o schimbare pe care jertfa o produce în atitudinea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi. Orice păcătos se află sub mânia lui Dumnezeu (Ef. 2:3), fiindcă păcatul este o ofensă la adresa Lui. Prin jertfa Sa, Cristos a stins mânia lui Dumnezeu, prin eliminarea cauzei ei.


i. Mânia sfântă a lui Dumnezeu împotriva păcatului şi păcătoşilor nu este inconsecventă cu iubirea Sa veşnică pentru aleşi (există însă o diferenţă între mânia şi ura lui Dumnezeu). Chiar dacă îi iubea, El nu le trecea cu vederea păcatul. Aceasta este evident şi acum, în viaţa fiecărui credincios (Evr. 12:5-11). Din contră, o trecere cu vederea a păcatelor şi o nepedepsire a lor ar însemna inconsecvenţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.

ii. Ispăşirea are ca efect glorificarea Majestăţii lui Dumnezeu, a suveranităţii, înţelepciunii, harului şi iubirii Sale nelimitate (Ioan 12:28, 17:1; Rom. 9:23; 11:33; Ps. 107:8-22; Ef. 1:5-7, 11, 12; 3:10, 20, 21; etc.)

iii. Ispăşirea a realizat răscumpărarea – Dumnezeu Tatăl este cel care a primit preţul (Lui I-a fost adusă jertfa). Cristos a răscumpărat oameni din „mâinile” dreptăţii divine (Mat. 20:28; Evr. 9:12), de sub pedeapsa Legii (pe evreii din Legământul mozaic) – (Gal. 3:13)

1. Cristos nu ne-a răscumpărat (ex/agorazo) din mâinile lui Satan, nu lui i-a fost plătit preţul de sânge. De sub stăpânirea lui, am fost smulşi prin putere, nu prin plată!!!

2. Din moment ce Dumnezeu a acceptat preţul din partea lui Cristos, aceasta înseamnă că El a găsit jertfa lui Cristos potrivită şi suficientă pentru acoperirea datoriei păcatelor celor pentru care Cristos a murit. Prin urmare, Dumnezeu nu va mai cere plata pentru păcat şi din mâna celor pentru care Cristos a murit, fiindcă nu ar mai fi drept (ar fi nedrept şi inconsecvent cu Legea Sa să ceară ca o ofensă să fie plătită de 2 ori, şi de Cristos, şi de păcătos).

Exemplu: Dacă cineva comite o infracţiune pentru care trebuie să plătească o amendă şi cineva o plăteşte în locul vinovatului, acestuia nu i se mai cere să plătească, pentru că cerinţele legii au fost satisfăcute

iv. Prin ispăşire s-a făcut expierea (eliminarea datoriei, iertarea vinei prin plata unui substitut), Dumnezeu dând hotărârea de iertare (Ps. 86:5; 130:4; Isa. 43:25; Dan. 9:9; Ef. 1:7; Col. 2:13; 1 Ioan 2:12)

v. Ispăşirea a realizat propiţierea (stingerea mâniei lui Dumnezeu) (Rom. 3:25; 1 Ioan 2:2; 4:10).


vi. Ispăşirea a realizat împăcarea, reconcilierea (Rom. 5:10; 2 Cor. 18:19; Col. 1:20-22). Cauza despărţirii a fost eliminată dinaintea lui Dumnezeu.

vii. Efectele ispăşirii enumerate mai sus (răscumpărare, iertarea vinei, stingerea mâniei, împăcarea) au fost obiective, adică nu au produs schimbări morale în oamenii pentru care a murit Cristos, ci doar schimbări în poziţia lor înaintea lui Dumnezeu.

1. Aceşti oameni erau agenţi pasivi. Cristos le era reprezentant şi era activ în lucrarea de mântuire pentru ei.

2. Jertfa lui Cristos arată, prin efectele ei obiective relaţia dintre El şi Tatăl, şi dintre Dumnezeu şi oameni.

3. Jertfa şi efectele ei obiective reprezentau împlinirea celor mai importante părţi ale legământului harului.

4. Efectele obiective ale jertfei nu reprezintă definitivarea lucrării de mântuire, deşi jertfa lui Cristos este suficientă, în sine însăşi pentru mântuire (este completă, nimic nu mai trebuie adăugat la jertfă), ci garantează şi aplicarea efectivă, subiectivă, personală a beneficiilor jertfei în vieţile fiecăruia pentru care a murit Cristos, prin lucrarea Duhului Sfânt. Această aplicare este subiectivă, produce efecte majore în viaţa acelora în care Duhul lucrează.

