Termenii Scripturii ce dovedesc ispăşirea particulară

Termenii Scripturii ce dovedesc

ispăşirea particulară

Versetele care vorbesc despre ispăşirea lui Cristos şi efectele ei pot fi clasificate după cum urmează:
1. versete care folosesc termeni restrictivi, care indică un număr limitat (oile Sale (Ioan 10:11, 15), Biserica Sa (Fapte 20:28; Ef. 5:25-27), poporul Său (Isa. 53:8; Mat. 1:21; Luc. 1:68), aleşii (Rom. 8:32-35) ). Aceşti termeni exclud posibilitatea ca jertfa lui Cristos să fi fost nelimitată.

2. versete care includ un număr mare, dar totuşi limitat (mulţi: Mat. 20:28; 26:28; Rom. 5:19; Evr. 2:10; Isa. 53:11, 12)

3. versete care folosesc termeni generali (lume, toţi – Ioan 1:29; 3:16, 17; 2 Cor. 5:19; Rom. 5:18; 1 Ioan 2:2; 2 Pet. 3:9; 1 Tim. 2:4).


Acestor versete li se dă o interpretate absolută de cei care predică ispăşirea generală.Atunci când le studiem, trebuie să înţelegem următoarele lucruri:


a. Ele nu contrazic versetele care restricţionează ispăşirea la un anumit număr.
b. Trebuie să existe o armonie între aceste categorii de versete
c. Trebuie să fie interpretate conform contextului
d. Trebuie luat în considerare înţelesul pe care cuvintele (în special cuvântul „lume”) le aveau.

4. Cuvântul „toţi”, când Scriptura îl aplică la oameni în general, are 2 sensuri, unul absolut, care include pe fiecare om care a trăit, trăieşte sau va trăi vreodată pe pământ (toţi fără excepţie) şi unul relativ, limitat la o mulţime variată de oameni (toţi fără deosebire)

1. Exemple ale utilizării cuvântului „toţi”:
a. toţi în sensul absolut (Ioan 3:31; 5:28; Rom. 2:12; 3:4, 9; 5:12);
b. toţi în sens relativ – tot felul de oameni (Marcu 1:5, 37; Luca 3:21; Luca 2:3; Ioan 1:7; 3:26; 8:2; 13:35; Fapte 18:17; 19:10; 22:15; Rom. 10:12; 16:19; 2 Cor. 3:2; Ef. 1:23; 4:6; Col. 3:11; 2 Tim. 1:15; Evr. 12:8; 3 Ioan 1:12)

2. Exemplu de interpretare:
a. „toţi” – 1 Tim. 2:6 „care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi”. Este cuvântul „toţi” utilizat în sensul general sau relativ? Şi-a dat Cristos viaţa ca răscumpărare pentru toţi oamenii fără excepţie sau pentru toţi, fără deosebire de naţionalitate, sex, clasă socială, educaţie, etc.?

De observat:
i. Acest cuvânt apare de mai multe ori în context (vs. 1, 2, 4). În versetele 1 şi 2, „toţi” pentru care trebuie ca creştinii să se roage, să mijlocească, este relativ. Nu putem să ne rugăm pentru toţi fără excepţie, ci pentru toţi fără deosebire, pentru oameni simpli şi pentru cei puşi în poziţii de conducere, mici şi mari.

ii. Această mijlocire este bine primită, fiindcă Dumnezeu vrea să mântuiască (şi o face!) tot felul de oameni (vs. 4).

Dumnezeu nu are doar dorinţa de a mântui pe oameni, ci o voinţă activă, care nu poate fi frustrată de nimeni. El face totul după „sfatul voii Sale” (Ef. 1:11)

iii. Dacă mijlocirea noastră este pentru pace şi bunăstare, mijlocirea lui Cristos este pentru mântuirea oamenilor (vs. 5) (nu a tuturor, căci El nu mijloceşte pentru toţi, ci doar pentru ai Săi – Ioan 17:9).

iv. Mijlocirea pentru „oameni” din versetul 5 este legată de răscumpărarea prin jertfă din versetul 6, acestea fiind cele 2 părţi ale lucrării preoţeşti a Domnului. El şi-a dat viaţa ca răscumpărare (antilutron) pentru oameni, pentru toţi pentru care şi mijloceşte. Armonizând acest pasaj cu altele, pentru a avea o privire mai generală, observăm că Cristos nu mijloceşte pentru toţi fără excepţie (Ioan 17:9), şi că nu a răscumpărat pe toţi fără excepţie, ci pe mulţi (Mat. 20:28), fără deosebire (Apoc. 5:9).

v. Prin urmare, înţelesul cuvântului „toţi” în 1 Tim. 2:6 este acela de „toţi fără deosebire” sau „tot felul de oameni”.