2. Asupra lui Isus Cristos


i. Glorificarea mesianică, promisă în legământ (Isa. 49:5-7; Luca 24:26; Fil. 2:6-11; Evr. 2:9)
ii. Stăpânire universală (Ps. 2:8, 9; Ef. 1:20-22; Mat. 28:18; Ioan 17:2)
iii. Intrarea într-o relaţie specială cu cei pe care îi reprezenta (oamenii care i-au fost daţi Lui de Tatăl prin legământ – Ioan 6:37, 39; 17:6, 9, etc.) şi pentru care era Mare Preot

1. Relaţia specială cu cei pentru care era Cap federal (reprezentativ pentru întreaga omenire) reiese din următoarele lucruri:


a. Cristos i-a cumpărat (Fapte 20:28), sunt ai Lui nu doar ca dar primit, ci ca un câştig dobândit
b. După jertfă sau în vederea ei, aceştia sunt numiţi prieteni (Ioan 15:15), fraţi (Evr. 2:12, 17), copii (Evr. 2:13)
c. Cristos este Mare Preot milos (prezenţa sau absenţa milei Marelui Preot pentru cei pe care îi reprezintă nu afectează eficienţa slujbei). Faptul că Isus este milos arată o relaţie apropiată, specială cu ai Săi (Evr. 2:17)


Plinătatea binecuvântărilor şi darurilor pentru cei care i-au fost daţi de Tatăl (Fapte 2:33; Ef. 4:8; Rom. 8:32)

3. Asupra oamenilor.

Efectele jertfei asupra oamenilor sunt de 2 feluri: obiective (acestea afectează poziţia lor înaintea lui Dumnezeu sau modul în care Dumnezeu îi priveşte – acestea nu produc o schimbare morală în om fiindcă oamenii sunt agenţi pasivi, Cristos face totul pentru ei ca reprezentant al lor) şi subiective (acestea afectează direct fiinţa umană, producând în aceasta o schimbare radicală şi ireversibilă ca rezultat al lucrării Duhului în om.


ii. Oamenii sunt beneficiarii jertfei, ai efectelor ei obiective asupra Tatălui ( eliminarea datoriei, iertarea vinei prin plata unui substitut, decretul de iertare, justificare). Ei au devenit beneficiari în momentul în care Tatăl a acceptat jertfa lui Cristos, deci înainte ca aceşti oameni să fie conştienţi de realitatea acestor beneficii.

iii. Un alt efect obiectiv al jertfei, care decurge din legământul harului este garanţia că Duhul va aplica beneficiile obiective în mod personal (prin conştientizare şi însuşire a lor), în vieţile celor pentru care Cristos a murit, alături de acordarea tuturor celorlalte daruri necesare pentru desăvârşirea mântuirii conform planului lui Dumnezeu (Ioan 16:7; Fapte 2:33; Rom. 8:32)

iv. Pentru a înţelege diferenţa dintre efectele obiective şi cele subiective, vom lua 2 exemple:

1) Exemplu 1: Oamenii pentru care Cristos a murit sunt iertaţi din momentul acceptării jertfei de către Dumnezeu (Evr. 9:22, 10:18; Ef. 1:7; Mat. 26:28; Rom. 5:16), dar conştientizarea iertării vine atunci când Duhul o aplică personal celui iertat (Luca 24:47; Fapte 2:38; 5:31; 10:43).


2) Exemplu 2: Cristos a realizat împăcarea dintre Dumnezeu şi aleşi pe cruce (Rom. 5:10; 2 Cor. 5:18, 19). Aceştia însă experimentează pacea cu Dumnezeu abia atunci când Duhul lucrează în ei dorinţa de a înceta rebeliunea împotriva lui Dumnezeu (Rom. 5:1; 2 Cor. 5:20; etc.)

Aceste efecte (asupra lui Dumnezeu Tatăl, asupra lui Cristos şi asupra oamenilor) sunt reale şi nu sunt condiţionate de om (de credinţa sau necredinţa lui), fiind obiective şi reprezentând împlinirea legământului harului.

Majoritatea protestanţilor şi neo-protestanţilor afirmă că eficienţa sau ineficienţa (succesul sau eşecul) jertfei lui Cristos atârnă de voinţa sau credinţa umană. Conform Scripturii însă, credinţa omului nu îi afectează decât propria persoană, făcându-l să îşi însuşească personal şi să se bucure de beneficiile şi privilegiile pe care deja le avea.

Necredinţa omului nu frustrează planul lui Dumnezeu şi nu poate împiedica efectele jertfei mai mult decât jertfirea însăşi.


Exemplu: Dacă cineva care a comis o infracţiune pentru care trebuie să plătească în faţa legii nu crede ceea ce spune judecătorul că amenda a fost plătită de altcineva, aceasta nu schimbă realitatea efectuării plăţii şi nu anulează efectele ei (eliberarea inculpatului).