3. Cuvântul „lume” (kosmos) are cel puţin 7 sensuri diferite în Noul Testament:
i. întregul univers: Fapte 17:24

ii. pământul: Luca 12:30; Ioan 9:5; 13:1, 16:28; Ef. 1:4
a. bunurile, posesiunile pământului: Mat. 16:26; 1 Cor. 7:31

iii. sistemul sau ordinea lumii: Ioan 8:23; 12:31, 14:30; 18:36; 1 Ioan 5:19

iv. toţi oamenii: Rom. 3:19; oamenii în general: 1 Cor. 1:27, 28; 4:13

v. omenirea cu excepţia credincioşilor: Ioan 14:17; 15:18; 16:20; 17:9; Rom. 3:6 comp. cu Ioan 5:24; 2 Pet. 2:5

vi. Neamuri în contrast cu evreii (nu fiecare persoană dintre Neamuri, ci în general, persoane din orice naţiune): Rom. 11:12, 15

vii. doar la credincioşi (iudei şi neamuri): Ioan 6:33. 51; 1 Cor. 4:9 („pentru lume şi pentru îngeri şi pentru oameni”)


viii. există pasaje în care cuvântul „lume” nu este absolut nici chiar când sensul la care se referă este unul general (ex: Luca 2:5 nu îi include pe toţi oamenii de atunci, ci doar pe cei din Imperiul Roman; Ioan 8:26 se referă doar la oamenii care au auzit cuvintele lui Isus; Ioan 12:19 se rezumă doar la cei care Îl urmau; Fapte 11:28 se referă la lumea cunoscută, în special Imperiul Roman; la fel şi Fapte 17:6; 19:27; Rom. 1:8; 10:18)


Exemplu de interpretare:
a. Lumea în Ioan 3:16: Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

1. Este evident căci cuvântul „lume” nu este folosit în sensurile de la punctele 1, 2, 3 şi 5 de mai sus. În acest verset, „lume” poate să însemne fie toţi oamenii (întreaga omenire), fie doar cei ce cred, fie Neamurile (în general).

2. Analizând versetul, vedem că:
a. Dumnezeu a iubit (agapao) lumea. Iubirea lui a fost cauza trimiterii Fiului. Scriptura afirmă că Dumnezeu nu iubeşte pe fiecare individ cu iubirea agape (Rom. 9:13; Evr. 12:6-8).


b. Apoi, Fiul a fost dat ca jertfă, nu oferit (oferta poate fi acceptată sau respinsă). Dumnezeu dă, împreună cu Fiul, toate lucrurile necesare mântuirii (Rom. 8:32) – chiar şi credinţa (Ef. 2:8; Fil. 1:29). Fiul a fost dat să înlăture păcatul, datoria celor pentru care a murit (Evr. 9:26) şi să le asigure viaţa veşnică (Ioan 10:10, 11, 28).

c. Din context, reiese că „lumea” iubită de Dumnezeu Tatăl este „lumea” pentru care Fiul a fost dat ca jertfă, este „lumea” pe care El nu o judecă, ci o mântuieşte, este „lumea” care crede, care nu va pieri şi care are viaţa veşnică.

d. Din aceste motive, nu înţelegem „lumea” ca „toată umanitatea”. Rămân 2 sensuri posibile, lumea ca toţi aleşii (iudei + neamuri) sau neamurile (aleşii dintre neamuri) spre deosebire de evrei.


e. Contextul mai larg arată că Domnul vorbea cu Nicodim, unul din reprezentanţii de seamă ai evreilor (vs. 1), acesta fiind „Învăţătorul” (primul Rabin al) Israelului. În discursul Său, Isus vorbea ca de la rabin la rabin, folosind un stil de exprimare şi expresii folosite de rabini.


f. Până în vs. 16, Domnul îi descoperise mai multe lucruri pe care Nicodim nu le ştia (necesitatea naşterii din nou – vs. 3-8; o altfel de Împărăţie decât cea pe care evreii o aşteptau – vs. 3, 5; Dumnezeirea lui Isus – vs. 10-13; moartea Sa – vs. 14).


g. Până la vs. 14, Domnul deja afirmase că nu naţionalitatea (apartenenţa la poporul Israel) era criteriul acceptării în Împărăţia lui Mesia (diferită de concepţia comună). Isus îi spune lui Nicodim că nu toţi evreii vor face parte din Împărăţia lui Mesia, ci doar cei născuţi din nou. În vs. 15, Isus deschide graniţele Împărăţiei pentru oricine crede, chiar şi pentru ne-evrei.


h. Pentru a înţelege mai bine forţa afirmaţiilor din următoarele versete, trebuie să ştim că evreii îi priveau cu dispreţ pe cei dintre Neamuri, dându-le mai multe nume dispreţuitoare, printre care „câini”. În scrierile rabinice, Neamurile sunt deseori numite „lume”, acesta fiind un termen înjositor, un termen care denota inferioritate. Evreii Îl aşteptau pe Mesia ca un Împărat (de mai multe ori voiseră iudeii să îl instaleze ca împărat pe Isus) care îi va elibera, va zdrobi naţiunile (lumea), pedepsindu-i pentru fărădelegile lor. Isus deja demolase o parte din aceste concepţii ale lui Nicodim, dar ceea ce era cu adevărat şocant pentru el, abia acum avea să urmeze.

i. în versetele 16, 17 şi 18 (care reprezintă apogeul discursului lui Isus) El afirmă nu doar că Mesia mântuieşte pe oricine, evreu sau ne-evreu care crede în El, ci că Dumnezeu iubeşte Neamurile (vs. 16), iar Mesia nu a venit pentru a le judeca, ba din contră, pentru a le salva (vs. 17); şi mai mult, că cei care nu cred în El, în Isus Mesia, evreu sau ne-evreu, este deja condamnat (vs. 18)


j. Aşadar, din studiul versetului, al contextului şi al unor afirmaţii clare care tratează subiectul în cauză, înţelesul versetului este următorul: Dumnezeu a iubit Neamurile (aleşii dintre Neamuri; nu doar pe evrei), dând pe Fiul Său ca jertfă şi pentru ele (1 Ioan 2:2), pentru ca oricine (evreu sau ne-evreu) care crede, să aibă viaţa veşnică, să fie salvat şi să scape de la pieire.